Se întâmplă uneori ca jurnalistul să trăiască pe propria-i piele câte un fapt de viață cu semnificații notabile, demne de a fi consemnate și aduse în atenția publicului. Întâmplarea trăită de mine este una revelatoare, cred eu, în privința trăsăturilor morale și de caracter ale unuia dintre membrii Cabinetului Ludovic Orban.
Fiica mea a terminat anul acesta liceul. Unul confesional, preocupat deopotrivă de pregătirea școlară, cât și de construcția morală e elevilor. Pe lângă acest liceu cu clase I-XII, mai funcționează o grădiniță, precum și o Casă în care sunt instituționalizați copii orfani, sau abandonați de părinți. Toți acești copii sunt școlarizați la liceul absolvit de fiica mea, astfel că a avut doi colegi de clasă din această categorie, un băiat și o fată, Elena. În vară, la bac, Elena a picat de puțin, pentru că a avut notă mică la geografie. Nu-i nimic, i-a spus fiica mea, învățăm împreună! Zis și făcut, s-au apucat de treabă și nu s-au ridicat de la învățat câte 10-11 ore pe zi. Un ajutor hotărâtor a venit de la o prietenă de familie, profesoară de geografie, care în ultimele săptămâni a recapitulat materia cu Elena, fără să vrea să audă de vreo plată. Ba, le mai și aducea fetelor brioșe făcute în casă, special pentru ele. Nu-i dau numele, deși ar merita, ca să nu o nenorocesc, veți vedea de ce.
Ușor de ghicit, la a doua sesiune, cu o notă foarte bună, Elena a promovat și ea examenul de bacalaureat. Bun, și mai departe? Păi, să alegem un drum cât mai potrivit și cât mai sigur, s-au gândit călugărițele care au crescut-o pe Elena. O facultate de științe ale educației, de unde să iasă educatoare sau învățătoare și să muncească cu noi, educatoare la grădiniță, sau învățătoare la clasele primare, s-au gândit tot ele, călugărițele. Dar acolo, la facultatea pe care o găsiseră, în ordinea mediilor, se ocupaseră locurile. Ce este de făcut, se poate face ceva legal, i-am întrebat eu pe mai-marii acestei instituții de învățământ superior. Se poate, mi-au răspuns ei: „Prin ordin al ministrului, se poate suplimenta numărul de locuri, cu câteva destinate tinerilor instituționalizați, se practică, este absolut legal, plus că este și moral. Noi aplicăm acestor tineri un regim special, le acordăm scutire de taxe și îi sprijinim în procesul de învățare.”
Am zâmbit neîncrezător în reușita de a abține așa ceva de la ministrul Monica Anisie, cu atât mai mult cu cât o criticasem dur în mai multe rânduri. Dar, mi-am zis eu, nu cer nimic pentru mine, solicit ceva absolut legal pentru un copil cu o situație grea, nu are cum să mă refuze, este totuși și femeie, și mamă. Habar nu aveam cât de crâncen mă înșelam!
Ne puteți urmări și pe Google News
Nu am abordat-o direct pe ministra învățământului, ci am mers pe o cale profesională: am formulat solicitarea prin intermediul lui Cristian Tănase, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, fost coleg la Evenimentul Zilei, licențiat în teologie pastorală - detaliu care m-a făcut să cred că va înțelege într-un mod aparte situația unui copil amărât. I-am expus pe îndelete cazul Elenei, a părut impresionat și mi-a promis că „astăzi după-amiază, cel târziu mâine, îți dau un răspuns”. De atunci, aproape s-a făcut luna și astăzi noul an universitar a început. Telefoanele către el au sunat în gol, mesajele mi-au rămas fără răspuns. A rămas fără răspuns inclusiv mesajul în care spuneam că dacă pe Elena o prinde începutul noului an universitar pe dinafară, nu mai poate fi ținută legal în Casă și ajunge pe drumuri. Nimic! Nu-i reproșez fostului meu coleg, Cristian Tănase, licențiat în teologie pastorală, reper important în mintea unuia ca mine, decât lipsa de bărbăție. Cum să nu răspunzi cu „Da!” sau „Ba!”, sau măcar cu „Nu pot face nimic, caută altă soluție!” unui om care se preocupă de soarta unui copil abandonat, aflat în pericolul de a ajunge în stradă? Jalnic, Cristi, prietene! În fine, nu de el depindea soarta Elenei și este clar că nu a făcut altceva decât ceea ce i-a ordonat degradant ministra Monica Anisie, femeie și, cum spuneam, mamă.
Sigur, Monica Anisie avea destule motive să nu vrea să audă de mine. Când cu năvălitul peste biata învățătoare pe care a certat-o până la lacrimi pentru nimic și pe îndelete, pentru ca jurnaliștii prezenți să poată înregistra și filma în voie cum este umilită în fața copiilor, am făcut-o pulbere. Printre altele am comparat-o cu Elena Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceaușescu, o țoapă analfabetă, pe vremuri coșmarul dascălilor din județul Olt. Mai departe, când anunța câte ceva, în moduri care mai de care mai agramat-absurd-contradictorii, mi-am manifestat public consternarea. Când cu „pepsiglasul”, la fel. Cu toate astea, mi-am zis că o faptă creștinească aflată în puterea ei, pentru un suflet de copil necăjit, nu are cum să nu facă. Nu mi-am imaginat o secundă că ar putea avea vreo urmă de șovăială în a sprijini absolut legal un copil al nimănui. Răutatea i-a fost însă mai puternică!
Dacă va înțelege vreodată păcatul și derizoriul în care și-a aruncat făptura prin această lipsă de omenie, va trebui să trăiască cu gândul că răutatea dovedită ar fi putut nenoroci pe viață un copil aflat la o răspântie de importanță cardinală. Din fericire, acum Elena este foarte bine! Oameni cu multă minte și cu Dumnezeu în suflete au sărit în ajutorul ei. Domnișoara Elena este acum studentă, este în continuare instituționalizată, adică nu a ajuns pe sub poduri sau în canale, și își poate continua în siguranță drumul într-o viață în care, fără vina ei, a pășit cu stângul.
Nu exclud posibilitatea ca pe lângă toate, Monica Anisie să fi fost și victima unei minți securiste, care a văzut o capcană în solicitarea mea de a ajuta absolut legal un copil oropsit. Ceea ce nu schimbă cu nimic cele de mai sus și nu schimbă cu nimic nici natura celui de-al treilea „Păcat strigător le cer”, acela al „Asupririi orfanului”, comis de ministrul școlilor, profesoara, femeia și mama Monica Anisie, consiliată de un absolvent al facultății de teologie pastorală.
PS Nu am dat detalii cu privire la identitățile celor care au sărit în ajutorul tinerei Elena, a celor care au făcut posibil ca destinul ei să nu fie aruncat la tomberon. I-aș expune. Am aflat de la oameni care o cunosc foarte bine, că Monica Anisie nu este doar o femeie foarte rea, dar este și deosebit de ranchiunoasă.
Recomandările noastre
