Savvidis, mulțumit de atitudinea jucătorilor lui Răzvan Lucescu

Savvidis, mulțumit de atitudinea jucătorilor lui Răzvan Lucescu Ivan Savvidis / Sursa foto: Captură YouTube

Ivan Savvidis, patronul de 65 de ani al PAOK Salonic, a transmis un mesaj încurajator jucătorilor și staff-ului tehnic condus de Răzvan Lucescu, după debutul în Europa League.

Ivan Savvidis s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor

Cu toate că PAOK Salonic a debutat cu un eșec în Europa League, Ivan Savvidis s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor lui Răzvan Lucescu și, în special, de faptul că nu au arătat teamă pe parcursul jocului de la Istanbul.

Galatasaray a învins PAOK Salonic, pe terenul propriu, cu 3-1, dar patronul grecilor nu este surprins de un asemenea rezultat.

Pentru PAOK Salonic, Ivan Savvidis urmează meciul cu FCSB

„Echipa actuală este cea mai bună de când sunt la PAOK Salonic”, a declarat Ivan Savvidis înaintea meciului cu FCSB.

Ne puteți urmări și pe Google News

Patronul PAOK , Ivan Savvidis, declara înainte să primească vizita celor de la FCSB, pe Toumba, că este mândru de echipă.

Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Sigur, eșecurile fac parte din viața unei echipe, însă o înfrângere în sine nu este o problemă. E o problemă dacă joci cu teamă, însă noi am arătat încredere în cea mai mare parte a meciului. Puterea noastră este reprezentată de unitate și de spiritul de echipă. De 12 ani, de când sunt la PAOK, cred că echipa actuală este cea mai bună pe care am avut-o și cea mai echilibrată. Acum, la PAOK, dorința de victorie este uriașă, însă dorința mea personală este ca mereu să jucăm fără nicio frică. Dacă victoria nu apare, trebuie să încercăm la următorul meci", a spus Ivan Savvidis, potrivit Gazzetta.gr.

Până la meciul cu FCSB, Ivan Savvidis vrea aceeași încredere în jucători în meciul cu Aris

Aflat din 2012 în fruntea lui PAOK, oligarhul rus de origine greacă se așteaptă ca jucătorii să aibă aceeași încredere în ei și în derby-ul cu Aris.

"Vreau să văd echipa jucând cu caracterul pe care l-a arătat și în meciul trecut, cu încredere și intensitate. Trebuie să lăsăm în urmă meciul de la Istanbul", declară patronul PAOK.

Meciurile pe care FCSB-ul le mai are de disputat

Confruntarea dintre PAOK Salonic - FCSB va fi joi, 3 octombrie, de la ora 22:00, pe Toumba Stadium.

Rezultatele și programul FCSB, în faza principală din Europa League sunt acestea:

  • 26 septembrie | FCSB - FC RFS 4-1 (Bîrligea 8', Ștefănescu 32', Olaru 58', 69' / Lipuscek 23');
  • 3 octombrie | PAOK FC - FCSB (22:00);
  • 24 octombrie | Rangers FC - FCSB (22:00);
  • 7 noiembrie | FCSB - FC Midtjylland (19:45);
  • 28 noiembrie | FCSB - Olympiacos FC (22:00);
  • 12 decembrie | TSG Hoffenheim - FCSB (19:45);
  • 23 ianuarie | Qarabag FK - FCSB (19:45);
  • 30 ianuarie | FCSB - Manchester United (22:00)

Revista presei