Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis ar vrea să-l dea jos pe Victor Ponta. Numai că nu poate!
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis ar vrea să-l dea jos pe Victor Ponta. Numai că nu poate!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis ar vrea să-l dea jos pe Victor Ponta. Numai că nu poate!

„Problema lui Iohannis este că mîrlanul știe doar de frică, nu de vorbă bună, că hoțul care strigă hoțul vrea bălăcăreală, nu competiție corectă, că nu poți face curățenie în grajd fără să-ți miroasă și să te mai murdărești pe cizme și salopetă. Ce ar trebui să facă Iohannis? Să lovească, să-i dea odată pumnul acela care îl pune la tăcere pe guraliv, să arate că nu-i e frică. De exemplu, dacă tot s-a băgat Ponta peste atribuțiile lui pe politică externă, ce-ar fi ca Iohannis să meargă la prima ședință de Guvern, să se pună în capul mesei, acolo unde are dreptul să stea, să le arate pozele cadavrelor din debaralele proprii lui Ponta, Dragnea și Oprea și să dea la ieșire, în fața presei, declarații anti-mafia PSD-istă. Sau să-l dea jos de la guvernare și să-l trimită odată acasă, din televizor în fața televizorului, pe guralivul de Ponta. E prea devreme, nu e PNL-ul pregătit pentru guvernare? Poate. Dar dacă Iohannis mai așteaptă mult s-ar putea să fie prea tîrziu”.

Aceste rînduri furibunde, trădînd o tulburare a întregii personalități sub puterea unei stări de spirit  greu de controlat, aparțin lui Marian Preda, fondatorul Mișcării Populare.

Marian Preda nu e unul dintre Epoleta-nii din presa noastră militarizată sub acoperire.

E un  politician a cărui rămînere în prim plan ar fi fost necesară fie și ca o dovadă vie că e o posibilă o nouă clasă politică, dar mai ales un sociolog eminent. Un interviu pe care i l-am luat pe B1tv la vremea debutului răsunător al PMP mi-a dezvăluit o personalitate cu o înțelegere profundă a ceea ce Tata Moșu Marx ar fi denumit Legitățile sociale.

În ultima vreme, Klaus Iohannis e strigat de pe margine să iasă la bătaie cu Victor Ponta, pe maidanul mediatic național, să-i zică una de mamă, să-l împungă, să-l latre, să-l muște, într-un cuvînt, să facă ceva pentru a-l debarca pe șeful PSD din fruntea Guvernului și a aduce în loc pe Alina Gorghiu, șefa aleilalte Găști roase de dorul contractelor cu Statul.

De precizat că acestea:

1. Nu sînt concluzii născute din radiografii ale realităților românești, ci dări de seamă ale unor stări de spirit, din categoria tulburării pe cale de a izbucni în clocot.

2. Nu se referă la intervenția lui Klaus Iohannis în dezbaterile mari, care însuflețesc, fie și pentru scurt timp, balta noastră autohtonă, ci doar la relația cu Victor Ponta.

Dintre aceste strigăte, îndemnuri, oftaturi, înjurături care se aud dinspre o parte a presei și a clasei politice, l-am ales pe cel al lui Marian Preda, pentru că el exprimă mai mult decît trompetele acoperiților și acoperitelor din presă, o stare de spirit a unei minorități a electoratului:

Exasperarea că președintele, pe post de Dumnezeu cu barba zbîrlită, nu-l dă de-a berbeleacul pe Victor Ponta pe scările de la Palatul Victoria.

O astfel de stare de spirit e de înțeles.

În cazul unora, precum Marian Preda, ea ține de antipatia sinceră față de Victor Ponta.

În cazul altora, ea ține de ordinul pe Unitate, dat fiind că Structurile ar avea nevoie și de Guvern pentru a pune laba pe întreaga Putere.

Nu puțini dintre cei care se stropșesc la Klaus Iohannis, pentru că nu se ia de păr cu Victor Ponta, sînt cei care văd pe zi ce trece că ciolanul care li se arătase în înalturi, în seara lui 16 noiembrie 2014, ca parte a așa zisului Miracol din noiembrie 2014, n-are de gînd să le cadă în gurile flămînde.

Lideri ai PNL și țucălari ai PNL din societatea civilă, din presă și de aiurea au fost convinși că Klaus Iohannis le va aduce Guvernarea pe tavă, cu o floare-n păr pe post de floarea din rîtul porcului.

Au trecut suficient de multe zile de la Alegerea Prea Mult Alesului la Cotroceni pentru ca liderii PNL și țucălarii lor să nu dea semne de nervozitate că nu li s-a făcut cadou Guvernarea.

Așa cum se vede din textul lui Marian Preda, Klaus Iohannis e acuzat de militanții anti-Ponta și anti-PSD că nu vrea să iasă la bătaie și, cu atît mai mult, că nu vrea să-l dea jos pe Victor Ponta.

Întrebarea e, prin raportare la realități, următoarea:

Chiar dacă ar vrea, ar putea?

Ar putea de exemplu să pornească război împotriva lui Victor Ponta?

