România umple de bani buzunarele străinilor. Importăm roșii cu 40% mai scumpe decât în țară
- Sabina Popescu
- 7 septembrie 2021, 06:32
Paradoxul României. Și în ceea ce privește roșiile, România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, însă producem mai puțin de consumăm și ajungem să importăm. Roșiile pe care le cumpărăm de la străini sunt foarte scumpe în comparație cu cele produse de fermierii autohtoni.
România are cele mai mici prețuri la roșii din întreaga UE
România are prețuri mai ieftine cu 40% față de alte state ale Uniunii Europene, însă importăm alimente mult mai scumpe. Prețul mediu al unui kg de roșii rotunde a fost, în luna august, de 0, 49 de euro. A fost cel mai mic preț din statele europene, potrivit datelor oficiale actualizate. Aidoma s-a întâmplat și în luna iulie.
În luna august a anului 2020, fermierii locali și-au ieftinit marfa, potrivit informațiilor prezentate de către Comisia Europeană. Astfel, cel mai mic preț din Uniunea Europeană a fost 0,54 euro pentru un kg de roșii.
Peste 35.600 de tone de roșii proaspete și refrigerate au fost importate din Turcia. Alt stat, de la care importăm roșii, este Germania. De aici, am importat 7,9 mii de tone de roșii. Acesta este urmat de Spania cu 4,8 mii de tone.
La ce prețuri se vând roșiile în străinătate
În Cehia, în medie, kilogramul de roșii se vinde cu 1,72 euro. În Franța, prețul este de 1,57 euro pe kilogram. Ungaria vine un kilogram de roșii cu 0,76 euro, în timp ce Spania îl vinde cu 0,7 euro. Prețul mediu la nivelul statelor Uniunii Europene este de 1,02 euro kilogramul.
În anul 2019, din necesarul de consum estimat de roșii, s-au produs în țară doar 85,8%. Restul cantității a fost important de la alte state. Conform statisticilor, în anul 2020, țara noastră a fost al optulea cel mai mare importator de roșii din întreaga Uniune Europeană, potrivit playtech.ro.
România va umple de bani buzunarele străinilor
O altă situație paradoxală: România cumpără 85% din carnea de porc pe care o consumă din țările străine, în contextul în care, din luna septembrie, se anunță scumpiri de 25% la carnea de porc. Doar 15% din carnea consumată de români este cumpărată de la producătorii autohtoni.
Din luna septembrie, românii vor plăti cu 25% mai mult pentru carnea de porc, însă banii nu vor ajunge la fermierii din țară, ci în buzunarele străinilor. Doar 15% din carnea de porc consumată în România este cumpărată de la producătorii autohtoni. Restul de 85% este achiziționată de la statele străine.
Carnea de porc este cea mai consumată în România. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în primele nouă luni din anul 2020, aproape 192.000 de tone de carne de porc au fost importate din statele Uniunii Europene și din țări terțe, pentru care s-au cheltuit 433.17 milioane de euro.