Editura Evenimentul si Capital

Satul, izvor al tradițiilor și obiceiurilor

19-06/77-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 710 Vizualizari

Omul a fost creat spre comuniune și de aceea el are în fi rea lui o scânteie ce aprinde dorința de a-și căuta aproapele, de a fi lângă el, de a-l face fericit și de a se bucura împreună cu el. Această comuniune a născut întotdeauna lucruri plăcute şi trainice ce au adus fericire în inimile oamenilor.

Satul românesc este cel mai bun exemplu ce poate fi dat pentru adevărata comuniune dintre mai mulți oameni, care se bucură să fie împreună, să se ajute între ei în orice clipă și să înfăptuiască lucruri frumoase de care să se mândrească, să se bucure autentic și pe care să le lase copiilor și strămoșilor ca niște „daruri și mărgăritare de mult preț”. Acestea sunt nenumăratele obiceiuri și tradiții românești care au luat ființă în inima satului și vor rămâne multe veacuri înscrise ca niște comori în sufletul oamenilor conștienți de valorile poporului nostru. Cu adevărat, satul este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om cheful de viaţă și să aștearnă pe chipul său un zâmbet luminos.

Pe uliţa satului, toţi sunt prieteni

Obieciurile sunt idei, simțiri și trăiri ale sătenilor care s-au transmis dintr-o generaţie într-alta ca un testament nescris, ca un adevărat cod genetic spiritual, spre a fi înfăptuit pe mai departe. Adunându-se unul lângă altul, fiecare obiecei și tradiție alcătuiesc salba neprețuită a satului, împletită din osteneli şi bucurii perene.

Obiceiul a izvorât în sat, dar în același timp el este cel ce dă viață satului, cel ce îi ține pe oameni uniți și înfrăţiţi pentru întreaga viaţă sau poate chiar mai mult. Pe uliţa satului, toţi sunt prieteni. Se într-ajută unii pe alţii şi peste tot se creează o armonie netulburată şi sinceră, impregnată de simplitate și spiritualitate.

Obiceiurile şi-au tras seva din duhul credinței

Ritmul vieții și conturul tuturor obiceiurilor este dat, în mai toate cazurile, de ritmul vieții Bisericii. Biserica este mijlocul şi miezul satului. Datorită Bisericii, viața săteanului a căpătat un ritm al bucuriei spiritualizate, care se răsfrânge în tradiții, obiceiuri, datini, întâmplări și trăiri îndeobşte. Iubirea ce întrepătrunde viaţa duhovnicească s-a sălăşluit în viaţa săteanului aşa încât el plânge fără deznădejde şi se bucură neostentativ, având mereu alături mila şi iubirea lui Dumnezeu.

Prin Biserică s-a aşezat armonia între oameni şi s-a trezit spiritul de comuniune. Astfel, obiceiurile şi-au tras seva din duhul credinței, s-au frământat în covata satului şi s-au copt la flacăra iubirii neîntrerupte dintre generaţii.

Numai de aceea, ţăranul român se găteşte cu hainele cele mai dragi în fiecare Duminică, în ziua Învierii Domnului şi merge la Biserică cu toată familia şi cu toţi vecinii, de la mic la mare, pentru a se întâlni cu Dumnezeu în rugăciune sinceră. În Biserică, rugăciunea simplă a ţăranului se răsfrânge peste toţi cei dragi. Peste copii şi peste semeni. Peste animale şi roada pământului şi în definitiv, pentru buna rânduială dintre toţi.

Un proces de „înnoire a vechiului”

După slujba de la Biserică, comuniunea este purtată mai departe în sat. Hora este cel mai frumos obicei, care îi strânge pe toţi oamenii la un loc pentru a se bucura unul de prezența celuilalt. Toţi sătenii sunt chemaţi să participe la acest joc al comuniunii şi nimeni nu este neglijat sau lăsat deoparte. Țăranii se avântă în cântul veseliei şi se învârt într-un ritm atemporal, lăsând impresia că universul întreg asistă şi se mişcă după tonul acestei întâmplări.

Cât de frumos era înainte! Din păcate, însă, astăzi cu toții asistăm la o continuă globarizare și la un proces (indus și subtil) de „înnoire a vechiului”. Suntem prinşi într-un “miraj al noului”, iar bogăția darurilor pe care le primim din vistieria satului se pierde și deseori cu greu mai aflăm despre datinile și obiceiurile străvechi, care au stat chiar la baza acestui popor, la identitatea lui spirituală. Astfel, în ritmul galopant al schimbării, satul a început să fie uitat, iar „omul recent” chiar îşi însuşeşte o dezicere de vatra străbună, a prezenţei spiritului veșnic dăinuitor. Primul imbold al tinerelor generaţii este acela de a zice: „satul era…”, dar acest tip de atitudine nu trebuie lăsată să prindă rădăcini! Nu, nu e nevoie să gândim retrospectiv. Satul românesc continuă să existe în noi toţi, în a căror inimi bat încă în ritmurile vremilor ce n-au apus cu totul.

„Era greu, dar era frumos”

Eu am avut bucuria și norocul să mi se povestească despre acest tezaur nebănuit şi, astfel, m-am putut conecta la seva neîntreruptă a tradiţiei înaintaşilor mei. Ajutat de amintirile bunicilor refac traseul tradiţiei satului meu, nu pentru a lăsa o amintire, ci pentru a-mi deştepta conştiinţa originilor pe cale să se lase prăfuită. De la bunicii mei am înțeles adevăratul sens al comuniunii și iubirii dintre oameni.

Ritmul unui an se depăna în vecinătatea tainei şi a simbolului. În tot anul, sătenii erau împreună și se ajutau reciproc la munca ogorului, dar și a gospodăriei. În fiecare anotimp își găseşte locul o anumită lucrare specifică la care, de cele mai multe ori, erau adunați mai mulți. Aceste lucrări au în centrul lor taina şi spiritul din Biserică, care le face să fie deopotrivă provocatoare şi liniştitoare.

SOCANT! IUBITA unui jucator, BATUTA pe stadion! Primele IMAGINI

Pagina 1 din 2


Tag-uri: satul, romanesc



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI