Anisie seamănă panica la Academia de Poliție! Ce soartă vor avea sutele de teze de doctorat

Anisie seamănă panica la Academia de Poliție! Ce soartă vor avea sutele de teze de doctorat

Ministrul Educației a anunțat, miercuri seară, că toate tezele de doctorat realizate la Academia de Poliție vor fi reevaluate pentru a se stabili dacă sunt sau nu plagiate.

Nu mai puțin de 800 de teze de doctorat realizate la Academia de Poliție vor fi evaluate de către autoritatea în materie, CNATDCU, pentru a se stabili dacă sunt sau nu plagiate. Monica Anisie, ministrul Educației, este cea care a semnat Ordinul prin care Academia de Poliție București a pierdut dreptul de a mai acorda titlul de doctor.

Miercuri seară, demnitarul liberal a subliniat. în direct la B1 TV, că în Educație trebuie luate și „decizii care să evidențieze că etica universitară contează”. Întrebată de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, dacă i-a fost ușor să ia o asemenea decizie, Anisie a răspuns: „Nu a fost foarte ușor, dar decizia este una care arată că în Educație trebuie să existe integritate și trebuie să luăm și decizii care să evidențieze că etica universitară contează”.

Decizie istorică

Întrebată dacă a primit diverse telefoane, sugestii sau s-a confruntat cu vreun fel de intervenție, ministrul Educației a subliniat: „Întotdeauna am luat în considerare ceea ce organismele din cadrul Ministerul Educației propun și aici vorbim de ceea ce a realizata Consiliul de Etică și Management Universitar, acea hotărâre pe care am primit-o la Ministerul Educației, am transmis-o și către Ministerul Afacerilor Interne și am luat această decizei care, repet, este, așa cum ați spus și dumneavostră, una istorică”.

Întrebată dacă a purtat o discuție cu Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, înainte de această decizie, ministrul Monica Anisie a precizat: „Nu, doar l-am informat că a venit acest raport și că îl transmit și către Ministerul Afacerilor Interne”.

Referitor la persoanele civile care ajungeau să obțină doctoratul la Academia de Poliție, demnitara a explicat că „aceștia puteau să se înscrie la doctorat și să fie admiși pe baza concursului care era organizat de către Academia de Poliție”.

Academia va fi monitorizată

„Acum vreau să vă mai spun un lucru – că, în conformitate cu Articolul 216, Alineatul 2 din Legea Educației Naționale, am decis și monitorizarea acestei academii de poliție pentru că trebuie să vedem exact din perspectiva noastră, a Ministerului Educației, ce se întâmplă în cadrul acestei instituții de învățământ.

Mai mult decât atât, am solicitat Consiliului consultativ din cadrul Ministerului Educației, adică am solicitat la CNATDCU să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliție”, a subliniat ministrul Educației.

Întrebată dacă procedura va fi extinsă pe toată existența școlii doctorale, Monica Anisie a precizat: „Da, vorbim de acele peste 800 de teze de doctorat care au fost realizate în cadrul Academiei de Poliție să fie verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu sunt plagiate”.