Se discută mult în ultimul timp despre campaniile duse de presa noastră pro sau contra unui politician, a unei formațiuni sau a unei instituții, dacă nu chiar pro sau contra unei persoane pur și simplu. Campaniile, mai ales cele de demolare, sunt justificate prin ceea ce se numește presă angajată, presă luptătoare. Ca jurnalist cu experiența comunismului, marcată de vîrîrea pe gît a angajării în slujba a ceva, eu nu cred în presa angajată.
Despre aceasta, am scris în Cotidianul din 11 august 1998 textul intitulat "Dreptul la replică", menit a justifica obiceiului ziarului condus de mine de a publica dreptul la replică al celor care-l reclamau, chiar și cînd aceștia erau personaje care ne dușmăneau.
Reproduc mai jos, pentru actualitatea argumentelor mele, comentariul de acum 17 ani.
”Publicăm în acest număr două reacţii la articolele apărute în ultimele numere ale „Cotidianului”: cea a ministrului Reformei, Ioan Mureşan, şi cea a Biroului de presă al SRI. Aşa cum se poate vedea din pagina 2 a ziarului, am reprodus aceste răspunsuri aşa cum ne-au parvenit ele la redacţie. N-am intervenit în textul domnului ministru, deşi el conţine unele accente pamfletare la adresa unei jurnaliste de la „Cotidianul” şi, în plus, ne trînteşte şi un ditamai proces de intenţie. N-am adăugat reacţiei SRI nici un comentariu redacţional deşi, poate, caracterul vag al răspunsului la dezvăluirile căpitanului Constantin Alexa ar fi impus-o. Nu e prima oară cînd procedăm astfel. De-a lungul timpului, publicaţiile pe care le-am condus au găzduit, sub semnul Dreptului la replică, reacţiile unor persoane şi instituţii despre care se scrisese în paginile lor.
Ne puteți urmări și pe Google News
N-au fost puţine situaţiile în care ţinta răspunsurilor, mai mult sau mai puţin civilizate, au fost înseşi articolele semnate de mine. Am procedat şi voi proceda astfel, indiferent de publicaţia pe crae o conduc sau o voi conduce. Dacă între hotarele acestui editorial mă ocup de chestiunea Dreptului la replică e pentru că simt nevoia să mă explic. Unii cititori n-au înţeles largheţea cu care „Cotidianul” publică răspunsurile tuturor celor care ne solicită Drept la replică. Rotindu-şi privirile în jur, ei au observat că alte jurnale nu practică acestă bunăvoinţă. În cuprinsul lor nu se întîlnesc tipărite reacţiile celor care au făcut obiectul unor articole critice, deşi personale şi instituţiile acuzate le-au trimis redacţiilor respective. Iar cînd un răspuns e găzduit, redacţia îl însoţeşte de un comentariu polemic, uneori mai violent decît articolul care a primit replica. Din această diferenţă, unii cititori au fost tentaţi să creadă că noi acordăm Drept la replică tuturor celor ce-l solicită din teama de a nu fi daţi în judecată sau, mai rău, din constrîngerea de a da o dezminţire. Nimic mai fals decît această credinţă.
Publicarea replicilor la articolele noastre nu pleacă din conştiinţa c-am fi greşit, că ne turnăm cenuşă în cap. Ţin să informez pe cititori noştri că nici o lege din ţara asta nu ne obligă să acordăm Drept la replică. De asemenea, că nu ne temem de nici un proces de calomnie. Din acest punct de vedere aş vrea să-i atrag atenţia domnului Ioan Mureşan că i-am tipărit reacţia la un articol găzduit de ziarul nostru nu pentru că domnia să ne ameninţă cu un proces. De altfel, publicarea Dreptului la replică nu poate evita, dacă acuzatul se înverşunează, declanşarea unui proces de calomnie. Am publicat, publicăm şi vom publica replicile mai mult sau mai puţin polemice ale celor care solicită dreptul de a ne răspunde dintr-o convigere adînc înrădăcinată în conştiinţa noastră. În mai multe rînduri am declarat, în scris sau oral, că sufăr de o mare slăbiciune: nu mă cred deţinătorul adevărului absolut. Întîlnesc în presă, atît la nivelul celor care conduc jurnale, cît şi la cel al iscălitorilor de articole, o stare de spirit pentru care îi indiviez: fericirea de a avea certitudini.
Sînt jurnale care înţeleg gazetăria ca pe un fel de cruciadă. Se scrie şi se publică sub semnul credinţei că o gazetă e ca o divizie de blindate. Cine stă în calea şenilelor sale e strivit fără milă. Persoane şi instituţii sînt urmărite cu arma în mînă pînă în pînzele albe, într-o hăituire ce nu ia sfîrşit decît în clipa cînd victima ridică mîinile sus şi se predă. Ba chiar şi atunci, peniţa, transformată în baionetă, o mai împunge o dată, pentru a-i smulge un nou lighean de sînge. Noi avem o altă concepţie despre gazetărie. Noi credem că spaţiul jurnalisticii nu e unul al războiului pe viaţă şi pe moarte, ci unul al căutării permanente a adevărului despre o afacere, despre un caz, despre o persoană. Acest adevăr nu-l deţinem nici noi, care publicăm la gazetă, nici cei despre care scriem. Acest adevăr e de cele mai multe ori undeva la mijloc. De aceea, pe lîngă punctele noastre de vedere, cititorul trebuie să ia cunoştinţă şi de cele ale persoanei sau instituţiei despre care am scris. Din confruntarea poziţiilor noastre cu poziţiile persoanelor sau instituţiilor incriminate, poziţii publicate în cadrul rubricii „Dreptul la replică”, lectorul nostru poate trage singur o concluzie dspre cine are dreptate. Cu atît mai importantă e acordarea Dreptului la replică, drept pe care, repet, nici o lege nu ne obligă să-l acordăm, cu cît, nu de puţine ori, răspunsurile conţin informaţii atît de preţioase ca şi articolele care le-au declanşat.
Textul pe care ni l-a trimis domnul ministru al Reformei ne oferă amănunte suplimentare despre Grupul Interministerial pentru Reforma Administraţiei Publice, grup pe care domnia sa îl conduce. Nici răspunsul SRI nu e lipsit de interes. Aflăm din el că domnul căpitan Constantin Alexa e acuzat de a fi încălcat Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României prin transmiterea către presă a unor informaţii considerate secrete de stat. Nu de mult, conducerea SRI a pus la dispoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării documente din arhiva SRI privind trecutul membrilor CSAT, documente care intră şi ele sub incidenţa Legii nr. 51. Răspunsul SRI în cazul Constantin Alexa poate fi considerat astfel o recunoaştere de către conducerea SRI că, în cazul răspunsului pozitiv dat cererii CSAT, s-a încălcat legea. Acest editorial poate fi considerat nu numai o explicare a deciziei noastre de a acorda drept la replică tuturor celor care-l solicită, dar şi o invitaţie de a beneficia de acest drept, adresată tuturor celor care simt nevoia să răspundă articolelor publicate în paginile noastre.”
Recomandările noastre
