Daniel Westling, un antrenor suedez de fitness, a devenit, luna trecută, Duce de Vastergotland, după ce s-a căsătorit cu Prinţesa moştenitoare a tronului Suediei, Victoria. Este o poveste clasică "Prinţesa şi Broscoiul", încă o de monstraţie a "decăderii" monarhiilor europene, spun scepticii.

Drumul spre coroană

Mirele Daniel este departe de antrenorul rebel Daniel pe care prinţesa Victoria l-a cunoscut în urmă cu aproape 10 ani.

Publicul suedez, dar mai ales Regele Carl XVI Gustaf, au reacţionat prost când primele poze cu iubitul prinţesei au apărut în presă în 2002. Şi nu era vorba doar despre plete şi aspectul neîngrijit. Lui Daniel Westling îi lipseau educaţia şi, mai ales, avea un puternic accent rural, considerat drept "oribil" în cercul de apropiaţi al familiei regale.

Totuşi, cuplul a supravieţuit opt ani şi, până la urmă, miracolul s-a produs. Între timp, n-a mai rămas nimic din "vechiul" Daniel. Viitorul său socru, regele, s-a ocupat intens de educaţia "ţăranului". Au fost ani de cursuri de etichetă aristocratică, de limbi străine şi de istorie suedeză şi europeană, iar rezultatele, au observat zecile de invitaţi cu sânge albastru de la nuntă, sunt vizibile.

Căsătoriile imposibile

În urmă cu mai puţin de 100 de ani, o astfel de căsătorie ar fi fost imposibilă. Încă din secolele X-XI, când şi-au pus bazele marile dinastii regale europene, sângele albastru s-a păstrat în "recipiente" puţine. Până şi în vechile basme populare europene prinţul se însoară întotdeauna cu o prinţesă.

Un exemplu apropiat nouă, regele-playboy Carol al II-lea al României, este relevant pentru cum funcţionau lucrurile. În 1925, Carol a renunţat la tron şi a fugit la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. Era imposibil pentru rudele sale regale – se înrudea cu aproape toţi monarhii Europei – şi pentru Casa de Hohenzollern-Sigmaringen din care făcea parte, să accepte o relaţie a unui rege cu fiica unui farmacist evreu şi, pe deasupra, căsătorită.

Abia după al Doilea Război Mondial au început să se schimbe cutumele. Gurile rele spun că nu e vorba doar despre o subită iluminare a aristocraţiei, ci mai degrabă de faptul că dispăruseră o bună parte din monarhii, aşa că oferta s-a redus considerabil.

O altă opinie este aceea că de fapt nu mai există cine ştie ce averi pe care familiile de sânge albastru trebuie să le conserve. Oricare ar fi explicaţia, din punct de vedere genetic, căsătoriile "libere" din ultimele decenii sunt un lucru extraordinar pentru monarhiile moderne, care scapă de blestemul căsătoriilor cosanguine.

30 de miliarde de euro,
valoarea fondului de investiţii deţinut de Prinţul Hans Adam al II-lea, din Liechtenstein, cel mai bogat monarh al Europei

MELODRAME PRINCIARE

Broaştele care nu s-au transformat în prinţese

Chiar dacă uneori oameni obişnuiţi au pătruns în familiile regale, în foarte multe cazuri acestora nu li s-au acordat atributele regalităţii.

  • WALLIS WARFIELD SIMPSON. Americancei pentru care Regele Eduard al VIIIlea al Marii Britanii a renunţat la tron în 1936 nu i s-a recunoscut niciodată titlul de Maiestatea, deşi Eduard a devenit Duce de Windsor.
  • ELENA LUPESCU. Carol al II-lea a renunţat iniţial la tron pentru voluptuoasa nevastă a ofiţerului Tâmpescu. A reveni în 1930 şi, deşi promisese că renunţă la Elena, a continuat relaţia. S-a căsătorit cu iubirea vieţii sale în exil, în Portugalia.
  • DANIEL DUCRUET. Fostul bodyguard al Prinţesei Stephanie de Monaco i-a sucit minţile Alteţei Sale. Din căsătorie, Stephanie a rămas cu doi copii şi cu o pasiune pentru bărbaţii obişnuiţi. Acum, Stephanie este măritată cu un acrobat de circ.
  • MABEL WISSE SMIT. Căsătoria cu tânăra activistă pentru drepturile omului l-a costat pe Prinţul Johan Friso al Olandei. În urmă cu câţiva ani, a fost forţat să renunţe la drepturile la tron.
  • SOPHIE CHOTEK. Deşi avea origini nobiliare, era contesă, soţia Arhiducelui Franz Ferdinand al Austro-Ungariei nu a fost niciodată acceptată de familia soţului. A murit asasinată la Sarajevo, în 1914, odată cu arhiducele.


