Rusia și Franța, dezinformare coordonată pe Facebook. Un cont, legat de armata franceză

Troli

Facebook a anunțat că a închis rețele de conturi false, dintre care două au fost gestionate din Rusia și una din Franța. Cu toate acestea, experții subliniază că motivațiile rușilor și francezilor nu au fost aceleași.

Două rețele de conturi au fost atribuite persoanelor asociate cu organizația rusă Internet Research Agency (IRA), fondată de oligarhul rus Evgheni Prigojin (zis și „bucătarul lui Putin”), actionar la societatea militară privată „Wagner”. Ele aveau ca țintă Republica Centrafricană și Libia.

A treia rețea, avea „legături cu persoane asociate cu armata franceză”, potrivit Facebook. Solicitat de către AFP, Statul-Major din Franța nu a făcut nici un comentariu.

Aceste rețele au vizat țările din nordul Africii și din Orientul Apropiat. În cadrul fiecărora din ele, participanții au folosit profile false, ceea ce a determinat Facebook să ia măsuri.

Toate cele trei campanii au fost suprimate pentru că au încălcat politica rețelei sociale, care interzice „un comportament neautentic coordonat în numele unui guvern străin”, au declarat responsabilul politicii de securitate a Facebook, Nathaniel Gleicher și șeful echipei globale de întrerupere a amenințărilor , David Agranovich, într-o postare pe blog, scrie France 24.

În ceea ce privește rețeaua din Franța, aceasta a vizat în principal Republica Centrafricană și Mali și, într-o măsură mai mică, Niger, Burkina Faso, Algeria, Coaste de Fildeș și Ciad, precizează Facebook.

Dând glas unor falși locuitori din aceste țări, aceste conturi comentau, spre exemplu, politica franceză la fața locului sau își exprimau sprijinul pentru armata franceză.

„Oamenii din spatele acestei activități au folosit conturi false - dintre care unele au fost deja detectate și dezactivate de sistemele noastre automate - pentru a posta conținut, a comenta și a gestiona pagini și grupuri, în timp ce se prezintă ca localnicii din țările pe care le vizau. Aceștia au postat, în franceză și arabă, informații despre politica Franței în Africa francofonă, despre situația de securitate din diferite țări africane, precum și alegații despre o potențială intervenție rusă în alegerile din Republica Centrafricană. De asemenea, au postat comentarii favorabile despre armata franceză ”, potrivit Facebook, citat de Opex 360.

Spre deosebire de rețelele de influență ruse, cea animată din Franța nu a cheltuit un euro pentru publicitate. S-a bazat pe 84 de conturi, 6 pagini de Facebook și 9 grupuri, precum și 14 profiluri Instagram. Și avea în jur de 5.000 de abonați.

Rețeaua din Rusia care viza Republica Centrafricană avea 63 de conturi, 29 de pagini și 7 grupuri de Facebook, precum și un cont Instagram. Ea ar fi avut o audiență de 29.000 de persoane și a cheltuit aproximativ 38.000 de dolari pentru publicitate.

Scopul ei a fost să denigreze acțiunile Franței și să caute să influențeze procesul electroral din țară, sprijinindu-l pe  președintele Faustin-Archange Touadéra.

Dar postările sale au fost „controlate” de rețeaua de influență despre care Facebook spune că este legată de armata franceză. Conform studiului realizat de Stanford Internet Observatory și Graphika, aceasta din urmă s-a concentrat „aproape exclusiv” asupra „interferențelor și trolilor ruși” și „nu a publicat sistematic mesaje despre politica locală și a evitat să comenteze viitoarele alegeri ”. În ceea ce privesc Sahelul, și în special  Mali, ea „a difuzat în principal informații despre situația securității, lăudând forțele armate maliene și franceze și atacând grupurile jihadiste cu care se luptă”.

În declarația sa, Facebook nu judecă fondul acestor operațiuni de influență. Compania subliniază doar că aceste trei rețele suprimate i-au încălcat politica de interzicere a „comportamentului neautentic coordonat în numele unui guvern străin”.

Pentru Internet Research Agency și, operațiunea franceză a fost „în parte, o reacție directă” la campaniile de dezinformare desfășurate de ruși - și inspirate în special de Evgheni Prigojin - în 2019. Dar „prin crearea de conturi false și pagini false de «anti fake-news»  pentru a lupta împotriva trolilor, operatorii francezi au perpetuat și justificat implicit comportamentul problematic pe care încercau să îl combată”.

Și acest lucru, „Este regretabil din două motive. În primul rând, acest proces face parte dintr-o strategie cu risc ridicat care poate să se întoarcă împotriva inițiatorilor săi atunci când este detectată o operațiune sub acoperire. Și, mai important, proliferarea conturilor false și a probelor manipulate nu va face decât să crească suspiciunea publică asupra discuțiilor online, să sporească polarizarea și să reducă sfera unui consens bazat pe dovezi”.

 

Foto: Opex 360