Pensionarii din România ar putea să primească prima pensie mai repede decât de obicei. Un nou proiect legislativ se află în discuție în coaliția de guvernare.
Un nou proiect legislativ privind impunerea unui termen limită pentru emiterea unei decizii de pensionare se discută la nivelul coaliției de guvernare. Din cauza întârzierii emiterii de decizii în ceea ce privește cererile de pensionare, precum și stabilirea sumei pensiei, parlamentarii iau în calcul stabilirea unui termen limită în acest sens.
Guvernanții vor să impună un termen limită de acțiune a caselor de pensii
Unele persoane care vor să iasă la pensie așteaptă un timp foarte îndelungat până când casele de pensii emit o decizie în acest sens și stabilesc suma pensiei de care trebuie să beneficieze persoanele în cauză. Astfel, coaliția de guvernare ia în calcul impunerea unui termen limită în acest sens, spune stiripesurse.
Noul interval de timp până când casele de pensii trebuie să acționeze spre emiterea deciziilor de pensionare ar urma să fie calculat în funcție de data începând cu care cetățeanul a îndeplinit condițiile stabilite pentru ieșirea la pensie. Astfel, pensionarii ar putea să încaseze mai repede decât înainte prima pensie.
Reamintim că mai mulţi români vor putea ieşi la pensie de luna viitoare. Sunt câteva condiţii. Astfel, persoanele incluse în această categorie vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.
Vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi „activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”.