Critica aceasta este formulată atât de organizaţiile non-guvernamentale care se opun proiectului şi pentru care soluţia salvatoare ar reprezenta- o anularea acestuia, dar şi de politicieni şi jurnalişti care au declarat că susţin proiectul. Frecvenţa cu care se pune această problemă reflectă nevoia examinării ei mai atente. La originea criticilor legate de beneficiile proiectului pentru România se află participaţia statului, de 19,3% din acţiunile companiei care vrea să exploateze aurul de la Roşia.
Pentru publicul larg, mai puţin de o cincime dintr-o afacere cu aur reprezintă, la nivel intuitiv, prea puţin. Asta, cu atât mai mult cu cât preţul aurului pare să atingă un nivel record de la o zi la alta. Astfel, la nivelul percepţiei publice se naşte pentru mulţi ideea că, în Apuseni, în acest proiect ceva e putred. Această perspectivă asupra proiectului este însă simplistă. Dacă vorbim de participaţia statului, 19,3% din acţiuni, pe ce ne bazăm când spunem că este insuficientă?
Statul lacom vs. Statul prudent
Pentru început, nu se poate judeca dacă nivelul de 19,3% din acţiuni este mare sau mic în absenţa unui termen de comparaţie. Fără acest termen de comparaţie, 19,3% este doar o cifră. Guvernele ţărilor dezvoltate, în rândul cărora România aspiră să ajungă, tind să deţină mai puţin de jumătate – sub 10 %- din acţiunile companiilor miniere, în comparaţie cu cât deţine statul român din Roşia Montană Gold Corporation. Acest fapt ridică însă o nouă întrebare: dacă participaţia statului la RMGC este de 19,3%, şi e mai mare decât în alte ţări, ce înseamnă acest lucru?
La prima vedere, pachetul relativ mare e un lucru bun. Realitatea este însă, din nou, ceva mai complicată. Există multiple moduri prin care un investitor să poată participa la succesul unei companii. Dintre toate aceste moduri de participare la oportunitatea economică, achiziţia de acţiuni reprezintă calea cea mai bănoasă. În acelaşi timp însă, deţi nerea de acţiuni este şi modul cel mai riscant de a participa la câştigul unei companii. Altfel spus, deţinerea de acţiuni poate însemna şi "participarea"la eventuale pierderi.
Riscul asociat deţinerii de acţiuni este, de altfel, şi unul din motivele pentru care alte state preferă modalităţi alternative de a beneficia de pe urma succesului unei companii miniere. Aceste modalităţi alternative includ impozite şi redevenţe – care se încasează indiferent de cât de buni sau proşti sunt managerii afacerii respective. Revenind la participarea statului român la profitul RMGC, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă vrem ca România să fie lacomă şi să îşi asume riscuri mari, sau să fie mai prudentă, să câştige bani relativ mai puţini, dar mai siguri.
Statul jucător vs. Statul arbitru
Un alt aspect relevant cazului Roşia ţine de potenţiale conflicte de interes care survin între rolul statului ca acţionar la respectiva companie, pe de o parte, şi rolul statului de autoritate care trebuie să se asigure că respectiva companie respectă legile şi reglementările pe care s-a angajat să le respecte. Să spunem că exploatarea a început dar are loc un accident ecologic. Curăţenia de pe urma accidentului, adoptarea de măsuri preventive, sau închiderea exploatării – toate acestea costă bani.
Banii sunt ai acţionarilor, între care se află şi statul român. Statul român mai este însă şi autoritate de reglementare, responsabilă cu aplicarea cât mai aspră a legilor încălcate, cu sancţionarea celor vinovaţi. Statul trebuie să aplice măsurile punitive al căror cost va fi plătit din buzunarul acţionarilor, acţionari între care se află şi acelaşi stat român.În acest context, se impune întrebarea despre cât de bine va apăra mediul un stat care ar avea de câştigat dividende de zeci de milioane de euro de pe urma unor activităţi care au poluat acelaşi mediu înconjurător?
Nevoie de reevaluare , dar în ce fel?
Trebuie să înţelegem însă că reevaluarea participării statului român la proiectul Roşia Montană nu este sinonimă cu renunţarea la câştiguri de către statul român de pe urma proiectului. Mai mult, este oportun să ne amintim că deţinerea de acţiuni este doar unul din multiplele moduri în care statul român câştigă de pe urma proiectului.