1. CA-N FILME. Mette, prinţesa Norvegiei, a fost chelneriţă
2. NORA. Maxima şi-a convins greu soacra, regina Olandei, să fie acceptată în familie
3. SONJA. Nouă ani a suferit Harald, regele Norvegiei, până şi-a făcut iubita mireasă

CA ÎN POVEŞTILE NEMURITOARE

Cocktail exotic în cele mai reuşite căsnicii regale: prinţi europeni, soţii sud-americane

Uneori iubirea depăşeşte limitările sociale. De notat că toate cazurile de mai jos sunt relativ recente. Merită, de asemenea, subliniată pasiunea prinţilor nordeuropeni pentru frumoasele latine.

METTE-MARIT TJESSEM HOIBY. Dacă cineva ar fi fost mai puţin "calificată" să devină vreodată regina Norvegiei, atunci ar fi fost chelneriţa Mette-Marit. Cu un copil dintr-o relaţie cu un traficant de droguri condamnat, membră activă a nebunaticului "cerc al petrecăreţilor" din Oslo, ea a reuşit totuşi să-i fure inima Prinţului Haakon, iar Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja se pare că au acceptat-o. Într-o zi, Mette-Marit va fi regină.

MAXIMA ZORREGUIETA. Să fii soţia Prinţului moştenitor al Olandei, Willem Alexander, şi mai ales nora Reginei Beatrix nu e lucru uşor. A reuşit argentinianca Maxima, fiică a unui fost membru al juntei militare, un regim represiv. Condiţia a fost ca tatăl să nu fie invitat la nunta regală şi Maxima să întrerupă legăturile cu acesta. Regina Beatrix nu a fost la fel de mărinimoasă cu soţia celui de-al doilea fiu, un exemplu de mai sus.

SILVIA SOMMERLATH. Deşi numele n-o spune, Regina Silvia a Suediei este de origini braziliene. Tânărul Prinţ moştenitor Carl Gustaf a cunoscut-o la Olimpiada din 1972, unde Silvia era traducător. S-au căsătorit în 1976, cu toată opoziţia tatălui actualului rege, şi Silvia a devenit una dintre cele mai charismatice capete încoronate actuale. Prinţesa Victoria a avut de unde să înveţe.

MARIA TERESA MESTRE. Născută în Havana, Cuba, Maria s-a căsătorit cu Prinţul Henri, urmaş al Marelui Duce al Luxemburgului, în 1981. S-a războit mulţi ani cu soacra sa, Marea Ducesă Josephina- Charlotte, care nu i-a acceptat originile modeste. Din 2000 a devenit totuşi Mare Ducesă, după ce soţul său a moştenit tronul.

SONJA HARALDSEN. Actuala Regină Sonja a Norvegiei şi-a cunoscut soţul la o petrecere în 1959. Prinţului Harald i-au trebuit nouă ani ca să-şi convingă tatăl să accepte căsătoria sa cu o fată obişnuită. Din 1991, Sonja este regină şi s-a dovedit demnă de acest titlu.

SOCRUL ÎNTREGII EUROPE E DANEZ

Majoritatea regilor se trag dintr-un bunic comun

Cristian al IX-lea al Danemarcei (1818-1906) era pur şi simplu obsedat de perpetuarea liniei sale de sânge. Patru din cei şase copii ai săi au ajuns pe tronul unor ţări europene, la fel ca mulţi dintre nepoţi.

Se estimează că toate familiile regale europene actuale sunt, direct sau indirect, descendente ale lui Cristian. Mai jos aveţi câţiva dintre urmaşii săi direcţi.

