Săraca țară bogată! Așa am putea să descriem o țară cu locuitori trecuți prin sabie și foc de cotropitori pentru bogățiile ei, atât de râvnite de străini, dar și de agenții interni ai acestora. E amărâta noastră de țară, România, ați recunoscut-o.
Dar ea este țara care a născut oameni ce au luptat pentru drepturile lor, în care unii care au murit pentru a-și elibera semenii de dictatură. Și da, erau români, și suntem mândri de ei. Și nu putem ierta pe cei ce au călcat în picioare sângele vărsat și au batjocorit idealurile celor care au murit pentru noi.
Au venit și ne-au jefuit pădurile, neau răpit resursele și ne-au distrus industria. Ne-au impus produsele lor proaste și ne-au transformat în consumatori captivi. Ne-au luat dobânzi uriașe, profitând de sărăcia noastră. Au sfârșit acum prin a ne răpi și ultimul lucru care ne mai rămăsese neîntinat: drepturile și libertățile. Așa au cucerit ultima redută: Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Ne-au furat dreptul de a ne apăra la instanța cea mai înaltă, singurul refugiu al cetățeanului exasperat de un sistem intern de justiție abrutizat.
Instanța supremă de protecție a noastră, a cetățenilor acestei țări, primește în templul justiției aproape divine al drepturilor și libertăților fundamentale, un personaj extrem de controversat nu în lumea drepturilor, care este departe de acest individ, ci chiar în lumea simplă, a omului de bun simț, fără profunzimi juridice… care, între noi fie vorba, nu prea folosesc la mare lucru în actuala justiție din România. Un individ care a acceptat ca, în calitate de magistrat de cel mai înalt nivel, să își pună semnătura pe un înscris care transforma justiția în „câmp tactic”, care permitea înfăptuirea justiției secrete, mințind apoi cu aplomb și cabotinism că așa ceva nu ar putea exista, cu celebra expresie: „Doamne Dumnezeule!” Un document constatat de Curtea Constituțională a țării ca fiind profund nelegal, emis cu arogare de competențe nepermise.
Iar pentru asta el nu doar că nu răspunde, că nu este târât în cătușe, prin fața camerelor de luat vederi, pentru că a săvârșit un abuz crâncen, ci i se permite, sau poate chiar este invitat, să vorbească sub cupola organismului european, care, cu o indiferență crasă, a respins ca inadmisibile cererile repetate ale cetățenilor, care îi reclamau spectacolul cătușelor, rămas fără sancțiune, deși în Bulgaria un singur caz reclamat a primit satisfacție (cauza Popovi contra Bulgariei). Așadar, o atrocitate și o sfidare mai mare decât cea pe care am primit-o noi, românii, de la CEDO cu ocazia invitării lui Augustin Lazăr în a conferenția în incinta sa, nu poate fi decât cea servită de aceeași instituție europeană, cu ocazia exprimării supușeniei grefierilor trimiși chiar de structurile noastre de stat în a ne proteja, prin admiterea prealabilă în principiu a cererii lui Kovesi, care, culmea, ar fi fost abuzată de organele de stat. Nu cetățenii batjocoriți de ei, luptătorii anti-ținte pe protocoale secrete, expertize contrafăcute ori martori mincinoși triplați au dreptul să le fie protejate drepturile, căci toate cererile oamenilor simpli sunt respinse de îndată ca inadmisibile, ci tot acești torționari plini de ifose și mincinoși fără limită. Atât am contat noi, cetățenii României, pentru Europa și pentru Mapamond!
Recomandările noastre
