România, lovită de încă un virus periculos. Un epidemiolog celebru sparge gheața!
- Dragos Manea
- 4 septembrie 2020, 19:39
Epidemiologul Emilian Popovici a vorbit despre cum în România va mai exista un virus la iarnă, sugerând că o infecție împreună cu Coronavirus ar fi „tragică”.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat că în România, din luna august, rata de transmitere a coronavirusului este constantă, dar a avertizat asupra a trei evenimente inevitabile care pot duce la creșterea numărului de infectări, dacă nu sunt respectate regulile.
„De la 1 august de aflăm la un număr bazal de reproducție 1, adică rata de transmitere e constantă.
Nu e așa de rău, pentru că putea să crească, dar situația nu poate fi interpretată ca bună, pentru că urmează trei evenimente pe care nu le putem evita: întoarcerea oamenilor din concediu ceea ce înseamnă aglomerare în transportul în comun, urmează deschiderea anului școlar care poate implica probleme dacă nu sunt luate deciziile corecte, adică unde se deschid școlile și unde nu și dacă copiii și aparținătorii nu respectă regulile.
E foarte importantă relația care va fi între copii și părinți și mai ales între copii și bunici.
În al treilea rând, după toamnă urmează iarna, iar din noiembrie, odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2.
În mod cert, aceste două virusuri vor funcționa simultan în această iarnă și trebuie atenție foarte mare din partea autorităților cu privire la aprovizionarea cu vaccin antigripal. Populația trebuie să înțeleagă utilitatea acestui vaccin antigripal, altfel, va fi un dublu necaz dacă faci și infecția cu COVID, și gripă”, a afirmat Popovici.
Epidemiologul a explicat că prognozele realizate împreună cu statisticianul Valentin Pârvu și publicate pe graphs.ro au la bază numărul bazal de reproducție și că prognozele au fost făcute pe mai multe paliere.
Prognoza desfășurată - cifrele care corespund ca număr de infectări și de cazuri în ATI diferă după numărul bazal de reproducere, depinde unde ne aflăm.
„Situația primei prognoze din august - cifrele au fost depășite, dar aparent, prognoza a fost corectă, pentru că am făcut prognoza pornind de la numărul bazal de 1, dar am avut 1,1 – 1,2, în iulie, chiar am ajuns la 1,22 timp de 5 zile.
Se vede că prima prognoză pentru august s-a adeverit, vom vedea dacă se va adeveri și prognoza pe septembrie”, a precizat Emilian Popovici, conform Digi24.