Scandal la Caracal. Mortul a fost întors de la groapă de către poliţie

Scandal la Caracal. Mortul a fost întors de la groapă de către poliţie

Mortul de 77 de ani, din Caracal, nu a mai fost înmormântat din cauza rudelor care s-au luat la ceartă în timpul slujbei.

Potrivit poliţiei, bărbatul a murit luni la Spitalul Municipal Caracal. Cadavrul a fost ridicat de familie, care a pregătit tot ce este necesar pentru a fi îngropat la cimitirul din localitate.
Toate bune până la un punct. Odată ajunşi la biserică pentru slujba de înmormantare, a început scandalul. O parte dintre rude nu au ţinut cont că sunt în biserică şi au acuzat că bărbatul n-a murit de moarte bună, iar poliţia a fost imediat sesizată de un nepot care ar fi spus că ca moartea batranului ar fi fost una violentă, nu a fost din cauza bolilor pe care le avea.

Mai multe rude au acuzat că decesul bărbatului ar fi survenit în circumstanţe suspecte

Raportul oficial al decesului arată că bărbatul în vârstă de 77 de ani avea mai multe afecţiuni iar mortea a survenit în urma unui accident vascular. El a decedat în spitalul unde a fost internat. După deces trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat de familie acasă, care au început pregătirile pentru înmormântare pe data de 9 decembrie.

Acuzaţii grave aduse de o parte a familiei mortului

O parte dintre rudele decedatului au declarat că acesta ar fi avut parte de o moarte violentă. Din acest motiv, poliţia a fost nevoită să oprească slujba de înmormântarea de la biserică pentru a analiza trupul bărbatului. Legiştii au ridicat cadavrul bărbatului şi l-au transportat la morga din oraş pentru a se efectua necropsia.

Comunicatul IPJ Olt:

La data de 7 decembrie, un barbat, de 77 de ani, din municipiul Caracal, a decedat la o unitate medicala, fiind emis certificat constatator al decesului. Trupul neinsufletit a fost preluat de familie. La data de 9 decembrie 2020, un membru al familiei s-a prezentat la Politia municipiului Caracal, sesizand faptul ca barbatul ar fi avut o moarte violenta. Cadavrul a fost depus la morga in vederea efectuarii necropsiei, a declarat Alexandra Dicu, purtatorul de cuvant al IPJ Olt.

I

Ne puteți urmări și pe Google News