Salvați de pandemie. Polițiștii care negociau șpaga rămân în izolare acasă

Salvați de pandemie. Polițiștii care negociau șpaga rămân în izolare acasă

Procesul în care este judecat apelul foștilor polițisti bucureșteni Adrian Oliver Ristea și Boacă Dorin Gabriel, acuzați de luare de mită, a fost amânat.

Omul de afaceri a fost de acord cu această variantă, iar în data de 10 ianuarie 2019, urmare a informațiilor transmise, inculpatul a oprit în trafic un autoturism ce transporta produse contrafăcute și a procedat la constatarea unei infracțiuni flagrante. Ulterior, ofițerul de poliție i-a spus omului de afaceri să-i transmită șoferului căruia i s-a întocmit dosar penal că, pentru a-și rezolva „problema” trebuie să îi remită suma de 5.000 de euro.

Deoarece, acesta din urmă nu putea să-i ofere decât 2.500 euro, după multe negocieri, inculpatul s-a mulțumit și cu această sumă, intrând în posesia ei la data de 22 ianuarie 2019. La data de 28 ianuarie 2019, într-un context asemănător, inculpații Ristea Adrian-Oliver și Boacă Dorin-Gabriel au oprit un autoturism de la ocupanții căruia au pretins suma de 3.000 euro”, susțin procurorii DNA.

În urma negocierilor purtate, se mai arată în rechizitoriu, inculpații au fost de acord să primească suma de 1.500 de euro. ”În aceeași zi, prin intermediul aceluiași om de afaceri, cei doi polițiști au primit 1.000 euro din suma pretinsă inițial, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Restul de bani urma să le fie remis inculpaților în cursul aceleiași zile. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența sumelor de 2.500 euro și 3.800 lei asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deținute de inculpatul Ristea Adrian-Oliver. De asemenea, a mai fost dispusă măsura popririi asupra sumelor de bani datorate cu titlu de salariu de către M.A.I. – D.G.P.M.B. inculpatului Ristea Adrian-Oliver, până la concurența acelorași sume de bani”.

Ne puteți urmări și pe Google News