România se pregătește pentru ce e mai rău. Se dau sute de milioane de lei în plus
- Andrei Ilinca
- 29 septembrie 2021, 08:31
Guvernul urmează să aloce, în şedinţa de miercuri, suma de 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI necesare în gestionarea pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Florin Cîţu.
El a prezentat acest proiect în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL de marţi. "Vom aloca 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă, ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI. Dar, punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a ne asigura că nu există probleme", a declarat Cîţu.
În cadrul şedinţei Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care stabileşte condiţiile de prelungire a interimatelor directorilor generali.
"Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a guvernului, în cazul în care conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune, nu este desemnată până la împlinirea termenelor legale, mandatul directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie, dar nu mai mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Crește Corpul de control al prim-ministrului
Pe agenda Guvernului se mai află un proiect de hotărâre privind modificarea HG nr. 603/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Corpului de control al prim-ministrului, care vizează creşterea numărului de posturi de la 77 la 92, exclusiv demnitarul şi posturile aferente cabinetului acestuia, cu modificarea structurii organizatorice pentru a pune în practică prevederile OUG nr. 87/2020. Proiectul a mai fost discutat şi într-o altă şedinţă a Executivului.
Guvernul mai urmează să aprobe acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de inundaţiile şi alunecările de teren produse în judeţele Alba şi Vâlcea.
Cabinetul Cîţu va mai discuta un proiect de lege privind participarea studenţilor şi a elevilor din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne la activităţi din străinătate.
"Participarea elevilor şi a studenţilor din instituţiile de învăţământ ale MAI la conferinţe ştiinţifice sau de specialitate, stagii de pregătire sau schimb de experienţă organizate/desfăşurate de/cu instituţii de învăţământ similare, pe bază de reciprocitate, va duce la îmbunătăţirea capacităţilor şi competenţelor profesionale ale acestora. (...) Facilitarea deplasării studenţilor proprii în străinătate (...) ar putea avea ca obiectiv asimilarea de noi cunoştinţe şi promovarea imaginii Academiei ca o universitate cu largă deschidere internaţională. (...) Prin intermediul proiectului de act normativ se are în vedere stabilirea drepturilor de cazare, diurnă şi transport aferente participării la activităţile desfăşurate în străinătate", potrivit notei de fundamentare a proiectului.