CUMHURIYET (Turcia). Utilizarea noilor drone în operaţiunea din nordul Irakului împotriva PKK (motiv de comentarii şi în presa străină) a generat o situaţie şi un sentiment privind superioritatea unei forţe militare şi a generalizat opinia că, prin metode militare, problema va fi soluţionată. Mai ales în rândul puterii.

Fără îndoială, "succesul militar" bucură, dar în Orientul Mijlociu, care s-a transformat în terenul de dominaţie al marilor puteri, posibilitatea găsirii unei soluţii este dificilă. În mare măsură, Orientul Mijlociu înseamnă problema "Siriei". Divizarea Siriei.

Responsabilii principali SUA şi Occidentul

Principala responsabilitate pentru această divizare revine lumii occidentale. SUA, Franţa, Marea Britanie, precum şi ţări folosite drept instrumente şi surse de bani ale acestora, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, dar fără îndoială şi Israelul.

Iranul şi Rusia nu sunt? Fără îndoială că din punct de vedere militar sunt pe teren, dar nu pentru divizarea Siriei, ci pentru reîntregirea ei.

Putem înţelege Iranul cu uşurinţă pentru că se află în fruntea ţărilor care vor avea de pierdut din divizarea Siriei. Dacă Siria se va transforma într-o ţară satelit, controlată de SUA şi Israel, se vor sprijini direct pe Iran. Orientul Mijlociu se va împărţi în bucăţi şi se va transforma în triburi etnice şi sectare. Statele naţionale se vor diviza şi fiecare dintre ele se va transforma în câte un trib. De altfel, asta îşi şi doresc ei.

Prezenţa Rusiei şi Iranului în Siria împiedică acest lucru. Una dintre ţările care va avea cele mai multe beneficii în urma întregirii politice şi centrale a Siriei va fi Turcia. Intrarea structurilor kurde de acolo sub controlul Damascului este cea mai importantă cale de relaxare a Turciei.

Politica Ankarei de nesoluţionare

Ankara nu doreşte integritatea teritorială şi unitatea politică a Siriei sau promovează o politică spunând dacă se divizează să am şi eu o regiune...

Primele operaţiuni nu au obstrucţionat coridorul SUA-PKK şi au favorizat consolidarea poziţiei Siriei în Occident. Dar politica promovată de Turcia în Idlib face ca Siria (Siria divizată) să manifeste deschidere faţă de politicile Occidentului şi Israelului.

Anularea întâlnirii decise la nivel de miniştri între Turcia şi Rusia pare că va aprinde din nou focul la Idlib. În ciuda ultimului acord încheiat în ceea ce priveşte prezenţa organizaţiilor "HTŞ şi a altor grupări" (HTŞ- Hay'at Tahrir al-Sham-n.trad.) Turcia promovează o politică care urmăreşte ca acestea să rămană "statice".

Iar Rusia şi Damascul nu vor intenţiona să amâne prea mult problema Idlib. Eforturile Ankarei ca Statele Unite să fie prezente atât în Siria, cât şi în Libia şi politica faţă de Siria şi Idlib, au transformat Turcia într-un acrobat pe sârmă. Politica de nesoluţionare în Siria nu este una durabilă. În regiune această politică serveşte numai divizării Orientului Mijlociu. (Articol de Orhan Bursalı)

pre o criză.