Scandal în Poliție. Au căzut capete! Gestul sfidător și ilegal al unor polițiști

Scandal în Poliție. Au căzut capete! Gestul sfidător și ilegal al unor polițiști

Șeful biroului Drumuri Naționale din cadrul Poliției Rutiere Prahova a fost schimbat din funcție după ce o mașină a poliției a fost fotografiată în timp ce bloca o bandă pe Centura de Vest a municipiului Ploiești.

Imaginile cu autovehiculul de poliție echipat cu aparat radar care staționa perpendicular pe direcția de mers, blocând o bandă de pe DN1 – Centura de Vest a municipiului Ploiești au ajuns rapid în spațiul public. Fotografiile făcute de un amator au fost postate pe rețelele de socializare, iar acest lucru i-a determinat pe șefii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova să adopte măsuri urgente atât împotriva celor implicați în incident, cât și a șefilor acestora care au permis ca acest incident să aibă loc.

Șefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova a dispus, sâmbătă, o serie de măsuri, inclusiv cea de înlocuire a persoanelor aflate la conducere în cadrul Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unei fotografii în care un auto aparţinând Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova este poziţionat perpendicular pe o bandă de decelerare în zona Centura de Vest Ploieşti, comunicăm următoarele: agenţii de poliţie se aflau într-o activitate organizată pentru combaterea vitezei neregulamentare, unde acţionau cu aparatul radar tip TruCam pe care îl utilizau din staţionare, din echipajul de poliţie. Echipajul de poliţie a fost repoziţionat”, a transmis Biroul de Presă al IPJ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit sursei citate, în acest context, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a dispus încetarea împuternicirii ofiţerului aflat la conducerea Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier. Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 31 octombrie. Destituirea șefilor Biroului Drumuri Naționale din cadrul Poliției Rutiere Prahova a fost justificată de șefii IPJ prin faptul că au tolerat modul defectuos de acţiune al poliţiştilor din subordine.

Pe de altă parte, conform comunicatului de presă, conducerea Inspectoratului a dispus verificări și față de cei doi agenți agenți de poliție care s-au aflat în autturismul care a fost parcat de-a curmezișul șoselei. Ei sunt anchetați pentru modul în care au acționat, punând în pericol circulația rutieră pe acel segment de drum national.