Planul cincinal prin care Back Lives Matter vrea înlocuirea „Poliției capitaliste” cu o „Miliție populară”

Planul cincinal prin care Back Lives Matter vrea înlocuirea „Poliției capitaliste” cu o „Miliție populară”

Filiala din Philadelphia a Black Lives Matter cere desființare totală a poliției din Statele Unite în cinci ani, precum și desființarea tuturor bazelor militare americane din străinătate.

De o lună și jumătate, mișcarea Black Lives Matter cere schimbări radicale în țară, al căror scop ar fi să pună capăt nedreptăților rasiale. Una dintre aceste schimbări este desființarea poliției, sau în varianta mai blândă reducerea drastică a forțelor care apără ordinea publică.

Potrivit lui YahNé Ndgo (foto), șefa BLM din Philadelphia, filiala sa a elaborat un plan cincinal pentru a se ajunge la desființarea totală a poliției.

„Unul din lucrurile pe care le cerem a fi realizate în cinci ani este totala desființare. Nu dorim să vedem nici un fel de poliție în comunitatea noastră”, a declarat Ndgo pentru Fox News, într-un interviu realizat marți.

„În cursul acestor cinci ani, dăm timpul comunității să construiască ce este necesar. Nu dorim să lăsăm nici un vid în jurul problemei securității”, a mai spus activista.

Din punctul său de vedere, unul dintre principalii factori care duc la criminalitate este sărăcia și foamea – care la rândul lor duc la consumul de droguri și la delicte legate de narcotice.

Ndgo este convinsă că ajutorul dat toxicomanilor va duce la eradicarea multor rele sociale.

„Încercăm să rezolvăm aceste probleme îngrijorătoare și în același timp sî instituim practici pentru consolidarea justiției și să pregătim măsuri medicale... Acestea sunt măsuri care chiar atacă rădăcina problemelor actuale. Apoi, oricum, vom avea mai puține infracțiuni”, mai spune Ndgo.

Șefa BLM Philadelphia consideră că problemele trebuie tratate de către comunitate „de sus și până jos”, utilizând bani care, altfel, ar fi mers la departamentul de poliție al orașului.

„Sunt multe persoane care au fost asasinate în urma unor controale de sănătate mentală. Poliția a venit și apoi a ucis persoana, deși aceasta se comporta haotic, lucru normal la cineva care se află într-o criză de sănătate mentală.”, a spus Ndgo.

„Violențele domestice sunt și ele motive pentru care poliția este chemată frecvent. Iar acestea sunt situații care pot fi gestionate de diferite feluri de profesioniști. Dat fiind că au legătură cu infracțiuni mai violente, vor fi tot indivizi antrenați, pregătiți să facă față unor astfel de situații”, a mai declarat șefa BLM din Philadelphia, fără a preciza care este diferența dintre acești „indivizi antrenați” și „polițiști”.

Afirmând că istoria poliției este „centrată în jurul clasei conducătoare și a protejării clasei conducătoare și că ea reprezintă o extensie a sistemului de opresiune”, Ndgo susține că poliția nu a făcut mare lucru pentru a face comunitățile mai sigure.

Lucrurile încep să se limpezească: Black Lives Matter dorește înlocuirea Poliției „capitaliste” cu o Miliție „populară”.

Ne puteți urmări și pe Google News