Constantin Vânătoru conduce Laboratorul de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Buzău, este doctor în Horticultură, creatorul a zeci de soiuri de legume recunoscute internațional și preot la Arhiepiscopia din orașul cu cel mai fertil bazin legumicol din țară. Acest personaj, extrem de iubit în zonă (și nu doar pentru faptul că-i învață pe oameni să-și cultive propriile plante pentru a mânca sănătos), are un vis care se identifi că pur și simplu cu siguranța națională a României: crearea unei bănci de gene care să ne garanteze supraviețuirea ca popor liber și capabil să-și asigure singur hrana, nealiniat intereselor altora.

Fuga cu automobilul până în iubita urbe a pictorului Gheorghe Tătărescu, pe traseul București-Ploiești-Buzău, riscă să se transforme, în secolul XXI, într-o veritabilă probă de anduranță emoțională. Fâșia de asfalt care unește Muntenia de Moldova e sufocată, și pe lățime (nici nu-i greu, în condițiile în care șoseaua are două benzi doar pe o distanță de 15-20 de kilometri) și pe lungime, de cârduri-cârduri de mașini conduse de șoferi nervoși și agitați, exasperați de lipsa fizică a unui drum de bun-simț care să lege sudul de estul României. Au dreptate moldovenii noștri (și-ai altora) când bat obrazul autorităților… Dar să revenim la oile (altele) noastre, cum se mai spune (încă) pe la noi.

După două ore și cincisprezece minute de la descinderea din Capitală, iată-mă croșetând gropile de pe Strada Mesteacănului, din Buzău, trecând apoi, la numărul 23, poarta Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă și dându-i mâna, făcând abstracție de picioarele tremurânde, slăbite de apăsările repetate ale frânei și ambreiajului, domnului Costel (așa este alintat) Vânătoru, gazda mea și specialistul responsabil de lecția de mai jos. „Poftiți, poftiți, cum ați călătorit?”, mă întâmpină amabil sau ușor sarcastic - nu mi-am dat seama - preotul-cercetător. De teamă să nu scap printre dinți vreo înjurătură am evitat subiectul, răspunzând formulei de introducere cu două mirări consecutive: „Cum împăcați, stimate domn, religia cu știința? Și, mai ales, care sunt minunile care (încă) vă fascinează? „Minuni sunt la tot pasul, dar cele care m-au interesat cel mai mult ar fi fotosinteza - prin fotosinteză plantele transformă nevăzutul în văzut, transformă ceea ce noi nu vedem în ceea ce vedem. Planta absoarbe substanțe pe care nu le vedem din sol, preia bioxidul de carbon din atmosferă, lumina, apa... Din acest amestec inteligent apare materia, apare frunza verde și de acolo se formează baza lanțului trofic care ne ajută pe noi, oamenii, să ne hrănim. Fotosinteza este, așadar, prima minune”.

O paralelă spiritualo-științifică

Constantin Vânătoru mă măsoară atent, pe sub arcul sprâncenelor, cu privirea de preot. Apoi, mulțumit probabil de rezultat, dă curs următoarei minuni (explicate): „Un alt miracol este sămânța, pe care eu am numit-o microcapsula pentru viață. Este greu de văzut cu ochiul liber, dar ea ne asigură nouă, consumându-i produsele, viața. O sămânță de doi milimetri produce o plantă de doi până la patru metri, deci o imensă masă vegetală care poate fi comestibilă și utilizată fie de către om, fie de către animale. Dacă ar fi să facem o raportare la partea teologică - n-aș vrea să fie apreciată drept o blasfemie, pentru că facem o interpretare lumească -, unde vorbim de Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), trebuie spus că și semințele sunt alcătuite tot din trei elemente (embrion, endosperm și tegument). Practic trei elemente principale formează sămânța care, la rândul ei, menține și perpetuează viața vegetală pe Pământ”.

Hibrizi și plante modificate genetic

Bulversat un pic de paralela spiritualoștiințifică, mă interesez în continuare de activitatea propriu-zisă a Laboratorului de Genetică pe care-l coordonează dl Vânătoru: „Stați liniștit, nu mă cred vreun Dumnezeu al plantelor. Și nici nu mutilez creația Lui. Facem ce trebuie să facem în cercetare. Selectăm, ameliorăm, reținem și îngrijim cele mai bogate, cele mai puternice (la boli și dăunători) și cele mai productive plante. Asigurăm astfel pâinea cea de toate zilele, una sănătoasă, bună”. Preocupat, în continuare, de procesul de selecție, ce înseamnă, ce implică și ce legături are acesta cu atât de mediatizatele etichete „plante-hibrid” și „plante modificate genetic”, Costel Vânătoru, generos, mă elucidează: „Cum aud oamenii de hibrizi și organisme modificate genetic, gata, încep să se teamă, să aibă frică. Haideți să lămurim lucrurile! Fiecare plantă are o zonă de origine. Tomata, de exemplu, e de loc din Peru. Ea a fost adusă în secolul XVI în Europa, dar vreo două sute de ani europenii nu au consumat-o pentru că le-a fost frică, pentru că era o plantă toxică - doar fructele fiind comestibile - ea fiind o rudă foarte bună a mătrăgunei. Se știa că mătrăguna este foarte toxică și atunci le-a fost frică să consume tomata. În plus, arăta și foarte urât. Mă întreb ce-a fost în capul cultivatorilor spanioli când au adus în Europa tomata, pentru că tomata sălbatică este plină de țepi agresivi, iar fructele sunt foarte mici, de mărimea unei măsline, de culoare galbenă, cu gust acrișor. Nu poți să o recoltezi cu mâna, doar cu mănuși puternice de azbest”.

