ROMÂNIA LUI CRISTOIu. Pentru mulți PSD-iști, Călin Popescu Tăriceanu e un fel de Ion Iliescu cu papion

ROMÂNIA LUI CRISTOIu. Pentru mulți PSD-iști, Călin Popescu Tăriceanu e un fel de Ion Iliescu cu papion

La Analiza din Chioșc, am comentat cu Rareş Bogdan, în exclusivitate, sondajul făcut de IRSCOP pentru Delegaţia Permanentă a PNL de luni. Un sondaj intern, menit, teoretic, expunerii doar în spatele uşilor închise ale Conducerii PNL, dat publicităţii în preziua votului ca factor de presiune în favoarea lui Klaus Iohannis. Că a fost vorba de un factor de presiune ne-o dovedeşte scorul surprinzător de slab pentru Crin Antonescu: 6% în primul tur, după C.P. Tăriceanu şi la egalitatea cu Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu. Avînd în vedere că noua stea a Opoziţiei, Klaus Iohannis, ar urma să concureze ulterior cu Cătălin Predoiu, candidatului PDL i se dă doar 6%, iar lui MRU, 1%. Sub acelaşi semn, al sondajului ciomag în mîna lui Klaus Iohannis, PNL-ul se bucură de un procentaj de 18% dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, iar PDL, doar 11%.

Sîmbătă, 26 iulie 2014 va avea loc fuziunea PNL-PDL prin absorbirea PDL, cu nume, cu sediu şi cu mormîntul cîinelui Vasile cu tot, de către PNL, pe motiv că PNL a fost întemeiat de Ion C. Brătianu iar PDL,  de Traian Băsescu. Diferenţa dintre 18% şi 11% serveşte adepţilor fuziunii cu orice preţ, în frunte cu Vasile Blaga, pentru a preda PDL în proprietatea PNL.

Mie însă din această listă mi-a atras atenţia scorul bun, dacă nu chiar foarte bun, înregistrat de Călin Popescu Tăriceanu. Locul 3, cu 10% în sondaj, înaintea lui Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu și MRU.

De ce e un scor bun, dacă nu chiar foarte bun?

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru că preşedintele Senatului şi-a anunţat doar intenţia de a candida în numele unui partid care există doar la nivel de intenție. Călin Popescu Tăriceanu e prin excelenţă un ins, un ins de salon. De aceea, de la guvernare, cînd în locul lui a fost PSD, pînă la candidatură, el a preferat să muncească alţii în locul său.

Va avea partid, dacă i-l vor face alții, invitîndu-l de abia la inaugurare, și atunci venind numai dacă nu cumva n-a fost  invitat la un  ceai dansant, la care să meargă, desigur, cu nevestica, după cum îi stă bine unui însurățel demult dat în copt.

Va candida,  dacă alții îi vor strînge semnăturile.

Deși a anunțat că va candida, spre deosebire de alți politicieni, Călin Popescu Tăriceanu n-a mai depus nici un efort pentru a ne convinge că, într-adevăr, va candida, și n-a  uitat între timp că ne-a anunțat asta.

Ei bine, plecînd doar de la o vorbă în treacăt aruncată.  Călin Popescu Tăriceanu are deja 10% în sondaje, peste politicieni intraţi deja în conştiinţă ca prezidenţiabili.

Candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu, dacă va fi fixată vreodată, e una dintre şmecheriile lui Victor Ponta. Ca şi în alte cazuri (Dan Diaconescu, de exemplu), Victor Ponta îşi strînge voturi albe pentru zilele negre ale celui de-al doilea tur. Lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a rezervat rolul bidonului pentru turul al II-lea. Călin Popescu Tăriceanu ar obţine un scor foarte bun la turul întîi, luînd din zona PSD, dar şi a PNL. N-are importanţă pentru Victor Ponta că ia de la electoratul PSD. Pentru Victor Ponta important e să aibă, în turul al II-lea, de unde să ia.

Acestea sînt calculele pe hîrtie.

Ele pot fi date peste cap, spun sociologii,  de adevărul că la al doilea tur voturile celor cu scor bun în turul I nu se duc automat la candidatul indicat de concurentul din primul tur. Un exemplu convingător îl dă turul al doilea din 2009. Doar o parte a celor care au optat pentru Crin Antonescu în primul tur au ascultat indicaţia de a merge cu Mircea Geoană în al doilea.

În cazul lui C.P. Tăriceanu se mizează însă pe faptul că iepurele lui Victor Ponta va avea voturi de la electoratul PSD.

Există însă şi un alt risc.

Unul la care deocamdată echipa lui Victor Ponta nu s-a gîndit.

Şi anume ca Victor Ponta să fie întrecut în turul I de Călin Popescu Tăriceanu.

Cine stă de vorbă cu PSD-işti convinşi,  constată opţiunea multora pentru Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul premier trece drept un PSD-ist nu de azi, de ieri, ci din timpul Guvernării PNL, de la un capăt la altul Guvernare PSD, nu numai pentru că Executivul depindea în Parlament de PSD, dar și pentru că la vremea respectivă pomenile au fost mai multe decît în timpul tuturor guvernărilor de Stînga. În ochii electoratului PSD, oricît ar părea de ciudat, Călin Popescu Tăriceanu e mai PSD-ist decît Victor Ponta sau decît

Adrian Năstase.

Mulți PSD-iști îl preferă lui Victor  Ponta și pentru că văd în el un fel de Ion Iliescu cu papion.

În calculele lui Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu joacă rolul de iepure.

Cazul Crin Antonescu ne-a arătat că nici în iepuri nu-i bine să te încrezi azi, cînd mutațiile genetice pot transforma în carnivor pînă și un ied neînțărcat.