Românii, îndrăgostiţi de "lumina caldă". Cum îţi alegi becuri economice
- Adam Popescu
- 5 septembrie 2010, 13:25
Chiar dacă Europa a interzis becurile de 100 şi 75 de waţi, românul le preferă şi le caută în continuare. Fabricate în Asia, acestea se vând la negru prin pieţe şi în magazinele de cartier.
Dacă la 1 septembrie 2009 au fost interzise becurile cu incandescenţă de 100 W, de luna aceasta sunt interzise şi cele de 75 W. Oamenii au încercat să-şi facă provizii şi au lăsat supermarketurile şi magazinele cu rafturile goale.
În România, stocurile de becuri de 75 W s-au "evaporat" la 1 septembrie. Comercianţii spun că au vândut şi câte 15 o dată. Nu e de mirare: un studiu european arată că, în gospodăriile din România, doar unul din cinci becuri este economic. Potrivit experţilor, odată cu această măsură, în Uniunea Europeană se va consuma cu 60% mai puţină electricitate dacă vechile becuri, cele cu incandescenţă, vor fi înlocuite cu lămpi fluorescente.
"Nu îmi place lumina"
În magazinele de la noi, cei mai interesaţi de becurile de 75W sunt mai ales oamenii în vârstă. "La cele noi, să ştiţi că nu îmi place lumina. Şi nu se potrivesc la toate instalaţiile", spune Ileana Mireanu, din Bucureşti.
În lipsa becurilor de 75 W, femeia le-a ales pe cele de 60 W, care urmează să fie interzise de la 1 septembrie anul viitor. Pentru unul cu incandescenţă de 60W scoţi din buzunar între 1 şi 1,5 lei.
În schimb, la micile magazine de cartier şi în pieţe, nici becul de 100 W nu a dispărut. Vin din Asia, în special China şi Vietnam, iar unul costă 1,5 lei. "Se mai ard, dar prinzi câte unul şi te ţine ani buni", spune Ion Ţincu, care a cumpărat două becuri de la un comerciant din Piaţa Obor, din Bucureşti.
Cum alegi un bec economic
LUMINĂ "CALDĂ". Pentru o lumină asemănătoare celei oferite de becul cu incandescenţă, specialiştii îl recomandă pe cel cu halogen. Spre exemplu, un bec cu halogen de 53 W, care oferă o lumină aproape identică celui cu incandescenţă de 75 W, costă aproximativ 8 lei.
De altfel, pe multe dintre aceste becuri veţi găsi menţiunea "lumină obişnuită". Becul cu halogen este inclus în clasa energetică C, în timp ce becul cu incandescenţă este de clasă E, mai puţin eficient economic. Dacă vrei şi economie, şi lumină caldă, trebuie să cauţi lămpi fluorescente cu menţiunea "soft light" (lumină blândă).
ECONOMIE. Specialiştii vă recomandă lămpile fluorescente compacte (în magazine le veţi găsi drept CFL-uri) sau becuri cu tehnologie LED. Pe ultimele le găsiţi mai rar, iar primele sunt becurile acelea spiralate pe care le vedeţi peste tot. Aceste becuri au fost incluse în clasa energetică A şi reduc facturile cu 50-70%. Durata medie de funcţionare este de 10.000 de ore (la becurile cu incandescenţă este de 1.000 de ore).
Valoarea lumenului, unitate de măsură a fluxului luminos, este foarte importantă. Un bec de 100 W incandescent are 1.750 de lumeni, iar unul de 75 W - 1.180. Echivalentul celui incandescent de 100 W este lampa fluorescentă de 28-32 W. O lampă de 26 W, clasa energetică A, cu un flux luminos de 1.550 de lumeni, costă minimum 18 lei.
VARIATORUL. "Pe becurile economice scrie că nu este recomandată montarea cu variator (n.r. - reglează strălucirea, în locul întrerupătorului). Dar sunt unele variatoare care au trecut în caracteristici că suportă şi becuri economice", spune consultantul în electrice Bogdan Răducanu.
MERCURUL. În cantităţi reduse, lămpile fluorescente conţin mercur. Cam de 1.000 de ori mai puţin decât într-un termometru. Însă, în cazul în care becul se sparge, aerisiţi camera şi curăţaţi zona unde a căzut sticla. Ar fi bine să duceţi becurile arse la punctele de colectare a acestor deşeuri periculoase, amenajate de regulă în magazine de amenajări interioare şi în unele supermarketuri. Sau puncte ale reciclatorilor, pe care le găsiţi aici. De ce trebuie reciclate becurile arse
ÎN CURÂND
LED-ul va face lumină şi va tăia din facturi
Specialiştii spun că, de departe, cele mai eficiente becuri economice sunt cele cu tehnologie LED.
- Acestea pot produce 100 de lumeni cu numai un watt de curent. Astfel, dacă un bec incandescent vă oferă un flux de 1.750 de lumeni folosind 100 W, un LED vă va oferi acelaşi flux cu 17 W.
- De şase ori mai ieftin.
- Durata de funcţionare este mai mare decât cea a lămpilor fluorescente, iar un mare avantaj ar fi acela că LED-urile sunt şi mai puţin fragile.
- O altă calitate este aceea că nici nu întâmpină probleme cu variatoarele. De asemenea, în comparaţie cu lămpile fluorescente, acestea nu conţin mercur. Însă, deocamdată, sunt puţine variante comerciale.
- În februarie 2009, studenţii de la Cambridge University (Marea Britanie) au produs un bec cu tehnologie LED care costa 2 lire (circa 10 lei), are o eficacitate luminoasă foarte ridicată şi o durată de funcţionare de 100.000 ore.