Corpul de Control al Ministrului de Interne, descindere la Academia de Poliție. Verificări ample asupra tezelor de doctorat
- Nicu șor Teodorescu
- 5 aprilie 2019, 12:58
Jurnalista Emilia Șercan a declarat că, vineri, Corpul de Control al Ministrului de Interne va efectua un control la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” referitor la tezele de doctorat plagiate de doctoranzi ai acestei instituții. Acest control se petrece în contextul în care comandantul (rectorul) acestei instituții, Adrian Iacob, este acuzat că și-a plagiat „masiv” teza de doctorat.
Redăm mesajul integral postat de Emilia Șercan:
„Informație exclusivă: Corpul de Control al Ministrului de Interne are mandat începând de astăzi să facă un control extins la Academia de Poliție pe tema tezelor de doctorat. Controlul vine după ce lunea trecută am scris că teza de doctorat a rectorului Academiei, Adrian Iacob, este plagiată masiv și am dezvăluit modul în care se încearcă acoperirea altor teze plagiate susținute acolo.
Sursele mele susțin că controlul este unul administrativ și vizează modul de organizare a procesului de verificare a tezelor de doctorat, început acum 6 luni. La Academia de Poliție a început verificarea tezelor de doctorat acum jumătate de an, la fel ca la Academia SRI, numai că la Poliție au o jenă în a spune cum stau lucrurile, petru că ar însemna că Academia să fie închisă sau să funcționeze la cote de avarie luând în considerare că majoritatea profesorilor de acolo și-au obținut doctoratul la cele două școli doctorale ale Academiei.
Controlul acesta este bine venit, spun eu, dar: (1) controlul demarează după zece zile de la dezvăluirile referitoare la modul în care se încearcă acoperirea lucrurilor acolo; (2) controlul începe într-o zi de vineri, mai pe la prânz. În perioada asta de zece zile s-au putut aranja multe „ploi”, iar faptul că Corpul de Control descinde vineri la prânz mie nu îmi arată că merg acolo să „rupă locul”.
Sper să reușească să găsească explicații pentru zecile de teze de doctorat care nu mai există în Academie și despre cum se încearcă acoperirea plagiatelor prin rezultate mistificate ale softului de identificare a similitudinilor.
Ca o coincidență, astăzi la prânz merg și eu la Academia de Poliție pentru a asista la susținerea a două teze de doctorat. Accesul la cele două teze de doctorat care vor fi susținute azi mi-a fost refuzat, abuziv, însă tot voi participa. Iar dacă domnii și doamnele de la Corpul de Control au nevoie de o mână de ajutor, să-mi dea un semn, că tot sunt în zonă.
#doctorinimpostura”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.