S-a ajuns la Illuminati! Mare scandal în showbiz-ul românesc. Cine cu cine?

S-a ajuns la Illuminati! Mare scandal în showbiz-ul românesc. Cine cu cine?

Într-o dispută care a pornit de la moartea afro-americanului George Floyd, Lora a ajuns să spună vrute şi nevrute pe unul dintre conturile ei de socializare.

Printre altele, cântăreaţa care a rămas izolată în Bali din cauza pandemiei de coronavirus a spus că face parte din societatea secretă Illuminati. De la ce a pornit totul, de fapt? Aflată de 4 luni în Bali, Lora și-a îndemnat fanii să semneze o scrisoare deshisă antirasism pornind de la cazul lui George Floyd.

Demersul ei nu a fost întâmpinat tocmai bine de fani, iar reacţia vedetei a fost în concordanţă cu aceea a urmăritorilor. Nici mai mult, nici mai puţin, Lora și-a amenințat fanii că-i blochează după ce pe pagina ei de socializare s-a creat un conflict neașteptat.

Lora a fost foarte deranjată din cauză că mulți dintre internauți au început să-și exprime îndoieli legate de acest caz. Unii au avansat că moartea lui Floyd a fost regizată pentru a da naștere unei mișcări violente împotriva autorităților, iar alţii că acesta era agent FBI sub acoperire.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a mers atât de departe, încât unii fani ai Lorei au avansat inclusiv scenariul conform căruia afro-americanul de 46 ani nici măcar n-ar fi murit. În faţa acestor teorii ale conspiraţiei care forţează şi limitele genului SF (având în vedere imaginile clare în care Floyd moare asfixiat), Lora a cedat nervos.

„Mi-e silă de unii dintre voi. Abia aștept să vă blochez pe toți inteligenții cu teoria conspirației. Așa ați făcut și în cazul românilor blocați pe navă. Mă dezic de toate mentalitățile astea și de energia negativă pe care o eliberați în Univers”, le-a transmis Lora celor care nu cred în durerea familiei Floyd.

Atât le-a trebuit urmăritorilor cântăreței, care au desființat-o pur acuzând printre altele că nu este deloc interesată de cazurile grave din România. În acest sens, criticii i-au reamintit Lorei cazul bărbatului din Vatra Dornei, ucis cu un spray lacrimogen de jandarmi, dar artista a răspuns că nu are detalii.

Motivul invocat de cântăreaţă? Nu cunoştea acest caz pentru că nu urmărește știrile. Mai departe, Lora a fost acuzată că a știut de venirea pandemiei de coronavirus şi astfel a avut timp să-și facă bagajele și să plece în Bali.

„Dar tu cum ai știut să fugi înainte să apară coronavirus?”, a întrebat-o un fan. „Sunt illuminată. Prietenă cu Bill Gates și am antene 5 G”, a răspuns Lora cu un ton ironic. „În acest moment, eu trăiesc într-o țară cu altă rasă majoritară. Aici sunt în minoritate și totuși nu am simțit asta.

Acum e prima dată când mă întreb... cum ar fi să fiu altfel decât majoritatea într-o țară în care se fac diferențe pe baza culorii pielii? Și ca femeie... e și mai greu. E deja o luptă să fii femeie pe picioarele tale și să suporți judecata unora pentru cum te îmbraci, ce forme ai, ce vârstă ai, ce meserie ai...

Trezește-te, lume, până nu se distruge tot. Suntem în 2020!”, a mai scris Lora. Interpreta Lora se află de aproape 4 luni în Bali, după ce pandemia de coronavirus a prins-o într-o vacanță alături de iubitul ei.

Neavând mijloc de transport înapoi în România, ei au rămas în izolare pe exotica insulă din Asia. Illuminati ar fi un grup format din oameni influenţi, iar cei mai mulţi dintre adepţii „teoriei conspiraţiei” susţin că această societate secretă controlează din umbră economia mondială.

De altfel, pentru cei captaţi de acest subiect rămâne memorabilă mărturia unui fost ministru canadian al Apărării în perioada 1963-1967, Paul Hellyer. În 2018, fostul demnitar a lansat afirmaţii surprinzătoare despre societatea secretă Illuminati.

Hellyer susţinea că Illuminati are rolul de a conduce lumea din umbră, membrii societăţii câştigând „trilioane” de dolari din industria petrolieră, conform The Sun.