România, pe locul 19 în lume! Capitalismul și intrarea în UE au adus o urcare de 20 de poziții a economiei

România, pe locul 19 în lume! Capitalismul și intrarea în UE au adus o urcare de 20 de poziții a economieiEconomia globală intră într-un nou ”super ciclu”, alimentat de inteligența artificială și decarbonizare. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Specialiști de la Universitatea Harvard au realizat o analiză a evoluției economiei românești, constatând în urma acesteia că economia țării noastre este una complexă din toate punctele de vedere și ca ar urma să înregistreze o adevărată evoluție în anii ce urmează.

Economia României se situează pe poziția a 19-a din punct de vedere al complexității, iar creșterea va fi până în anul 2030 de până la 2,9%. Potrivit analizei, creșterea economiei românești a fost una constantă și a devenit din ce în ce mai susținută în special după intrarea României în UE în anul 2007.

Indicatorul de complexitate nu analizează doar gradul de dezvoltare al țării, ci analizează în profunzime produsele și serviciile produse și exportate de o țară. Astfel, dacă în urmă cu 20 de ani eram pe locul 39 în lume, acum România a urcat cu aproape o poziție în fiecare an, ajungând în cele din urmă pe poziția numărul 19 la capitolul economie.

Cum a evoluat România și ce urmează în viitor

Potrivit analizei, imediat după căderea comunismului, România era cunoscută pe plan internațional ca un producător și exportator de produse cu o valoarea adăugată minimă. În ultimii ani însă, economia s-a diversificat, iar țara noastră a început să producă și să exporte electronice, electrocasnice, servicii IT, autoturisme (inclusiv componente auto).

 „România este o țară cu venituri peste medie, este a 44-a cea mai bogată economie după PIB/cap de locuitor dintre cele 133 studiate. În ultimii cinci ani, PIB/cap de locuitor a crescut în medie cu 3,9%, peste media regiunii”, conform aceleiași surse.

În viitor, specialiștii de la Harvard preconizează că economia României va crește până în jurul valorii medii de 2,9%/an, până în anul 2030. În plus, va crește și PIB-ul pe cap de locuitor, cu 3,5%. Potrivit studiului, economia României a ajuns să fie una sofisticată, iar creșterea poate fi obținută din exploatarea corectă a resurselor.

„Creșterea va putea fi obținută prin folosirea succeselor actuale și a know-how-ului dobândit pentru a dezvolta producția unor bunuri cu mai mare complexitate. Momentan, România este a 19-a cea mai complexă economie, conform Economic Complexity Index (ECI). Comparativ cu acum un deceniu, economia a devenit mai sofisticată”, arată concluzia studiului.

Ne puteți urmări și pe Google News