Acest război n-ar putea fi decît unul al vorbelor și al gesturilor simbolice.

Să admitem că Klaus Iohannis l-ar declanșa.

Ce ar obține?

Nimic.

Nu numai că l-ar pierde în fața unui Victor Ponta care deține uriașul, enormul avantaj de a se fi războit cu Traian Băsescu, un cuțitar al vorbelor tăioase, un tip care știe să dea și cînd să dea, dar, mai mult, ar pierde și în fața electoratului.

Din cei 10 ani de mandat ai lui Traian Băsescu presa noastră e dominată de o gașcă de pițifelnici, inși fără pic de talent, mediocri ca varza prost murată, care n-au făcut în viața lor tiraj sau rating, trăitori pe spatele unor fundații cu finanțare dubioasă sau a unor site-uri paravan al Serviciilor Secrete.

Nota lor definitorie e cea de comando acționînd potrivit ordinului pe Unitate.

Pentru că ei sunt cei mai gălăgioși și, mai ales, cei care o fac pe Juștii, scriind cu muchia securii și nu cu penița, pretinși deținători ai adevărului absolut, s-a creat imaginea falsă a unei întregi prese cerîndu-i lui Klaus Iohannis să iasă la bătaie cu Victor Ponta pentru a relua, într-un nou context, relația președinte-premier din perioada Traian Băsescu.

Imaginea e întărită și de sprijinul emoțional primit de Juști de la o minoritate a electoratului.

În realitate, electoratul român respinge o astfel de relație între președinte și premier.

Un recent sondaj INSCOP a dezvăluit o realitate care i-a surprins pe talibanii din presă și din politică pînă-ntr-acolo încît să pună la îndoială corectitudinea întreprinderii științifice:

„72,7% dintre respondenţi sînt de acord că atunci când au puncte de vedere diferite, preşedintele şi primul-ministru trebuie să găsească soluţii de compromis. Doar 16% validează ipoteza că preşedintele şi primul-ministru ar trebui să îşi menţină opiniile fără compromisuri, iar 11,3% nu ştiu sau nu răspund.

58,5% cred că actualul Guvern trebuie să îşi încheie mandatul la termen, dublu faţă de cei care cred că e nevoie de alegeri mai rapid.”

Și alte cercetări au semnalat aceeași realitate:

Românii nu vor la ora actuală războaie politice.

Nici Președinte-premier, nici războaie electorale.

Desigur, președintele trebuie să intervină  împotriva unor  decizii guvernamentale.

Dar cu îndeplinirea cîtorva condiții:

1. Opinia publică, în întregimea ei și nu doar într-o mică parte a ei, să aștepte intervenția prezidențială. Asta înseamnă o manifestare a premierului intrată în conflict fățiș cu punctul de vedere al opiniei publice și atunci într-o chestiune importantă.

2. Această intervenție trebuie să fie consecința logică a unui comportament care-l să-l fi evidențiat pe președinte ca interesat de toate marile și micile probleme ale țării.

Cum nu trebuia făcută o astfel de intervenție ne spune poziția lui Klaus Iohannis față de Victor Ponta exprimată la venirea de la Varșovia, de pe aeroport, în ziua de 8 mai 2015.

Lipsit de un Program politic, de o convingere, nimerit din greșeală la Cotroceni, Klaus Iohannis s-a grăbit să dea curs sfaturilor, multe venite de la consilieri, niște pripășiți și ei în Dealul Prezidențial. Drept urmare, brusc, fără o pregătire prealabilă, dar mai ales fără o motivare convingătoare pentru opinia publică, Klaus Iohannis a început să se manifeste ca un total diferit de imaginea sa de pînă acum, imagine care i-a adus succesul în alegeri:

L-a atacat pe Victor Ponta scrîșnit, a cerut să-l verifice el, personal, pe Daniel Horodniceanu, cel avizat de CSM să preia funcția de procuror-șef al DIICOT, a făcut o vizită de lucru de tip Nicolae Ceaușescu la Institutul Cantacuzino, de unde s-a întors în chip de Daiana după vizita la babuini, a ordonat telefonic anchetarea premierului de către SRI, după modelul fostei Securități.

Despre nefirescul strident al schimbării spectaculoase de poziție față de premier am scris și am vorbit.

Impresia puternică lăsată de această zvîcnire bruscă de agresivitate rămîne cea de îndeplinire à contre-coeur a unor sfaturi primite din mers, și nu de transpunere în practică a unei Strategii, nici măcar a unei tactici.

Sunt convins că președintele a căzut într-o dublă capcană:

Cea întinsă de liderii PNL, arși de cancerul Puterii care nu mai vine.

Cea întinsă chiar de Victor Ponta, care simte că un război cu președintele, după modelul celui dus cu Traian Băsescu, nu poate fi decît în avantajul său electoral. Pe de-o parte, pentru că Victor Ponta are experiența războiului cu Traian Băsescu, pe de alta, pentru că angajarea lui Klaus Iohannis într-un război cu premierul ar duce inevitabil la erodarea lui Klaus Iohannis.

Există o regulă de imagine publică despre care lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să i se spună.

