Directoarele liceelor tehnologice Nicolae Oncescu din Ianca și Nicolae Titulescu din Însurăței au rămas fără funcții în urma unei decizii anunţate de inspectorului școlar general Cătălin Canciu, care este şi președinte al organizației municipale a Partidului Național Liberal, dar și consilier municipal din partea aceleaşi formaţiuni.
Scandal la două licee din judeţul Brăila. PNL scapă de directorii implicaţi politic. La propunerea inspectorului școlar general Cătălin Canciu (foto centru), Mirela Cazacu (foto stânga) și Mihaela Năstăsescu (foto dreapta) nu vor mai deţine funcţia de directoarea ale celor două licee.
În ambele orașe, mai mulți profesori, părinți și elevi au reacţionat pe rețelele de socializare şi au cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean să le repună pe Cazacu și Năstăsescu în funcții.
Scandal la două licee din judeţul Brăila
Inspectorul școlar general Cătălin Canciu a declarat că este vorba despre „reglaje fine ale sistemului”. „E un lucru normal. Sunt reglaje fine ale sistemului. Și eu am venit inspector școlar general după ce domnului Botea i-a fost încetată detașarea.
Nu pot spune că vorbim de directori de pole position. N-ar trebui să ne ascundem și să spunem faptul că vorbim și de o activitate politică a directorilor de la Ianca și Însurăței. Am numit directori care nu sunt membri de partid”, a precizat liberalul.
În acest scandal a intervenit şi Ionuț Lungu, consilier local independent din Însurăței. Acesta a spus că decizia șefului ISJ este „arbitrară, abuzivă și umilitoare”. „De ce? Nu știe nimeni. Nu se invocă niciun motiv.
PNL scapă de directorii implicaţi politic
După 5 ani de eforturi, un politruc numit Canciu, care în ziua concursului pentru post a felicitat-o și care, ulterior, a exercitat presiuni numeroase pentru că doamna director să adere la PNL, a demis-o printr-o hărțuire venită pe email”, a spus Lungu pentru jurnalbr.ro.
Mai mulți profesori de la liceul din Ianca și-au exprimat public „nemulțumirea și dezacordul față de această decizie lipsită de fundament”. Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Nicolae Oncescu au redactat un mesaj ISJ.
Profesorii îi cer șefului ISJ, Cătălin Canciu, să renunțe la decizia de a schimba „unul din cei mai buni directori din județul Brăila”.
Şi părinții sunt dispuși să o susțină prin semnarea unei petiții pe prof. Cazacu Mirela, directoarea Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu.
Părinţii şi profesorii protestează
„Colectivul Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu a primit în această după-amiază, pe neașteptate, o veste care ne-a bulversat pe toți. Începând cu 12 februarie 2021, doamna Cazacu Mirela, directorul sub a cărei conducere școala noastră s-a dezvoltat din toate punctele de vedere, a primit decizia de încetare din funcția de director.
Vrem să ne exprimăm pe această cale nemulțumirea și dezacordul față de această decizie lipsită de fundament.
De la numirea doamnei prof. Cazacu Mirela în funcția de director a Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu din anul 2016, școala noastră a înregistrat schimbări majore.
Numărul de elevi a crescut considerabil de la an la an. Aspectul celor două corpuri a fost vizibil îmbunătățit. Au fost implementate noi proiecte cu scopul de a crește randamentul școlar.
Elevii au înregistrat rezultate deosebite la nivel județean și național. Procentele de promovabilitate la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat au crescut considerabil de la an la an, etc.
Acestea sunt doar o mică parte dintre realizările unui OM care a dat în permanență dovadă de devotament, loialitate și profesionalism atât în meseria de dascăl, cât și în cea de manager.
Nu ne dorim explicații alambicate ale acestei decizii injuste (deși încă nu am primit o motivație oficială), ci vrem ca de luni, doamna prof. Cazacu Mirela să revină în funcția de director a Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu”, au transmis profesorii.
sursa: jurnalbr.ro