Actualitate
Ronaldo face „curățenie” în vestiarul Realului. Lusitanul i-a cerut lui Perez să dea afară câțtiva jucători
- Daniel Spasov
- 14 mai 2018, 15:36
Cristiano Ronaldo, superstarul lui Real Madrid, i-ar fi propus lui Florentino Perez, președintele clubului, să pună pe liber cinci jucători din lotul pregătit de Zinedine Zidane.
Fără niciun dubiu, Cristiano Ronaldo are o mare influență printre oficialii grupării de pe „Bernabeu”. Publicația „Don Balon” a titrat recent că lusitanul i-a sugerat președintelului Realului să renunțe la jucătorii Dani Ceballos, Marcos Llorente, Borja Mayoral, Jesus Vallejo și la Gareth Bale, din cauza evoluțiilor acestora sub așteptări. Ultimul este una dintre vedetele de drept a madrilenilor, dar care nu a mai confirmat în acest sezon.
- În vârstă de 21 de ani, Dani Ceballos a fost utilizat de Zidane doar 899 de minute (22 de meciuri, 2 goluri), în acest sezon.
- Borja Mayoral (21 de ani) a bifat 24 de partide și a înscris de 7 ori, dar este considerat sub valoarea actuală a lotului lui Real.
- Marcos Llorente (23 de ani) nu a strălucit în cele 20 de partide în care a fost folosit.
- Jesus Vallejo (21 de ani) a avut prestații slabe în cele 12 partide în care a fost titular.
- Surprinzător, Ronaldo l-a luat în vizor și pe star-ul Gareth Bale. În vârstă de 28 de ani, galezul a marcat de 18 ori în acest sezon, în 37 de partide, dar a fost mai mereu accidentat. Cu banii câștigați de urma unui posibil transfer al lui Bale, trupa din Madrid l-ar putea transfera pe Mohamed Salah sau pe Neymar.
Recomandările noastre