Un scandal de spionaj a izbucnit în Italia, după ce un ofițer al Marinei Italiene a fost surprins în flagrant în vreme ce vindea informații secrete unui oficial rus.
Un militar din cadrul Forţelor Navale italiene și un angajat al Ambasadei Rusiei la Roma au fost reținuți de autorități. Militarul Italian este suspectat că a transmis Rusiei informații secrete despre țările NATO. Pe de altă parte, ambasadorul Rus în Italia, Serghei Razov, a fost convocat la Ministerul Italian al Afacerilor Externe, conform BBC.
Cei doi, militarul Italian și oficialul rus au fost reținuți marți seara, în urma unei operațiuni a carabinierilor din Roma. Mai mulți agenți ai carabinierilor au descins marți seara, la ordinul Procuraturii din Roma, într-o clădire. Aceștia aveau informații despre o întâlnire private dintre un membru al Forţelor Navale italiene şi un oficial din cadrul Ambasadei Rusiei.
Militarul italian, care este căpitan de fregată, a fost surprins în flagrant în timp ce îi oferea oficialului rus, informații secrete. În schimb, ofițerul a primit o sumă de bani importantă, așa cum informează cotidianul Il Sole 24 Ore. Militarul italian şi oficialul rus activ în Ambasada Rusiei din Roma au fost reţinuţi sub acuzaţia de spionaj.
Scandal de spionaj în Italia
Autoritățile au decis să propună arestarea preventive pentru căpitanul de fregată care a primit bani în schimbul datelor secrete. Pe de altă parte, oficialul rus va fi expulzat din Italia. Conform unor surse citate de cotidianul Corriere della Sera, printre datele secrete transmise Rusiei se numără inclusiv informaţii despre ţări membre ale NATO.
Operaţiunea în urma căreia au fost reținuți cei doi s-a desfășurat sub coordonarea Agenţiei Italiene pentru Securitate Internă. Acest incident este considerat cel mai grav care a avut loc în Italia, de la încheierea Războiului Rece.
Drept urmare, ambasadorul Rusiei a fost convocat la Ministerul italian de Externe, ca reacţie la incidentul de spionaj.
Ministerul de Externe de la Roma l-a convocat imediat pentru explicaţii pe ambasadorul Rusiei, Serghei Razov.
În replică la scandalul de spionaj izbucnit în Italia, autoritățile din Rusia au declarat că nu vor să întrerupă relațiile cu această țară. De asemenea, acestea au anunțat că vor cerceta contextul și motivele pentru care oficialul de la ambasada Rusiei la Roma a cumpărat informațiile secrete.