S-ar numi regula Nu schimba brusc imaginea publică, pentru că electoratul amețește.

Timp de cîteva luni, dar și în campanie, Klaus Iohannis a evidențiat imaginea unei personalități cu nervi de oțel, un panțer al politicii românești, cu un blindaj prin care nu pătrund săgețile balcanicilor din politica românească. Românii, avînd în cap o imagine ideală și ușor deformată a Neamțului, au fost convinși că dincolo de tăcerile sale surîzătoare, Klaus Iohannis pune la cale lovituri cumplite împotriva adversarilor, urmărește un Plan menit a face din România o sinteză între Imperiul Roman și Imperiu austro-ungar. Repet, această imagine a fost creată și impusă de Klaus Iohannis. Pe parcursul campaniei electorale el a refuzat păruiala de tip maidan, tipică bătăliilor politice de la noi. După parvenirea la Cotroceni, a avut puține ieșiri publice, și acelea neconvingătoare. Acest lucru a plăcut marii majorități a electoratului.

I L Caragiale avea printre instrumentele de judecare a unui act public a cuiva și formula Îl prinde sau nu.

Pe Klaus Iohannis nu-l prinde stilul războinic al lui Traian Băsescu și nici cel șmecheresc al lui Victor Ponta.

Pe Klaus Iohannis îl prinde stilul din campania electorală.

Orice încercare de a fi altfel decît ceea ce este organic, cu adevărat, se soldează cu un rezultat catastrofal.

Lui Klaus Iohannis i se reproșează nu numai că nu spune nimic împotriva lui Victor Ponta, dar și că nu face nimic pentru a-l da jos.

Întrebarea e:

Chiar dacă ar vrea, ar putea să facă ceva pentru a-l da jos pe Victor Ponta?

Mandatul de 10 ani al lui Traian Băsescu a creat imaginea falsă a unui președinte atotputernic, un fel de Stalin în variantă postdecembristă. Lăsînd la o parte faptul că Traian Băsescu și-a exagerat public puterea, înfățișîndu-se ca un Factotum, prestația sa a depins, ca și în cazul altor președinți, de preluarea Guvernării de către partidul său. Cînd PDL a pierdut Guvernarea, Traian Băsescu n-a mai avut puterea reală anterioară, chiar dacă el s-a străduit să apară la fel de puternic.

Ajuns președinte în alte condiții decît cele ale lui Traian Băsescu din 2004 și din 2009, Klaus Iohannis are doar puterea pe care i-o dau prerogativele constituționale. Care prerogative sunt totuși destul de limitate. Marian Preda îl îndeamnă pe Klaus Iohannis să meargă și să conducă ședințele de Guvern. Da, Klaus Iohannis poate face asta și fără a fi invitat de premier. Numai că ar  face-o doar de dragul imaginii. Deciziile sunt luate tot de Guvern și de premier, indiferent de prezența sa.

Pițifelnicii îi reproșează lui Klaus Iohannis că nu l-a respins pe Daniel Horodniceanu. Dincolo de faptul că, după ei, Daniel Horodniceanu trebuia respins de președinte, pentru că nu e favoritul Găștii specializate în lobby de numiri, se cuvine a ne întreba:

Dacă președintele îl respingea, ce altceva făcea decît chestia aia praf?

1. Contrazicea avizul CSM, ceea ce din punct de vedere ale imaginii era hrană pentru propaganda PSD.

2. Îl obliga pe Victor Ponta să vină la Cotroceni și să negocieze cu președintele numirea șefului de la DIICOOT.  N-ar fi fost asta  imaginea de procuror negociat politic?

Istoria ne învață că omul propune și Dumnezeu dispune.

În ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis, Dumnezeu a dispus coabitarea cu Victor Ponta.

Firește, Dumnezeu se poate răzgîndi și poate dispune plecarea lui Victor Ponta de la Guvernare.

Pînă atunci, Klaus Iohannis ar trebui să măsoare de două ori înainte de a scoate sabia la Victor Ponta.

NB. Ni s-a adus vestea că Mariana Rarinca, ridicată pe sus, pusă în cătușe și acuzată de DNA că ar fi santajat-o pe Livia Stanciu, președinta ÎCCJ, şi ţinută în arest preventiv peste 6 luni, după ce fusese trimisă în judecată!, a fost achitată definitiv de Curtea de Apel București.

Un cetățean al acestei țări, care se bucură, potrivit Constituției, de drepturile elementare ale omului, între care pe primul loc se situează dreptul la libertate, a fost nenorocită de DNA numai și numai pentru c-a îndrăznit să-i ceară șefei de la ÎCCJ banii pe care aceasta și fostul ei soț îi datorau.

Klaus Iohannis e și președintele Marianei Rarinca, nu numai președintele Liviei Stanciu și al Codruței Kovesi.

E și președintele oamenilor simpli, nu numai președintele Ștabilor din Structurile de forță. N-ar trebui să  ne spună președintele, fie și Facebook, ce crede el despre drama acestei femei?! M-ar interesa mai mult decît ce crede el despre Victor Ponta sau despre Traian Băsescu.