Vești bune din zona economică. România își revine mai rapid decât restul statelor UE

Vești bune din zona economică. România își revine mai rapid decât restul statelor UEsursa: arhivă EVZ

România își revine mai rapid, din punct de vedere economic, decât restul statelor din Uniunea Europeană, conform unei analize bazată pe datele din ultimul trimestru al anului trecut.

România își revine, economic, mai rapid decât restul statelor UE.

Economia României a depășit-o pe cea a restul statelor Uniunii Europene. Datele sunt valabile pentru ultimul trimestru al anului trecut și au fost prezentate într-o analiză Bloomberg.

Potrivit analizei creșterea economică se datorează măsurilor adoptate de guvern. Decizia guvernanților de a nu impune restricții severe, în contextul pandemiei COVID, au avut efecte benefice asupra economiei. Aceasta, în vreme ce economiile de pe cea mai mare parte a continentului au avut de suferit din cauza restricțiilor severe.

Astfel, PIB-ul românesc a crescut, față de precedentele trei luni, întrecând așteptările analiștilor, de peste zece ori. Cu o expansiune de 5,3%, România a înregistrat în trimestrul patru din 2020 cel mai semnificativ avans în rândul statelor din Uniunea Europeană care au raportat datele până acum.

Trimestrul patru a fost bun şi pentru alte părţi din Europa de Est. Este vorba despre Ungaria şi Bulgaria care au raportat creșteri neașteptate. Aceasta comparativ cu precedentele trei luni, după cum arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Lituania pare să fi avut anul trecut cea mai bună performanţă economică din blocul comunitar.

România își revine mai rapid decât UE

Conform analizei, România a evitat recesiunea în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), în ciuda unuia dintre cele mai ridicate deficite bugetare din UE. Aceasta după ce a înregistrat un declin de 12,2% în trimestrul doi din 2020. Autorităţile au reuşit majorarea investiţiilor publice la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Or, acest lucru a fost de natură să susțină sectorul construcţiilor, în timp ce industria IT a rămas la un nivel solid. Astfel, premierul Florin Cîţu a salutat cea mai rapidă redresare economică din istoria României.

„Economia României, performanță care spulberă estimările apocaliptice! În trimestrul IV din 2020 economia României a crescut cu 5.3%!!! O performanță fantastică. Cea mai rapidă revenire a economiei din istorie. Am promis. Am făcut. Am avut dreptate. Revenirea economiei in V, o certitudine!”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Economia românească a crescut cu 5,3% în trimestrul IV al anului trecut pe serie ajustată sezonier, comparativ cu trimestrul anterior. Pe ansamblul anului, economia s-a contractat cu 3,9% potrivit datelor semnal publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ne puteți urmări și pe Google News