După „Proclamaţia de la Padeş” din 23 ianuarie 1821, „Cererile norodului”, document care a avut două variante, urmau să constituie baza unei noi Constituții a Țării Românești.

„Una din variantele păstrate ale acestui document poartă data de 17 ianuarie 1821, dar abia o lună mai târziu, la 15 februarie, un exemplar al Cererilor a fost înaintat de Tudor marelui vornic Constantin Samurcaş.

Este evident vorba de un document care a înregistrat amplificări şi îmbogăţiri succesive, pe măsura evoluţiei acţiunilor revoluţionare, ceea ce explică şi variantele sale”, arăta istoricul Dan Berindei într-un material apărut în publicaţia ”Magazin istoric” nr. 8 din 1977.

Varianta Cererilor în 48 de articole, definită drept o Constituţie de un ziar britanic, chiar în acel an, încă n-a fost descoperită.

În schimb, obiectivele interne şi externe ale revoluţiei mai sunt dezvăluite şi în alte documente.

În „Cererile norodului românesc” se regăsesc principiile de bază ale unei noi ordini sociale: voinţa poporului mai presus de toate (desfiinţarea Legiuirii Caragea, din 1818, modificarea cuantumului birului numai după consultarea prealabilă a norodului ş.a.), desfiinţarea privilegiilor (dregătoriile de stat, „atât cele politiceşti cât şi cele bisericeşti” de la „cea mai mare până la cea mai mica” – „să nu se dea pe bani şi să se aibă în vedere nu obârşia ei ci meritul”), aplicarea unor reforme: a justiţiei, administraţiei, şcolii, armatei, desfiinţarea vămilor interne.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric