Acum se numeşte „rotire”. Înainte de 1989, se numea „rotaţia cadrelor”. Amândouă însemnând de fapt acelaşi lucru: menţinerea la putere a unui grup de şmecheri, care s-au adunat ca să se înfrupte din banul public şi să-şi înlăture concurenţa.

Există însă şi deosebiri între cele două învârteli. Neesenţiale însă. În cazul „rotaţiei cadrelor” de la comunişti, era un singur partid, PCR, care nu avea nicio concurenţă. Însă avântul de a lua cât mai mult din borcanul cu miere al banilor publici era acelaşi. Ce-i drept, avânt care din când în când mai era temperat, aşa, ca praf în ochi pentru prostime, de câte un Dincă Teleagă, care împărţea dreptatea după capul lui. Aşa că bătălia pentru banul public, care însemna la vremea aceea căţărarea în funcţii cât mai înalte, care aduceau lefuri, dar mai ales privilegii de neimaginat pentru un om de rând, se dădea în interiorul partidului unic, între găşti constituite pe criterii de rudenie şi pilăraie.

Acum este democraţie. Ce-i drept, nu foarte consolidată, dar, totuşi, democraţie. Adică, găştile de odinioară care se băteau pentru funcţii şi privilegii în interiorul PCR-ului, au fost înlocuite de alte găşti, constituite pe aceleaşi principii de cumetrie şi pilăraie, dar care acum se numesc partide politice. Că e pluralism, nu mai există partid unic.

Însă dorinţa de a fi la putere prin orice mijloace, călcând în picioare orice principii sau precepte morale, a rămas aceeaşi. De aceea, practic, acum la putere avem tot un partid unic, denumit pentru faţada democratică: Coaliţia PSD-PNL, sau invers, PNL-PSD, că e tot un drac.

O astfel de construcţie politică a mai existat în România. Cu toţii ne aducem aminte de alegerile din 2012 şi de Uniunea Social-Liberală, o struţocămilă sau cămilostruţ, tot un drac, menită să aducă la putere două partide care, în mod normal, dacă ar fi să aibă cu adevărat o doctrină, ar trebui să fie în opoziţie. Dar nu doctrinele le mânau pe ele în luptă atunci, ci interesul de a ajunge la banul public. Şi au ajuns. 

USL-ul era însă mult mai solidă decât actuala coaliţie, pentru că avea, totuşi, un duşman cu care să se lupte: Traian Băsescu. Actuala Coaliţie nu mai are nici un fel de opoziţie. Aşa că, lupta pentru banul public, se dă în interior, ca la PCR.

Şi ce luptă.

Încă din 2021, când s-a făcut logodna dintre PNL şi PSD, prin ieşirea USL de la guvernare, cei doi însurăţei nu s-au înţeles pe zestre. Pe data de 19 noiembrie 2021, negocierile pe banul public s-au blocat, pentru că nici PNL, nici PSD, nici remorca UDMR nu voiau să piardă ministerele bănoase. La vremea respectivă, Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, spunea când se striga darul: „Nu se poate negocia cu PSD!

Ei nu vor să negocieze, vor tot! Vor să ne umilească, să ne calce pe cap! Noi suntem PNL, nu putem permite așa ceva! Cu Marcel Ciolacu nu se poate continua, este neserios”. Cu o zi înainte, adică joi, 18 noiembrie, în timpul valsului mirilor, nervozitatea a fost şi mai mare, pentru că unii penelişti acuzau că liderii lor mai mult au tăcut, în timp ce liderii PSD au vorbit mai mult. S-au schimbat şi replici minunate, la marginea tandreţii. Spre exemplu, după ce Marcel Ciolacu a anunţat că vrea finanţele, Rareş Bogdan, unul dintre negociatori, a replicat: „Marcele, nu poţi să ne faci asta”!. Iar Câţu s-a ridicat şi a părăsit sala. Sau, tot Rareş Bogdan: „Oameni buni, dați-ne ceva! Nu putem merge la partid fără niciun minister de investiții!“. I-a răspuns Ciolacu: „Ceartă-te tu cu UDMR!“ Armonie şi stabilitate pentru ţară, pentru viitorul luminos. Să se pupe, şi mai multe nu.

