Antrenorul naţionalei de tineret a României a vorbit despre fotbalul românesc şi despre trecutul său ca fotbalist, dezvăluind pe cine a avut drept idol şi ce îl nemulţumeşte la primele reprezentative.

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a vorbit la Oltenia 3TV despre actualele probleme ale fotbalului autohton şi despre trecutul său. Săndoi şi-a început „discursul“ cu speranţele României, mărturisind că îi este foarte greu să-şi impună tactica din pricina puţinelor acţiuni pe care le are. „Din păcate pentru mine, acţiunile nu sunt atât de dese, iar eu mi-aş dori să ne întâlnim cât mai mult, pentru a-mi impune ideile de joc. De la meciul din deplasare cu Israel, pe care l-am disputat pe 3 martie, şi până la jocurile oficiale, o să ne putem reuni de-abia după terminarea campionatului. Asta este o problemă, pentru că urmează meciuri grele, ultimele trei din această grupă decisivă pentru calificare, primul va fi în Moldova, pe 10 august, apoi dubla cu Rusia, la începutul lunii septembrie. Suntem la egalitate de puncte cu Rusia şi vor fi partide dificile, contează mult duelul direct. Mai avem o şansă, din cele zece grupe, primele merg la baraj, dar şi patru echipe clasate de pe locurile doi. În momentul de faţă, noi suntem poziţionaţi bine şi pentru locul secund“, a spus Săndoi.

„Era mai multă seriozitate“

Referindu-se la aria de selecţie pentru naţionala mică, Săndoi a recunoscut că aceasta nu este deloc mare şi speră să se investească mai mult în centrele de copii şi juniori. „Suntem cu toţii vinovaţi, pentru că tinerii noştrii jucători nu urcă mai repede în valoare individuală, dar colectiv se mai descurcă. Să nu uităm că după 1990 nu s-a mai investit în infrastructură. Când eram junior era mai multă seriozitate. Este adevărat că şi tentaţiile erau mult mai puţine, dar toată lumea venea de drag la antrenamente şi atunci normal că erau şi rezultate. Este nevoie şi de oameni pricepuţi la centrele de copii, dar mai ales de investiţii, pentru că de-asta avem o gaură în privinţa tinerelor talente. În ultimul timp nu s-au mai născut tineri gen Adrian Mutu, Cristi Chivu, e mai greu, dar eu cred că noi, românii, suntem un popor talentat şi nu numai la fotbal, ci la sport în general. Repet, senzaţia este că suntem în regres“, a spus Săndoi, apreciind proiectul lui Adrian Mititelu: „Cred că la ora actuală, Universitatea Craiova are o generaţie de excepţie. Ştiţi câţi tineri de valoare sunt? Să facem socoteala: Silviu Lung jr., Bărboianu, Barbu, Buleică, Gângioveanu, Firţulescu, Crăciun, Ionuţ Popescu, Buşu, Valerică Găman, Mihai Costea, şi am spus doar 11 care au jucat meciuri bune ca titulari şi sunt născuţi în 1989, 1990, 1991. Sunt din cadrul centrului de copii ai clubului, ceea ce e mare lucru“.

"Suntem departe de ce-ar trebui"

Emil Săndoi a insinuat că tinerele speranţe, care se evidenţiază la un moment dat în campionatul intern sau extern, se pierd atunci când dau de bani, sfătuindu-i pe tinerii fotbalişti să-şi facă treaba cât mai bine dacă vor să reuşească în acest sport. „Ceea ce este dureros este că jucătorii români se transferă din ce în ce mai puţin în străinătate, iar unii care au făcut-o aţi văzut că după un an au revenit în ţară, pentru că n-au reuşit. Politica cluburilor din Europa este să monitorizeze jucători foarte tineri. Îi achiziţionează de la 13-14 ani ca să-i formeze, să le schimbe mentalitatea, să-i includă în grup într-o altă manieră. Şi aici este un risc, pentru că au mai fost transferaţi jucători la 16-17 ani, gen Daminuţă, la Inter Milano, care era un talent, toată lumea îşi punea mari speranţe, dar când s-a întors în ţară, la Dinamo, nu a jucat absolut deloc, s-a cam pierdut. Mai avem multe exemple, dar eu sper ca ceilalţi jucători, Alibec sau cei care sunt la Roma, Pena, Stoian, sau Suciu de la Torino, jucători născuţi în 1990, şi alţii, să demonstreze că merită să joace la cluburile la care sunt. Trebuie să recunoaştem că există un decalaj între fotbalul din România şi cel din alte ţări puternice“, a punctat Săndoi.

