Rusia a anunțat încă o măsură controversată. Accesul pe teritoriul rusesc a opt oficiali din Uniunea Europeană este interzis. Rusia reacționează astfel în urma sancțiunilor similare ale UE împotriva unor cetățeni ruși.
În Rusia s-a hotărât, vineri, interzicerea accesului pe teritoriul său a opt oficiali din Uniunea Europeană. Rusia a reacționat după sancţiunile impuse cetăţenilor ruşi de către UE.
Rusia - răspunde provocării UE
Printre cetățenii UE vizați se găsesc înalte oficialități. Ministerul rus de Externe a anunţat că printre oficialii vizaţi de interdicţie se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.
Ceilalţi şase oficiali sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).
Sancțiuni impuse de UE împotriva Rusiei la începutul lunii martie 2021
Uniunea Europeană a impus în martie sancţiuni în cazul a doi ruşi acuzaţi de persecutarea lesbienelor şi gay-ilor în Cecenia. De asemenea, UE a impus, în martie, sancţiuni pentru patru înalţi oficiali ruşi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.
Sancțiunile impuse de UE la începutul lunii martie au fost pentru patru înalţi funcţionari ruşi. Ei au fost implicaţi în proceduri judiciare împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi. De asemenea, ei au contribuit și la reprimarea susţinătorilor săi.
Cei patru au primit interdicţia vizelor şi îngheţarea bunurilor din UE. Principiul acestor sancţiuni ţintite a fost decis în cadrul unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe pe 22 februarie. Ambasadorii Celor 27 au dat undă verde măsuriiîn data de 2 martie 2021, relatează News.ro .
Relația UE - Rusia riscă să se agraveze în urma acestei hotărâri, în condițiile în care la nivel mondial se dorește detensionarea situației est-europene și este anticipată ca o posibilă soluționare a crizei întâlnirea dintre președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin care ar putea avea loc în luna iunie 2021.