  1. Regele Frederic al VIII-lea al Danemarcei – fiu
  2. Regina Alexandra a Marii Britanii, soţia Regelui Eduard al VII-lea – fiică
  3. Regele George I al Greciei – fiu
  4. Prinţesa Dagmar, împărăteasa Rusiei, soţia Ţarului Alexandru al II-lea – fiică
  5. Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei – nepot
  6. Regele Constantin I al Greciei – nepot
  7. Regele George al V-lea al Marii Britanii – nepot
  8. Regele Cristian al X-lea al Danemarcei – nepot
  9. Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei – nepot


AVERILE REGILOR EUROPEI

Regina Angliei deţine un miliard de metri pătraţi de teren

Deşi transparenţa, inclusiv cea financiară, a fost mottoul ultimilor ani pentru familiile regale europene, clasamentul averilor se face pe estimări. Cum majoritatea capetelor încoronate actuale primesc subsidii guvernamentale subs tanţiale sau chiar salarii, subiectul este unul sensibil.

De asemenea, multe dintre palatele şi domeniile regilor sunt în proprietatea statului, alteţele având doar drept de folosinţă. Totuşi, regii Europei apar întotdeauna în clasamentele celor mai bogaţi europeni.

  • LIECHTENSTEIN. Prinţul Hans Adam al II-lea, conducătorul de facto al micuţului regat, este probabil cel mai bogat monarh european. Familia princiară, care are o descendenţă distinctă central-europeană, deţine importante active imobiliare, mai ales în Austria, are colecţii de artă extrem de valoroase şi acţiuni la mai multe companii, între care fondul de investiţii LGT. Doar fondul are active de peste 30 de miliarde de euro.
  • LUXEMBURG. Marele Duce Henri Albert Gabriel Felix Marie Guillame, Prinţ de Nassau, este considerat al doilea cel mai bogat monarh, cu o avere de 12 miliarde de euro, majoritatea provenind din investiţii financiare şi bancare.
  • OLANDA. Regina Beatrix a Olandei, membră a familiei Orange-Nassau, deţine circa 25% din acţiunile gigantului petrolier Royal Dutch/Shell, acţiuni la Unilever şi proprietăţi imobiliare de primă mână. În total, averea reginei este de 10 miliarde de euro. Regina primeşte şi un salariu anual de aproape 900.000 de euro.
  • MAREA BRITANIE. Familia regală deţine peste un miliard de metri pătraţi de teren, o mulţime de proprietăţi comerciale în Londra, zeci de palate şi case regale, cea mai mare colecţie de timbre din lume, peste 10.000 de tablouri valoroase şi, bineînţeles, celebrele diamante ale Coroanei. În total, se estimează că averea privată a Reginei Elisabeta a II-a este de 8 miliarde de euro. Regina primeşte peste 20 de milioane de euro pe an subvenţii guvernamentale.
  • MONACO. Prinţul Albert al II-lea a moştenit de la tatăl sau circa un sfert din totalul teritoriului oraşului-stat Monaco, 195 de hectare de teren şi 69% din acţiunile companiei SBM, operatoarea celebrului Casino din Monte-Carlo. Averea sa este estimată la peste 2,5 miliarde de euro.
  • SPANIA. Regele Juan Carlos este unul dintre cei mai discreţi monarhi în ceea ce priveşte averea personală. S-a întors pe tron după dictatura lui Franco fără niciun şfanţ, însă se presupune că acum ar "valora" câteva sute de milioane de euro.
  • NORVEGIA. Harald a moştenit majoritatea proprietăţilor actuale, mai ales în Marea Britanie, de la tatăl său. În jur de 150 de milioane de euro în total.
  • SUEDIA. Regele Carl Gustaf plăteşte taxe ca orice suedez, adică foarte mari. Presa locală îl "evaluează" la circa 20 de milioane de euro.
  • DANEMARCA. Regina Margrethe a IIa trăieşte aproape exclusiv din alocaţia de stat, în jur de 5 milioane de euro anual. Are puşi deoparte în jur de 15 milioane de euro, sub forma de investiţii într-un fond mutual.