Biserica Ortodoxă a rânduit ca săptămâna dinaintea intrării în Postul Paștilor să fie una de tranziție, de pregătire a credincioșilor pentru perioada aspră care urmează.
În această săptămână, nu se consumă carne, însă este permis (inclusiv miercuri și vineri) consumul de lapte, brânzeturi, ouă. Din acest motiv, este denumită „săptămâna albă” sau „săptămâna brânzei”. Desigur, este permis și consumul de pește.
Semnificația este una profundă: omul revine la hrana pe care o consuma în Rai, când nu consuma carne.
Consumul de carne și sânge apare în istoria neamului omenesc doar după Izgonirea din Rai.
Astfel, „săptămâna albă” propune o reîntoarcerea la starea paradisiacă, pierdută de om prin căderea în păcat, stare la care tânjește să se întoarcă.
Din acest punct de vedere, semnificația cuvântului „alb” depășește culoarea alimentelor îngăduite în aceste șapte zile și evocă acea stare de curățenie primordială, dar și haina luminoasă cu care urmează să ne îmbrace postul.
De altfel, în sâmbăta de la sfârșitul acestei săptămâni, sunt pomeniți toți bărbații și femeile „luminați prin postire”, adică pe sfinții care au pus bazele monahismului creștin și ale nevoinței ascetice.
În cartea sa Postul Mare, părintele Alexander Schmemann arată că Biserica îi pomenește pe acești sfinți pentru ca noi să înțelegem că nu suntem singuri în eforturile și nevoința pe care suntem pe cale să ni le asumăm, ci avem modele și călăuzitori iluștri în „arta” postirii și a pocăinței.
Părintele Lucian Fărcașiu afirmă că pomenirea sfinților asceți în această sâmbătă are menirea de a încuraja fiecare creștin – chiar dacă nu a ales calea monahală – să se comporte ca un călugăr pe durata postului:
„Așezarea acestei sâmbete a sfinților asceți acum, înainte lăsatului secului, arată că postirea este aproape și că postul trebuie să ne facă pe noi călugări după fire, adică să ne facă ascetici cu viețuirea chiar dacă trăim în lume.”
Recomandările noastre
