Moldo-Valahia, cu numai opt ani în urmă, era aproape o terra incognita pentru locuitorii Europei de Vest. Informațiile pe care reușisem să le obțin erau oarecum contradictorii.”, scria James William Ozanne, la 1878.

Editura Humanitas a lansat pe 16 iunie, volumul „Trei ani în România. 1870-1873”. Contextul cărții: „În acele zile, Europa era prinsă în fierberea Congresului de la Berlin, după ce urmărise Războiul Ruso–Turc cu sufletul la gură și cu temerea că avea să degenereze într-un nou conflict continental de amploarea Războiului Crimeii.”


În perioada rezidenței în Principatele Române a fost un apropiat al lui Sir Stephen Bartlett Lakeman (Mazar pașa)


De ce venise Ozanne în România? Provenea dintr-o veche familie engleză, era un ziarist de marcă, era inițiat în culisele politicii externe britanice și avea legături strânse în cercurile diplomatice pariziene. Volumul „Trei ani în România” este rezultatul experienței pe care a trăit-o la București în anii 1870–1873, unde a funcționat într-un post de la consulatul britanic. Se crede că în perioada rezidenței în Principatele Române a fost un apropiat al lui Sir Stephen Bartlett Lakeman (Mazar pașa, și el un alt mare spion, care a influențat viața politică de la București, Istanbul și Londra).


FOTO: O lume cu multe extreme, cu noroi, dueluri și … dame frumoase. România lui Caragiale…



Englezul prezintă o țară cu drumuri desfundate, cu o birocrație dincolo de normal, care avea funcționari mai mulți decât avea Franța, cu o clasă de mijloc formată mai degrabă din străini, cu dame bine, care țineau foarte mult să fie în pas cu moda; o lume plină de dueluri, baluri, jocuri de noroc și cu puțin chef de muncă. România lui Caragiale? Cam asta s-a discutat la lansarea volumului, o discuție savuroasă, întreținută de Georgeta Filitti, Constanța Vintilă-Ghițulescu, Dan C. Mihăilescu, Vintilă Mihăilescu.

Istoricul Georgeta Filitti ne-a lămurit ce-i cu englezul pe la București. Până la Ozanne au mai scris vreo 47 de englezi despre Țările Române. Englezii, au făcut „le grand tour, din plictiseală, de modă, de spleen, de interes pentru lucruri exotice umblă prin lume. (…) Ceea ce se regăsește la toți călătorii englezi, majoritatea sunt bărbați, ca un fir roșu, este frumusețea femeilor. Foarte mulți au relații cu românce, și relațiile acestea îi fac să scrie foarte furmos despre Țările Române”. Dar „Omul este spion! Ceea ce ne interesează este opinia pe care o are englezul nostru despre istoria contemporană, despre ceea ce se întâmplă în vremea lui. Abia când citești foarte atent textul și citești și printre rânduri îți dai seama că nu e un călător oarecare, e pur și simplu spion! Un om venit aici ca să ia pulsul societății românești, dacă poate să o influențeze și, în orice caz, nu o înțelege, și lipsa lui de înțelegere vin din această incapacitate a Occidentului de a pricepe vecinătatea noastră cu rușii”, mai spune istoricul.

  • FRAGMENTE DIN VOLUMUL „TREI ANI ÎN ROMÂNIA”

Țăranul valah „un monstru barbar”, compatrioatele sale… „încântătoare”

„(…)Baziaș este portul dunărean de unde poți lua vaporul austriac, (…).Pentru prima dată, aici poți vedea țăranul valah în carne și oase, în zdrențele și mizeria lui, cu pletele nepieptănate și mustățile lungi, atârnând, iar întregul e completat de căciula dacică, neagră; cu totul, un spectacol de neuitat. La vederea unui astfel de monstru barbar am simțit o apăsare în suflet și mi-am spus, în sinea mea, «Civilisation, adieu!». (…) Aș putea nota, în acest punct, că vasele cu aburi de pe Dunăre sunt modele de lux și confort. Frumos echipate și întreținute cu riguroasă grijă, își fac un titlu de glorie din bucătăria admirabilă, și nimic nu poate fi mai agreabil decât o călătorie în amonte sau în aval, în lunile de toamnă. În cazul meu, operațiunea era deosebit de plăcută, căci vasul era înțesat cu moldo- valahi care se întorceau din voiajul anual de la Paris și din Germania, de la băi. Dacă mizerabila înfățișare a țăranului mă adusese în pragul deznădejdii, cea a încântătoarelor sale compatrioate a avut, trebuie să mărturisesc, un efect diametral opus. Ochi așa de scânteietori și expresivi, bucle de un negru atât de strălucitor, mâini și picioare atât de gingașe nu mai erau de găsit nicăieri altundeva. Româncele sunt vestite pentru frumusețe, menite să iubească și să fie iubite. Înzestrate cu o inteligență ageră și cu o anume înclinație spre umor, sunt întotdeauna însoțitoare plăcute.

Desigur, aici se aflau în largul lor, pline de sănătate și bună dispoziție, nerăbdătoare să discute despre ceea ce văzuseră și auziseră. Căpitanul vaporului era vajnicul conducător al unei astfel de ambarcațiuni și al unei asemenea încărcături. Un marinar de clasă, agil, dăruit cu multă prezență de spirit, care nu se arăta indiferent la farmecele celor din jur. (…).”

Te-ar putea interesa și: