Rugul cu anvelope te arde la buzunar. Amenzi de până la 40.000 de lei pentru tradiția toxică de Paște

Rugul cu anvelope te arde la buzunar. Amenzi de până la 40.000 de lei pentru tradiția toxică de PașteSursa foto: Ministerul Mediului

Republica Moldova. Deși este prezentată uneori ca o tradiție de Paște, arderea anvelopelor în noaptea Învierii nu are nicio legătură cu obiceiurile pascale și reprezintă un pericol serios pentru sănătate și mediu, avertizează Ministerul Mediului. Autoritățile atrag atenția că, în fiecare an, astfel de practici continuă să fie întâlnite în unele localități, în ciuda riscurilor majore și a sancțiunilor prevăzute de lege.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează că arderea deșeurilor, în special a anvelopelor, generează emisii toxice extrem de periculoase și reprezintă o contravenție sancționată de lege.

„Deși pentru unii această tradiție pare inofensivă, arderea anvelopelor și a altor materiale toxice generează emisii extrem de periculoase. Fumul rezultat conține substanțe toxice precum dioxinele și metalele grele, care poluează aerul, afectează solul și pot contamina sursele de apă. În același timp, aceste substanțe reprezintă un risc major pentru sănătatea oamenilor, provocând afecțiuni respiratorii, alergii severe și, în timp, boli cronice grave”, notează sursa citată.

Sursa foto: Inpectoratul Mediului

Amenzi de până la 40.000 de lei pentru poluarea aerului

Reprezentanții instituției subliniază că astfel de practici vor fi sancționate conform legislației, persoanele fizice riscând amenzi de până la 15.000 de lei, iar cele juridice de până la 40.000 de lei, fiind obligate inclusiv să acopere prejudiciile provocate mediului.

Autoritățile atrag atenția că sărbătoarea Învierii trebuie să fie un moment de responsabilitate și respect față de natură, nu un prilej pentru poluare și comportamente riscante.

Peste 400 de pompieri, mobilizați în noaptea de Paște

În paralel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță mobilizarea a peste 400 de pompieri și salvatori, pregătiți să intervină rapid în cazul unor incendii sau alte situații de risc generate de utilizarea focului deschis.

Un total de 139 de autospeciale vor fi dislocate în teritoriu, în contextul în care utilizarea lumânărilor și a candelelor în timpul slujbelor poate crește riscul de incendii.

Recomandări pentru siguranță în noaptea Învierii

Salvatorii îndeamnă credincioșii să aprindă lumânările doar în spații special amenajate, să evite aglomerațiile și să nu blocheze căile de evacuare.

De asemenea, autoritățile recomandă parcarea regulamentară a autovehiculelor, supravegherea atentă a copiilor și evitarea oricărei utilizări necontrolate a focului.

Lăcașele de cult trebuie să fie dotate cu mijloace de primă intervenție, iar instalațiile de încălzire și electrice trebuie verificate în prealabil.

Controale și instruiri în sute de biserici din țară

În perioada premergătoare sărbătorilor, echipele de intervenție au desfășurat acțiuni de prevenire în 1.492 de lăcașuri de cult, instruind peste 5.100 de persoane privind regulile de siguranță.

Autoritățile reamintesc că arderea anvelopelor și aprinderea focurilor în spații deschise sunt strict interzise, fiind practici care pot provoca incendii și poluare severă.

În acest context, instituțiile statului fac apel la cetățeni să respecte regulile și să evite comportamentele periculoase, pentru ca noaptea Învierii să se desfășoare în siguranță, fără incidente și fără impact negativ asupra mediului.

În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.