Scandal în fotbalul românesc, din cauza xenofobiei. Oficialii de la Sepsi Sfântu Gheorghe cer sancțiuni dure
- Nicolae Comănescu
- 10 august 2021, 10:14
Oficialii de la Sepsi Sfântu Gheorghe sunt foc și pară după meciul pierdut la Ovidiu, în fața celor de la Farul Constanța, din cauza scandărilor din tribune.
S-a lăsat cu scandal după partida Farul Constanța - Sepsi Sfântu Gheorghe (scor 1-0), disputată, luni seara, la Ovidiu, în etapa a 4-a a Ligii I. Echipa lui Gică Hagi s-a impus la limită, datorită unui gol marcat de Jefte Betancor (49), iar oaspeții au fost extrem de deranjați de atitudinea pe care au avut-o suporterii gazdelor. Attila Hadnagy (40 de ani), directorul general al covăsnenilor, a cerut măsuri dure pentru că la partida respectivă au putut fi auzite scandări cu tentă xenofobă.
Oficialii de la Sepsi Sfântu Gheorghe cer sancțiuni dure
„Înainte de toate, felicit Farul pentru victorie. Am jucat bine, dar ei au câștigat. Se întâmplă, ăsta-i fotbalul. Însă cu xenofobia nu mai pot! Nu mai accept! Domnilor, a ajuns să ne fie frică să jucăm cu echipele cu galerii puternice.
Îi felicităm pentru fani, dar să-și susțină echipa, nu să ne dea pe noi afară din țară. Pe Niczuly l-au făcut în toate felurile, au aruncat cu de toate în el, cu suc si altele. Gata! Nu mai acceptăm! Vă deranjăm cu ceva? Ne retragem și gata.
Cu ce-am greșit? Să ne zică nouă cineva că a fost tratat urât la Sfântu Gheorghe. Nimeni nu o să spună asta, pentru că la noi lumea nu are grija altora. Reprezentăm România! La tragerea la sorți din Europa a scris Sepsi Sf. Gheorghe (ROU). Suntem din România! Sfântu Gheorghe e în România”, a spus oficialul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
„Orice pas de pe banca noastră e văzut, dar nenorocirile din tribune nu le aude chiar nimeni?”
„Arbitrii să fie mai atenți și la ce e în tribune. Să oprească meciurile. Orice pas de pe banca noastră e văzut, dar nenorocirile din tribune nu le aude chiar nimeni? Cerem sancțiuni aspre! Așa nu se mai poate. Mereu am tăcut, însă nu mai putem așa”, a mai precizat Attila Hadnagy după jocul de la Constanța.