În asemenea tensiune, prim vicepreşedintele PNL a sugerat chiar că nu ar fi rău să se îngheţe discuţiile cu PSD şi să se dezgheţe cele cu USL. Adică, ne luăm cu cununie, dar dacă nu ne înţelegem la zestre, ne întoarcem la vechea dragoste.

Până la urmă, la sfârşitul balului de cununie, a ieşit cum a vrut Ciolacu: adică a luat finanţele, după ce ministerul fusese condus de liberali, a luat transporturile, după ce fusese condus de USL, şi pe principiul: „Dacă nu-i la mine, să nu fie nici la tine”, Ministerul Dezvoltării, pe care şi-l doreau liberalii, a ajuns la UDMR, în urma sprijinului PSD-ului,

După cununie, mirii s-au mutat la Palatul Victoria. Despre calitatea guvernării lor, nu vreau să comentez nimic. Am simţit-o cu toţii pe pielea noastră, aşa că fiecare dintre noi, oamenii de rând, îi poate da un calificativ.

Şi a venit anul 2013. Şi mai e puţin până în luna mai, când, conform protocolului, va trebui să aibă loc marea rotire. În pregătirea căreia, deja, pe miri i-a luat cu ameţeală de la rotire, tot pe tema împărţirii banilor.

Aşa că tot ce s-a stabilit în 2021, nu mai este acum valabil. Bătălia se dă pe cele mai bogate ministere, care, ce să vezi, sunt aceleaşi care au constituit mărul discordiei şi atunci când s-a făcut cununia. Adică, ministerele bogate, cu bugete foarte mari. PSD nu prea ar vrea să dea transporturile, minister care are un buget de 23,3 miliarde de lei şi care, conform protocolului, în mai ar trebui să meargă la liberali.

Nici la finanţe nu vrea să renunţa PSD, care, deşi are un buget ceva mai mic, de doar 6,2 miliarde de lei, este însă ministerul cheie de la care vin banii pentru toate proiectele din executiv. Nu dă OK-iul finanţele, nu poţi manevra banii ăia mulţi din bugetele ministerelor bogate. Dacă până la urmă PSD va ceda totuşi finanțele către liberali, ar cere la schimb Ministerul Fondurilor Europene, care gestionează banii europeni. Adică, tot la bani. Euro de data asta. La pungă cu fondurile europene, pentru finanţe, liberalii ar ceda şi Ministerul Justiţiei, dar acesta are un buget mic, undeva la 3 miliarde de lei, iar judecătorii sunt independenţi, aşa că nu ai nevoie de ministru ca să-ţi bagi la puşcărie adversarii. Prin  urmare, nu prezintă interes pentru social-democrați.

După cum vedeţi, nimeni nu este interesat de ministerele cu bugete mici. Că de acolo nu se pot trage bani mulţi pentru clientela de partid.

Vorbim despre statul eşuat. Dar nimeni din Coaliţie nu este interesat de Ministerul Justiţiei.

Vorbim despre analfabeţii funcţionali, într-un număr năucitor de mare. Dar nimeni nu este interesat de Ministerul Educaţiei.

Vorbim despre sistemul de sănătate, aflat „în moarte clinică”, despre faptul că oamenilor le este teamă să mai meargă la spital, că nu mai ies vii de acolo. Aţi auzit pe cineva din Coaliţie să fie interesat de Ministerul Sănătăţii?

Am enumerat doar aceste trei ministere, pentru că activitatea lor ne afectează cel mai mult pe noi, oamenii de rând. Nimeni dintre cei care se vor roti la putere, nu a venit cu un nume de ministru, care să prezinte un program convingător. Adică să arate că merită să fie ministru. Doar mici promisiuni, pe ici, pe colo. Că va fi mai bine. Dar deja ne-am obişnuit să nu le mai ascultăm, pentru că oricum nu se vor pune în practică niciodată.

Apropo de marea rotire şi promisiuni, că de program de guvernare nu poate fi vorba. Eu cred că dacă verbele din Limba Română nu ar avea şi timpul viitor, am avea un Parlament de muţi. Pentru că nici un politician nu vorbeşte decât la viitor: „vom face”, „vom drege”. Când e vorba să folosească un verb la timpul trecut, spre exemplu: „am făcut ce am promis”, e tăcere totală. Linişte de-ţi ţiuie urechile.

Aşa că, în mai, vom avea rotirea. Şi vom asista din nou, ca la logodna din 2011, la cafteala celor doi miri pe banii publici.