 Scurt istoric al tomatei

Fascinat de aceste informații, m-am lăsat prins în plasa fină a discursului preotului-cercetător: „În Europa, ușor, ușor, francezii au început să le consume. La noi, pe teritoriul României, tomatele au apărut în secolul al XIX-lea, un document atestă și data: 1825. Există un act trimis de Vasile Alecsandri domnitorului Moldovei, dar la vremea aceea se vorbea de tomata ornamentală. În fine, foarte târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial putem vorbi de culturi intensive de tomate în România. Cu alte cuvinte, Ștefan cel Mare nu a mâncat tomate. De fapt, abia în anii ‘50, ‘60 s-au format în România tomatele acelea gustoase și aromate după care tânjim cu toții astăzi. S-au păstrat, să știți, până după 1990, chiar și în prezent mai găsim. Doar să știm unde să le căutăm”.

 

„Distruge cercetarea și atunci țara poate să fi e invadată!” Cum am ajuns piață de desfacere

După această minunată lecție de istorie a tomatei, a venit și vremea unei întrebări obsesive: cum a ajuns România să fie invadată de roșii străine, fără gust, fără arome? Cum am ajuns să mâncăm prost și scump, să ne îmbolnăvim de cancer și de alte boli nenorocite? Costel Vânătoru nici nu clipește: „La Scriptură scrie: «Bate-voi păstorul și turma se va risipi». Distruge cercetarea și atunci țara poate să fie invadată de oricine vrea să vândă ceva! Practic, suntem la cheremul marilor companii. Domeniul cercetării a fost decapitat prin pierderea finanțării, prin pierderile de patrimoniu, prin tot acest dezastru înregistrat la noi în ultimii treizeci de ani”. Cine sunt responsabilii? Din nou dl Vânătoru: „Ce să zic, poate ne-a luat valul după , 90, neam simțit inferiori și am făcut ce neau spus alții să facem. Dar mai degrabă cred că s-a dorit acest dezastru, a fost programat, au fost interese. Cei care au deținut atunci Puterea leau permis marilor concerne străine să transforme România într-o mare piață de desfacere. Așa am ajuns unde suntem astăzi... Dar să revenim la hibrizi și plante modificate genetic”.

De la zona de origine, la mutațiile transgenice

Să revenim, să înțelegem! „Am stabilit că fiecare plantă are o zonă de origine - Peru, în cazul tomatei -, că în timp a fost ameliorată pentru a putea fi consumată, că a ajuns la primul etaj, numit populație locală. Adică, obții deja niște plante specifice unei zone, cum avem noi, de exemplu, usturoiul de Râmnicu Sărat. După care, apărând cercetarea științifică (după 1950 în România), s-au obținut din aceste populații locale soiuri, cu plante evoluate în urma unei selecții mai dure. Eh, s-a trecut apoi la obținerea hibrizilor. Așa suntem și noi, oamenii, niște hibrizi rezultați din doi părinți. Cum se fac hibrizii în domeniul legumiculturii? Păi, se încrucișează de pildă o tomată galbenă cu una roșie și se obține una intermediară. Vorbim de o tomată cu o tomată, dar, ulterior, au apărut încrucițările dintre o tomată cu altceva. Așa au apărut modificările genetice, mutațiile transgenice, LSD-urile, mai precis produsele cu durată lungă de păstrare în raft”.

 

Prioritate zero: înființarea unei bănci de gene

 

- Evenimentul zilei: Ce s-a întâmplat după apariția produselor cu durată lungă de păstrare în raft?

- Costel Vânătoru: După aceea știința a evoluat și mai mult și a dublat această genă de păstrare la raft. Marile companii au preluat-o și așa avem fructe care rezistă foarte mult, prin această manipulare genetică, prin aceste mutații transgenice. După care lucrurile au continuat, s-a ajuns la porumb, s-a băgat o genă specială care să metabolizeze erbicidul în așa fel încât atunci când semeni porumbul și erbicidul care a fost special creat pentru el toate celelate soiuri de porumb să moară laolaltă cu buruienile. Așa rămâne doar acel porumb care este modificat genetic și are aceată genă de metabolizare a erbicidului. Aceste cuceriri ale stiinței aduc profituri foarte mari.

- Și sigure.

- Și sigure, mai ales când se pune în discuție criza alimentară și creșterea populației.

