A plecat un Patriot şi ne-am luat o dronă-n bot. Cuprinşi de febra alegerilor, de panourile cu ostaşul în slujba patriei care te însoţesc pe toate drumurile patriei, atenţia mărită să vedem care va fi propunerea pentru vitorul preşedinte, dar şi foarte preocupaţi de cum explică Biden poporului american şi lumii întregi motivele pentru care s-a retras din cursa prezideţială, am uitat ceva: războiul de la graniţele noastre.

Dronă căzută în România

A trecut pe planul al doilea al atenţiei opiniei publice. O rubrică permanentizată prin jurnalele de actualităţi: “Războiul din Ucraina, ziua a…” Şi ceva ştiri despre curmarea de vieţi nevinovate şi distrugeri materiale.

Din când în când, ne amintim şi de război mai serios. Atunci când mai cad nişte resturi de drone şi pe teritoriul patriei noastre. Aşa cum s-a întâmplat din nou zilele trecute, când tot la Plauru au mai căzut nişte resturi de drone, trezindu-ne la realitate.

Iar trezirea la realitate începe cu o întrebare: de ce am donat sistemul Patriot? Argumentul că mai bine donăm arme Ucrainei ca să lupte cu ruşii şi să-i ţină departe de graniţele noastre, uite că nu prea mai ţin. Acum sunt resturi de drone. Din fericire, doar resturi. Dar, dacă în loc de resturi, într-o zi o dronă o ia razna şi cade bună de explodat pe teritoriul nostru? Aşa cum au păţit, altminteri, polonezii. Aveam nevoie de Patriot? Eu cred că da. Că doar de-aia am cumpărat-o, de-aia am dat banii pe ea şi de-aia MapN a dat aviz negativ în CSAT donării sofisticatei arme.

Atunci, de ce am dat-o? Să privim din nou la CSAT, că tot s-a ţinut la Palatul Cotroceni.

Iohannis, o dronă căzută și o funcție la Bruxelles

Klaus Iohannis a anunţat că va candida pentru şefia NATO. Este ca şi cum aş anunţa eu că aş dori să candidez la o medalie olimpică la sărituri cu schiurile. Evident că nu avea nicio şansă. Dar uite aşa, fără nicio şansă, totşi s-a gândit să candideze. Şi ca să fie mai convingător, pentru că oricum nu-l susţinea nimeni, eu cred că am donat Patriot-ul. Ca argument că suntem devotaţi.

După ce s-a alers praful de candidatura la şefia NATO, s-a născut o nouă speranţă. Un post la UE. Se va crea special un post de comisar pentru Klaus Iohannis, că nu era suficient de birocratizată instituţia. Au fost alegeri europarlamentare. S-au şi împărţit funcţiile. Cu toată donaţia noastră, Klaus Iohannis nu s-a regăsit pe nicio listă de propuşi şi, cu atât mai puţin, pe o listă de numiţi. Aşa că s-a ales praful şi de această încercare.

Ce ne facem, însă? Klaus s-a deprins cu confortul, cu vacanţele lungi şi costisitoare, cu avioane private şi mai are puţin din mandatul de preşedinte. Adică, puşculiţa de la Cotroceni, din care se plăteau toate aceste mofturi, nu-i va mai fi la-ndemână. Şi nici vreun alt Patriot de donat nu mai avem, ca să fim mai convingători în a-l înşuruba pe preşedintele care nu va mai fi în curând preşedinte, în vreo funcţie care să-i asigure în continuarea bunăstarea cu care l-am deprins.

O propunere

Eu aş avea o propunere. Elon Musk zic eu că ne este salvarea. Este un program pentru zborul pe Marte. Şi la noi în ţară, sunt oameni care s-au oferit voluntar şi sunt cuprinşi într-un program complex de antrenamente, pentru zborurile pe Marte cu echipaj uman. Am văzut câteva interviuri cu aceşti pionieri ai spaţiului. Toţi, fără excepţie, au spus că vor merge să colonizeze Marte. Că nu se vor mai întoarce.

Dacă tot a ratat NATO, dacă tot a ratat conducerea UE, nu-l putem înscrie din partea României şi pe preşedintele Iohannis în programul pentru colonizat planeta Marte? Avantajele sunt multiple. Nu mai trebuie să mai donăm încă un Patriot de un miliard de dolari şi putem să le păstrăm pe alea pe care le avem să dărâmăm dronele care bântuie pe la graniţele noastre, pentru că plăteşte totul Elon Musk. În plus, drumul este numai dus.

Editorialul în format video, aici