Salarii mai mari pentru români. Creșterea ar putea fi de 500 de lei lunar: „Fiecare angajat din Europa trebuie să-şi poată plăti facturile"

Salarii mai mari pentru români. Creșterea ar putea fi de 500 de lei lunar: „Fiecare angajat din Europa trebuie să-şi poată plăti facturile"Salariu. Sursa foto: Dreamstime.com

Dat fiind că populația din România este puternic afectată de scumpirile din energie, UE vine cu soluția unui salariu minim european. Mai exact, românii ar urma să primească măcar 500 de lei în plus la salariu, dacă Directiva europeană va fi transpusă în legislația națională.

Noua formulă de salarizare uniformizată la nivel european ar trebui implementată de statele membre în termen de doi ani, însă nu este exclus ca salariul minim european să fie introdus mai devreme.

Salarii mai mari pentru europeni, promite UE

„Avem votul final pe directiva privind salariul minim european. Am lucrat mult la asta, dar acum avem votul final şi apoi spunem că trebuie să fie clar că fiecare angajat din Europa trebuie să-şi poată plăti facturile, să aibă mâncare pe masă şi să-şi trimită copiii la şcoală, pentru că odată cu creşterea preţului la chirii şi energie, alimente, foarte mulţi oameni îşi fac griji dacă vor putea să plătească facturile la finalul lunii.

Deci avem votul final, dar sper ca statele membre ale UE să implementeze cât mai repede această directivă, pentru că oamenii din Europa chiar au nevoie de susţinere. Ar trebui să fie toate adaptate la inflaţie", a transmis europarlamentarul Agnes Jongerius pentru Antena 3 CNN.

Statele membre UE au doi ani să transpună directiva în legislațiile naționale

După aflarea veștii cu privire la salariul minim european, ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat că salută acordul instituţiilor europene în ceea ce priveşte Directiva. El precizează că România susţine această directivă pentru că şi cetăţenii români sunt europeni şi trebuie plătiţi ca atare.

„Salut acordul instituţiilor europene în ceea ce priveşte Directiva privind salariul minim la nivelul Uniunii Europene! România susţine această directivă pentru că şi cetăţenii români sunt cetăţeni europeni şi trebuie plătiţi ca atare! Acordul a fost obţinut chiar de Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.

Parlamentul European şi preşedinţia franceză a UE au încheiat, la Strasbourg, un acord politic privind salariul minim adecvat.

Acordul se bazează pe doi piloni

Primul pilon stabileşte standarde de decenţă pentru salariile minime legale la nivel naţional: „Câştigând un salariu minim legal, lucrătorii trebuie să poată duce o viaţă decentă. Standardul decenţei este determinat de puterea de cumpărare, luând în considerare costul vieţii şi ritmul general de creştere şi structura salarială relativă în ţara UE respectivă”, se arată în document.

Directiva stabilește procedurile pentru caracterul adecvat al salariilor minimise statutare, promovează negocierea colectivă privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul la protecția salariului minim pentru acei lucrători care sunt îndreptățiți la un salariu minim sub legislația națională, exemplu printr-un salariul minim statutar sau prin acorduri colective.

Promovarea negocierilor colective privind stabilirea salariilor

Statelor membre cu salarii minime legale li se solicită să pună în aplicare un cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare. Consiliul și Parlamentul European au convenit că actualizările salariilor minime statutare vor avea loc cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru acele țări care utilizează un mecanism de indexare automată). Partenerii sociali vor trebui să fie implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariului minim legal.

Acordul provizoriu dintre Consiliu și Parlamentul European, în special, prevede că, în cazul în care rata de acoperire a negocierilor colective este mai mică decât un prag de 80%, statele membre ar trebui să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierii colective.

Planul de acțiune ar trebui să stabilească un calendar clar și măsuri concrete pentru a crește progresiv rata de acoperire a negocierilor colective, se mai arată în comunicatul publicat pe consilium.europa.eu.