Maricel Popa: „Șpăgarului Alexe și penalul Chirica”. Scandal imens între PSD şi PNL
- Antonia Hendrik
- 29 august 2022, 15:20
Scandal imens între PSD şi PNL Iaşi. Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași a fost atacat în termeni foarte duri de către senatorul PSD Maricel Popa, unde spune că „degeaba încercăm să colaborăm cu PNL la Iași, pentru că toate eforturile sunt zadarnice”.
Scandal imens între PSD şi PNL Iaşi. Senatorul PSD Maricel Popa a declarat că social-democrații nu prea mai au cum să colaboreze cu „șpăgarii și penalii din PNL Iași”.
„Șpăgarul Alexe și penalul Chirica, aduși de șeful formal al PNL Iași la masă cu Nicolae Ciucă, premierul României! La ședința PNL organizată recent la Suceava, cu premierul Nicolae Ciucă în capul mesei, au participat și șpăgarii și penalii din PNL Iași. Onorabilul domn deputat Alexandru Muraru, șef al organizației PNL Iași, face o nouă mostră de ipocrizie: comesean, umăr la umăr, cu șpăgarul Costel Alexe. Miniștri, deputați și senatori PNL din regiunea Moldovei, majoritatea oameni onești și muncitori, au fost obligați să stea alături de triplul inculpat Mihai Chirica și de șpăgarul Costel Alexe, primarul respectiv președintele Consiliului Județean Iași. Atât poate să ofere în acest moment PNL Iași”, a relatat senatorul PSD Maricel Popa.
Acuzații grave la adresa lui Alexandru Muraru, șeful organizației PNL
Senatorul PSD mai acuză faptul că PNL rămâne partidul cu „aceleași metehne uzurpatoare, cu aceeași oameni certați cu legea care iau decizii importante în partid”.
„Îmi pare rău să o spun, dar m-am cam lămurit și cu Alexandru Muraru. Vrea și în căruță și în teleguță. Nu poți să stai la masă și cu penalii și cu oamenii onești și corecți. Trebuie să alegi. Nu poți să fii permanent ipocrit și să dai lecții, când în casă la tine este dezastru. Acest lucru îmi confirmă faptul că nu el conduce PNL Iași, ci aceeași gașcă de penali, în frunte cu bam-bam Alexe. Degeaba încercăm să colaborăm cu PNL la Iași, pentru că toate eforturile sunt zadarnice. PNL rămâne partidul cu aceleași metehne uzurpatoare, cu aceeași oameni certați cu legea care iau decizii importante în partid. În aceste condiții, nu prea mai avem cum să relaționăm din punct de vedere politic. Ne vom rezuma la susținerea proiectelor care sunt utile ieșenilor și vom sancționa, ca și până acum, toate derapajele unei administrații liberale ineficiente și corupte”, a mai spus Marcel Popa.
Senatorul PSD: Rotativa guvernamentală este absolut necesar
Marcel Popa a mai subliniat în postarea sa de pe social media că pentru Iaşi nu există nicio investiție, niciun proiect, acuzând totodată că „este unul dintre cei mai insipizi politicieni pe care i-am cunoscut”.
„Din păcate, nu are cine să le ceară. Alexe și Chirica sunt preocupați de problemele lor penale, iar Muraru nu iese din cuvântul celor doi. În plus, activitatea sa ca parlamentar este aproape egală cu zero. Nu are absolut nimic care să îl recomande. Niciun proiect, nicio inițiativă. Este unul dintre cei mai insipizi politicieni pe care i-am cunoscut. M-aș bucura să înțeleagă și peneliștii de la Iași că rotativa guvernamentală este absolut necesară și diferențele în favoarea Iașului se vor observa abia din luna mai a anului viitor”, a mai declarat senatorul potrivit news.ro.