Salvini, sfidat de la obraz de salvatorii de migranți din Mediterana. Insula Lampedusa, în alertă din cauza extremei stângi. Unii talieni, de partea lui: Salvini, unico capitano
- Tudor Borcea
- 6 iulie 2019, 19:04
Un nou conflict se anunță între navele umanitare și ministrul italian de Interne, Matteo Salvini. Două nave cu migranți sosesc în Lampedusa
Cele două nave transportă migranți salvați pe mare, în largul coastelor libiene, și căutau sâmbătă un port de primire. Este vorba de velierul Alex (18 metri lungime), închiriat de colectivul italia de stânga și de extremă stângă Mediterranea, care are la bord 41 de migranți, scrie AFP.
Velierului i s-a alăturat nava ONG-ului german Sea-Eye, Alan Kurdi (botezată după numele micuțului sirian Alan Kurdi găsit mort pe plajele din Turcia, în 2015), care transportă 65 de migranți. Un decret lege adoptat luna trecută prevede amenzi de până la 50.000 de euro contra căpitanului, proprietarului și armatorului unei nave care ar intra fără autorizație în apele italiene.
Decizia lui Matteo Salvini de a închide porturile pentru navele ONG-urilor este aprobată de 59% din compatrioții săi, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Corriere della Sera. „Așteptăm în apele internaționale, în largul insulei Lampedusa”, a informat pe Twitter Sea-Eye de pe nava Alan Kurdi, recizând că autoritățile italiene au informat nava că „portul este închis”.
Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a transmis că Germania ar fi pregătită să găzduiască unii migranți „în cadrul unei soluți europene de solidaritate”. Potrivit Sea-Eye, cei 65 de migranți de pe Alan Kurdi (64 de bărbați și o femeie) au fost salvați de pe ambarcațiune supraîncărcată, care nu avea provizii suficiente de apă, telefoane prin satelit sau instrumente de ajutor pentru navigație.
Pentru nava Alex, Salvini, care acuză ONG-urile că-i ajută pe traficanții demigranți, a perfectat un acord cu Malta pentru a-i debarca pe migranți în schimbul transferului către Italia a unui număr echivalent de migranți găzduiți precedent în Malta. Dar asociația Mediterranea estimează că velierul său nu poate transporta până în Malta migranți ce se află încă la bord, după debarcarea, vineri, la Lampedusa, a 13 din ei foarte vulnerabili.
Zeci de migranți continuau sîmbătă să aștepte pe puntea velierului, unde fotografii de presă îi arătau încercândsă se pretejeze de soare cu ajutorul unor pături. „În aceste condiți, este imposibil de pregătit 15 ore de navigare”, a declarat Allesadra Sciurba de la colectivul Mediterranea,sublinind că există minori neînsoțiți la bord, inclusiv unul de 11 ani.
Săptămâna trecută, autoritățile italiene au confiscat la Lampedusa o navă a unui ONG german, Sea-Wathc 3 și au arestat căpitanul, tânăra Carola Rackete, care a acostat cu forța pentru a debarca 40 de migranți salvați pe mare și blocați la bord de mai bine de două săptămâni.
O judecătoare italiană a invalidat, marți, arestarea lui Rackete e motiv că a acționat pentru salvarea de vieți omenești dar Rackete este anchetată pentru că a opus rezistență unui ofițer și pentru ajutor dat imigrației clandestine.
Italienii, prezenți la debarcareamigranților de pe Sea-Watch 3, au agitat pancarte în favoarea lui Rackete dar au fost și pancarte pe care scria: „Salvini unico capitano”. Salvini a reiterat, sâmbătă, la Milano, apelul pentru reforma acordului de la Dublin privind migrația, estimând că Italia este lăsată să ducă o povară mai mare ca țară aflată în prima linie a afluxului migrator.