„Cu Răzvan am o relaţie bună“

Întrebat care este relaţia cu antrenorul primei reprezentative, Emil Săndoi a afirmat că se înţelege bine cu Răzvan Lucescu. „Ne înţelegem bine, ne comunicăm problemele, ne dăm sfaturi unul altuia, e o relaţie normală. Eu îl apreciez pe Răzvan şi pentru performanţele pe care le-a avut cu Rapid şi cu FC Braşov. La echipa naţională ştiu că munceşte foarte mult, a fost plecat la fiecare etapă, să-i vadă pe viu pe jucători, chiar şi în străinătate, vorbeşte cu fotbaliştii. Ca antrenor, în toate momentele depinzi de jucători. Eu cred că poate să pună pe picioare echipa României, însă trebuie să fim realişti, nu putem să sperăm la prea mult. E greu să formezi o nouă generaţie de aur“, a explicat Săndoi, mărturisind că nu s-a gândit niciodată să antreneze prima reprezentativă.

Ar antrena în Liga I

Emil Săndoi şi-ar dori să antreneze o echipă din Liga I, dar nu ar lăsa tricolorii mici pe mâna altcuiva, pentru că este statornic în privinţa locului de muncă: „Mi-aş dori să antrenez o echipă, îmi e dor de gazon, de emoţii. E o muncă diferită, cea de la un club nu se compară cu cea de la o echipă naţională. Am avut oferte, dar întotdeauna mi-a plăcut ca atunci când încep o muncă să o duc la bun sfârşit şi exemplu cel mai bun este cariera mea de jucător. Am evoluat la trei cluburi, la Universitatea Craiova - 15 campionate în total, în Franţa şi la FC Argeş. Şi în cariera de antrenor este ceva asemănător, am pregătit Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, o lună de zile la Vaslui, şi în rest la echipa de tineret, unde sunt la a doua generaţie. Nu cred că se pot obţine performanţe dacă lucrezi câteva luni la o echipă“.

„Tunarul“ Oblemenco, unicul idol

Emil Săndoi a dezvăluit care a fost idolul său şi cum a fost primii paşi în fotbal. „Mie mi-a plăcut Ion Oblemenco, eram copil şi era idolul nostru, al tuturor oltenilor. Mă simţeam extraordinar numai când eram prin preajma lui. Dacă te mai băga şi în seamă, îţi zicea ceva, radiai de fericire. A fost un om extraordinar şi un fotbalist de clasă, a jucat acolo unde mulţi doar au visat sau visează. Din afară i-am apreciat în mod deosebit pe Marco van Basten şi Ruud Gullit“, a spus a spus Săndoi. „Când jucam la juniori am început ca atacant. Uşor-uşor m-am retras, mijlocaj la închidere, apoi fundaş. Când am debutat la Universitatea, în Divizia A, am fost fundaş stânga şi spun sincer, la mine stângul nu e de bază, e de urcat în tramvai, dar am compensat prin muncă. Nu aveam cum să intru pe alt post, era o concurenţă foarte mare. Primul antrenor a fost domnul Scăeşteanu şi a fost o perioadă când m-am retras. Mama era profesoară de matematică, voia să mă ţin de şcoală, eu eram disperat după fotbal, iar tata mă încuraja. La insistenţele profesorilor de sport de la Liceul "Fraţii Buzeşti" am reluat antrenamentele la fotbal. M-am dus la o selecţie, la domnul Victor Niculescu, am fost vreo 200 de copii pe zgura stadionului Central, din care am rămas vreo 3-4. Acum credeţi că se mai duc vreo 200 de copii la vreo selecţie?! După am trecut pe la toate loturile naţionale, iar cariera de fotbalist o ştie toată lumea“, a completat Săndoi.