- Dar în România nu s-a lucrat în domeniul cercetării pentru a se obține plante modificate genetic?

- O perioadă am cultivat soia modificată genetic, însă ni s-a cerut să o scoatem odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

- Ca să ne-o vândă pe a lor!

- Revenind la situația noastră, lumea științifică este împărțită în două tabere: o tabără puternică și bine finanțată susține aceste organisme modificate genetic și o altă tabără care încearcă să combată organismele modificate genetic.

Ne-am învârtit până am ratat 50 de milioane de euro!

- În ce tabără sunteți?

- Eu sunt la mijloc pentru că nu avem proba timpului în manifestarea acestor organisme modificate genetic, practic nu putem să ne pronunțăm și care sunt repercusiunile în timp. Acum ne bucurăm de ele pentru că avem producție record, cu eficiență economică, dar nu avem proba timpului.

 – Eu cred că ne bucurăm mai mult de rezistență decât de calitate.

- Trecând mai departe. Tabăra celor care combat organismele modificate genetic care aduc tot felul de argumente arătând că sunt produse cancerigene, se fac tot felul de speculații, nu pot eu să mă pronunț. Pot spune însă limpede că avem nevoie în regim de urgență de o bancă de gene. Trebuie să conservăm patrimoniul genetic autohton pentru că în cazul în care, fie legal, fie ilegal, se introduc plante modificate genetic în țară - și nu e greu de introdus, vine un individ cu trei semințe în buzunar și aia e - va fi rău de noi. Repet, pentru a ne proteja patrimoniul genetic avem nevoie de bănci de gene unde semințele noastre să fie conservate și păstrate în siguranță. Vă dau un exemplu: o singură sămânță de ceapă modificată genetic aruncată în Bărăgan poate contamina și compromite, în cel mult cinci ani, toată ceapa românească. Și atunci, pentru a preveni acest dezastru al eroziunii, al deprecierii genetice, trebuie să conservăm rapid aceste resurse în bănci de gene specializate, așa cum am propus eu.

- Și ce semnale ați avut?

- Am început demersurile de un an și ceva și încă luptăm pentru a crea cadrul legal de înființare a acestei bănci. Nu reușim să scoatem acest normativ, am pierdut foarte mulți bani europeni pe care puteam să-i accesăm. Obținusem o linie de finanțare ce putea ajunge până la 50 de milioane de euro. Actualul ministru al Agriculturii a fost deschis, ministrul Fondurilor Europene a fost deschis, s-au mobilizat, dar n-am fost în stare să găsim un loc potrivit și să elaborăm la timp actul normativ, perioadă în care axa de finanțare s-a închis.

Semințele au valoare de tezaur

 - Clasic pentru noi...

- Și vă asigur că toate aceste resurse genetice au valoare de tezaur. Fără aurul Băncii Naționale putem trăi, dar fără mâncare nu. Eu spun că aceste resurse genetice au valoare de tezaur pentru că nu pot fi cuantificate în bani. Ele reprezintă pâinea viitorului. Aceste semințe, dacă nu le punem la adăpost, automat vom fi tributari importului și trebuie să știți că în România se importă cantități imense de semințe la prețuri foarte mari. Problema nu este numai că se importă. O parte dintre aceste semințe pot să aducă nenorocirea în România, să aducă boli, dăunători care se inoculează în sol și care pot rămâne aici și trebuie să cumperi diverse substanțe chimice și tehnologie pentru combaterea lor. Pe de altă parte, pot să fie neadaptabile la condițiile climatice ale țării noastre și astfel să înregistrăm pierderi.

- Bine, pe vânzători îi interesează să vândă, nu să vândă un produs bun cumpărătorului...

- Avem de-a face acum cu un război nevăzut numit bioterorism, adică poți importa o sămânță inoculată cu un virus sau cu o bacterie, o pui în pământ, aceea se dezvoltă și-ți elimină planta ta, autohtonă, specia. Avem exemple nenumărate în zona aceasta, deci avem nevoie de a pleca de undeva și rădăcina înseamnă această bancă de gene, după care se poate consolida zona de cercetare, zona de producție, de multiplicare a semințelor. Se importă foarte mult, România pierde foarte mulți bani. Uitați-vă pe marginea drumului și nu veți vedea plăcuțe ale stațiunilor din România, ci plăcuțe ale firmelor mari ale lumii. Nu sunt contra lor, dar lângă ele aș vrea să văd și firme românești, să aibă românul de unde alege. Imaginațivă că pleacă bani foarte mulți din țară, pentru că, neavând capacitatea să păstrezi soiurile, să le multiplici, să faci sămânță de calitate în România, fermierii noștri sunt obligați să cumpere sămânță din afară. Dau un exemplu, pierdem milioane de euro în fiecare primăvară numai pentru sămânța hibridă pentru spații protejate. România asigură sub 5% semințe care pot fi cultivate în sere și solarii. Deci, suntem total deficitari în această zonă. Putem să revitalizăm domeniul cercetării în România, dar avem nevoie de fonduri și spații protejate.