Cele patru condiții se referă la recunoașterea independenței Crimeii, la reforma constituției ucrainene, la rezolvarea crizei din regiunile estice și la garantarea drepturilor etnicilor ruși.

"Dacă Ucraina va îndeplini aceste patru condiții, atunci Rusia va putea să propună noi pași privind un ajutor adițional, atât financiar, cât și în privința gazelor", a precizat Siluanov la finalul unei întâlniri cu omologul său german, Wolfgang Schauble, ce a avut loc astăzi la Washington.

Situația conflictuală din estul Ucrainei trebuie să se facă pe cale pașnică, pe baza legislației ucrainene, "fără discriminări la adresa populației vorbitoare de limba rusă, fără victime și vărsare de sânge", a mai precizat ministrul rus de Finanțe.

"Trebuie ca Ucraina să facă o reformă constituțională, să organizeze alegeri prezidențiale legitime și să formeze un guvern cu care să se poată purta negocieri", a conchis Anton Siluanov.

Economia Ucrainei, în cădere liberă. Regiunile din est, focare de conflict

Datoriile Ucrainei sunt estimate la peste 2,2 miliarde de dolari. Președintele Vladimir Putin a avertizat joi, într-o scrisoare adresată liderilor a 18 țări europene, printre care și Germania și Franța, că datoriile Ucrainei au atins un "punct critic", ce pune în pericol tranzitul european, și a solicitat măsuri urgente de cooperare cu partenerii vest europeni.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a precizat că "există multe motive pentru a analiza într-un mod foarte serios acest mesaj (al lui Vladimir Putin – n.r.) și pentru ca Europa să ofere o soluție de comun acord".

Până în prezent, Rusia a oferit un ajutor financiar economiei ucrainene în valoare totală de 35,4 miliarde de dolari, din care o tranșă de împrumut în valoare de 3 miliarde în luna decembrie a anului trecut. Din cauza datoriilor restante, Gazprom a decis anularea tarifelor prefențiale oferite Ucrainei și a impus un tarif de 485 de dolari pe mia de metri cubi de gaze, preț pe care Ucraina susține că nu și-l poate permite.

Deteriorarea climatului economic este agravată și de escaladarea tensiunilor din regiunile de est ale Ucrainei. Mai mulți manifestanți proruși au preluat controlul asupra sediului poliției din orașul Donețk, iar șeful poliției regionale și-a dat demisia în această după-amiază, cedând presiunilor simpatizanților ruși. Acțiunile de astăzi vin în contextul în care activiștii din Donețk au proclamat, la începutul săptămânii, independența regiunii și au solicitat, după modelul Crimeii, organizarea unui referendum prin care să se stabilească viitoarea formă de organizare administrativă a zonei.