Rusia afirmă că zdrobitorul atac ucrainean s-a datorat faptului că soldații și-au folosit telefoanele celulare
- Adriana Popescu
- 5 ianuarie 2023, 09:19
Rusia afirmă că atacul forțelor ucrainene asupra unei clădiri în care se aflau militari ruși recent mobilizați, soldat cu 89 de morți, s-a datorat faptului că soldații și-au folosit telefonele mobile, acestea fiind interzise. Pe de altă parte, președintele Ucrainei a avertizat că Kremlinul se pregătește în vederea unei noi ofensive.
Ministerul rus al Apărării a precizat că atacul a survenit la ora 12:01, ora locală, în ziua de Anul Nou. Ministerul a anunțat că, în urma acestui atac, comandantul adjunct al regimentului și-a pierdut viața. A fost cel mai grav atac asupra forțelor ruse de la începutul războiului.
Este deja evident că principalul motiv care a dus la cele întâmplate a fost faptul că, în pofida interdicției, telefoanele mobile au fost mult folosite, ele ajungând ținta armelor inamicului, se arată într-o declarație a Ministerului Apărării postată, miercuri, pe mesageria Telegram. Folosirea celularelor le-a permis forțelor inamice să depisteze locul în care erau mobilizate forțele rusești, se mai subliniază în mesaj.
Declarația, atribuită generalului-locotenent Serghei Sevriukov, prim adjunct al Direcției politico-militare a forțelor armate ale Rusiei, subliniază că s-a deschis o anchetă, în urma căreia „oficialii găsiți vinovați vor fi deferiți justiției”.
Vina atacului a fost atribuită chiar soldaților și a survenit după ce câțiva dintre cei vajnici susținători i-au criticat pe șefii armatei ruse pentru faptul că i-ar fi concentrat pe soldați într-un loc nesigur, în apropierea unui depozit cu muniție și aparatură militară.
Statele Unite și alți membri ai Organizației Tratatului Nord-Atlantic își avertizaseră de multă vreme soldații ca, atâta vreme cât se află la datorie, să nu folosească aparatură de comunicații nesigură și fără coduri și să nu apeleze la mediile de socializare, acordând o atenție sporită oricărui mijloc de comunicație electronică.
Analiști ai serviciilor occidentale de informații cred că Rusia urmărește de zeci de ani să localizeze anumite ținte și să-și hărțuiască opozanții, căutând să depisteze semnalele telefoanelor mobile. În 1996, președintele rebel al Republicii separatiste Cecenia, Djohar Dudaev, discuta la telefon prin satelit în momentul când a căzut victima unui atac cu rachete lansat de un avion rusesc de război.
Potrivit oficialilor occidentali, mai recent, Rusia a căutat să compromită telefoanele inteligente ale soldaților NATO aflați în apropierea frontierelor sale cu țările baltice și cu Polonia. Ei afirmă că obiectivul Moscovei era acela de a obține informații, de a slăbi forța trupelor și de a-i intimida pe soldați.
Zelenski: „Actualii stăpâni ai Rusiei vor arunca în luptă tot ce le-a mai rămas”
În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia pregătește o nouă ofensivă din dorința de a schimba șansele Moscovei într-un război în care forțele rusești au pierdut părți bune din teritoriul ucrainean pe care îl ocupaseră în primele stadii ale conflictului.
„Nu ne îndoim că actualii stăpâni ai Rusiei vor arunca în luptă tot ce le-a mai rămas și pe oricine s-ar lăsa atras, încercând ca astfel să schimbe cursul războiului sau, cel puțin, să-și întârzie înfrângerea”, a declarat Zelenski în alocuțiunea adresată națiunii în seara zile de marți.
Miercuri, Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale își continuă ofensiva în regiunea Donețk, pe care Moscova și-a anexat-o în septembrie, deși ea nu deține total controlul asupra acestui teritoriu.
Pe de altă parte, guvernatorul rus instalat în Sevastopol, un oraș din Crimeea, o peninsulă pe care Rusia a ocupat-o în 2014, a declarat, miercuri, că apărarea antiaeriană a doborât două drone în apropierea unei baze aeriene de lângă oraș. Declarația a survenit după ce, în cursul nopții, în Sevastopol se semnalaseră mai multe explozii. În ultimele luni, forțele ucrainene au atacat de mai multe ori forțele și infrastructura rusească din Crimeea, dorind ca astfel să exercite presiuni asupra Kremlinului în niște zone aflate în spatele liniei frontului.
Miercuri, în Rusia, președintele Vladimir Putin a prezidat o videoconferință cu ocazia lansării unei noi fregate, numită Amiralul Gorșkov, echipată cu rachete supersonice de tip Zircon, după cum reiese din declarațiile sale difuzate la televiziunea de stat.
Ministrul apărării al lui Putin, Serghei Șoigu, a spus că nava va naviga în Oceanul Atlantoic, în Oceanul Indian și pe Marea Mediterană.
„Principalele eforturi se vor concentra asupra contracarării amenințărilor la adresa Rusiei, apărând pacea regională și stabilitatea împreună cu țările prietene”, a spus Șoigu.
Spre sfârșitul lunii trecute, președintele Putin a participat la ceremonia primirii unor noi vase de război în flota rusească, printre acestea numărându-se două submarine nucleare, un lansator de mine și un cuirasat cu rachete teleghidate, el afirmând că Moscova își va spori producția vaselor de război.
Într-o declarație pe tema atacului din Ziua de Anul Nou, Ministerul rus al Apărării a precizat că Ucraina a lansat șase rachete cu ajutorul sistemului de rachete Himars, furnizat de americani, asupra unui punct temporar de mobilizare al uneia dintre unitățile militare rusești din apropierea localității Makirvka, un oraș din Donbas, în estul Ucrainei. Ministerul a spus că două rachete au fost interceptate de apărarea antiaeriană rusească, dar alte patru, încărcate cu focoase explozibile cu fragmentație, au lovit clădirea în care se aflau militari ruși, atacul provocând prăbușirea tavanului clădirii, după cum a precizat ministerul. Potrivit aceleiași declarații, forțele ruse au ripostat, distrugând sistemul de rachete folosit în atac.
Soldaților ruși răniți li s-a acordat primul ajutor, fiind ulterior transportați la spital, a mai subliniat ministerul. Alți militari au fost găsiți îngropați sub dărâmăturile de beton, numărul victimelor crescând de la 63, cît fuseseră anunțate inițial, la 89. Comandantul adjunct al regimentului, care a murit în urma atacului, a fost locotenent-colonelul Baciurin, wsj.com
Miercuri, Rybar, un canal de pe Telegram conectat cu armata rusă, a transmis că au fost omorâți peste 100 de militari ruși, după ce, luni, fără să precizeze și cine a lansat atacul, armata ucraineană a subliniat că, la locul atacului, 400 de soldați au murit, iar 300 au fost răniți. Unii jurnaliști militari și bloggeri ruși, care sunt în contact cu armata rusă, au estimat că numărul victimelor s-ar situa între 200 și 600 de oameni, comandanții fiind criticați pentru că au concentrat atât de mulți soldați într-o clădirre aflată în apropierea depozitelor de muniții.
(Traducerea Rador)