Astfel, pe lângă cei 1,8 miliarde de dolari pe care România îi va câştiga direct (prin dividende, taxe şi impozite; calcul conservator, făcut la un cost al aurului de 900 dolari/ uncia), beneficiile de pe urma efectelor de multiplicare a investiţiei sunt şi mai importante: prin bunurile, serviciile, forţa de muncă şi activitatea economică (toate impozabile) pe care proiectul le va genera. Aceste beneficii adiţionale se ridică la alte 2,4 miliarde de dolari. Cifra ar putea însă fi mult mai mare.
Firma de consultanţă Technoserve, specializată în identificarea de oportunităţi de dezvoltare durabilă, a estimat că achiziţiile RMGC în economia locală pot fi aproape dublate, cu un impact total de 230 milioane de dolari. La rândul său, profesorul James Otto de la Universitatea Colorado, expert cu reputaţie internaţională în domeniul industriei miniere şi la serviciile căruia a apelat şi Banca Mondială, a observat că nivelul taxelor indirecte pe care statul român le poate încasa de pe urma proiectului este de până la patru ori mai mare decât cei 2,2 miliarde de dolari în impozite directe – un impact fiscal total de până la 8,8 miliarde de dolari.
Acest impact fiscal merită judecat şi prin prisma faptului că România nu este o jurisdicţie foarte "prietenoasă" cu investitorii din sectorul minier, impunându-le acestora o povară fiscală semnificativă. Potrivit Prof. James Otto, România se află între ţările cu impozitele cele mai mari asupra sectorului minier. Altfel spus, investitorii canadieni nu au venit la Roşia de dragul regimului fiscal – din această perspectivă, ei s-ar fi dus altundeva.
SUSŢINERE
Subiect fierbinte
Proiectul minier de la Roşia Montană a devenit, în ultimele zile, un subiect fierbinte pe agenda publică, demararea sa părând iminentă. Luni seara, preşedintele Băsescu a spus că demararea acestui proiect este mai necesară decât oricând, întrucât rezerva de aur de la BNR trebuie dublată în următorii doi ani şi acest proiect creează locuri de muncă. Declaraţia a fost întâmpinată de un val de scrisori de simpatie din partea reprezentanţilor comunităţilor locale din Roşia Montană, Abrud, Câmpeni şi a altor aproape 20 de localităţi din zonă. De asemenea, s-a pronunţat din nou în favoarea proiectului Patronatul Societăţilor din Construcţii.
OPINIE
Baltazar: "Nu avem voie să fim indiferenţi la beneficiile proiectului"
Consultant financiar, Bogdan Baltazar este de părere că nu ar trebui să fim indiferenţi faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, având în vedere că preţul aurului este într-o continuă creştere: "Mi se pare foarte oportun ceea ce a spus preşedintele Băsescu, mai ales în condiţiile crizei economice şi cu preţul aurului în continuă creştere. Toate aceste împrejurări ne fac să nu avem voie să fim indiferenţi la beneficiile proiectului Roşia Montană, aşa cum nici până acum nu trebuia să fim indiferenţi la beneficiile pe care un proiect minier aurifer le poate aduce ţării noastre. Eu cunosc bine proiectul şi pot spune că vorbim de miliarde de dolari. Proiectul în sine este de sute de milioane, dar aţi văzut unde a ajuns preţul aurului, preţul valutelor. Declaraţia preşedintelui este o dovadă elementară de sensibilitate la beneficiile proiectului".
În opinia lui Baltazar, "ce nu spune nimeni este că proiectul poate declanşa în zona centrală a Transilvaniei proiecte conexe de sute de miliarde de dolari, şi nu exagerez". "Proiectul Roşia Montană poate fi o sursă de renaştere industrială a unei zone extrem de defavorizate economic", a mai explicat, recent, Bogdan Baltazar.
Citiţi şi:

  • "Evenimentul zilei" îţi spune Povestea Muntelui de Aur al României
  • Preşedintele Agenţiei pentru Resurse Minerale: "Statul nu mai are bani să sape după aur"
  • "Minele bogate" au nevoie de patru miliarde de euro
  • Ghid turistic pentru Roşia Montană
  • Poveştile de succes, magnet pentru investiţii
  • Traian Băsescu: Susţin proiectul Roşia Montană

Te-ar putea interesa și: