Românii se mobilizează pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane. Ce sumă record a fost strânsă

Românii se mobilizează pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane. Ce sumă record a fost strânsă

Arhitecții de la Asociația Locus, cei care și-au propus să salveze Băile Imperiale Neptun, din Herculane, au strâns deja mai mult de o treime din suma necesară pentru prima intervenșie asupra clădirii. Ei au nevoie de 100.000 de euro, și au adunat, din donații, 18.000, în mai puțin de două săptămâni, iar un atreprenor care a decis să îi sprijine pe arhitecți a anunțat că va dubla suma strânsă până la 1 mai.

Arhitecții au realizat proiectul tehnic pentru salvarea acestor băi, după ce o parte din imobil s-a prăbușit în luna februarie. Scopul lor este să pună în siguranță Băile Neptun și au, în continuare, nevoie de sprijin. Cei interesați pot face în continuare donații, accesând contul Paypal al asociației, sau direct în contul bancar RO17BTRLRONCRT0421032701 (CUI 38615380).

„Am avut ca țintă 15.000 de Euro până în data de 1 mai. Acum avem 18.000 de Euro, sumă ce va fi dublată de un antreprenor român a cărui identitate o vom dezvălui în zilele ce urmează. Această sumă ne va permite să începem lucrările de punere în siguranță în zonele cele mai afectate. Nu avem cuvinte… Vă mulțumim mult pentru sprijinul dumneavoastră fără de care nu am fi ajuns aici. Avem în continuare nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a atinge ținta de 100.000 de Euro necesari pentru întreaga intervenție. Nu ne oprim! Puterea de regenerare comunitară a patrimoniului este impresionantă, de aceea donațiile continuă!”, transmit cei de la Asociația Locus, care derulează Herculane Project.

Ne puteți urmări și pe Google News