România, invadată se spioni ruși. Detalii despre o operațiune ultrasecretă, coordonată de Moscova

România, invadată se spioni ruși. Detalii despre o operațiune ultrasecretă, coordonată de Moscova Sursa> Arhiva EVZ

Ioan Burdulea, colonel în rezervă, dar și fost ofițer de informații, a mărturisit cum au fost cei 16 ani de activitate. De asemenea, el a spus și care erau secretele spionilor KGB la București.

Ioan Burdulea a fost ofițer de informații. Bărbatul a făcut o serie de dezvăluiri legate de vânătoarea de spioni KGB ai lui Ceaușescu. După invadarea Cehoslovaciei de sovietici, în 1969, a fost înființată Unitatea 0110/Anti-KGB. Este vorba de o unitate specială care se ocupa cu acțiuni de contraspionaj în țările socialiste.

Activitatea Anti-KGB avea în vizor acțiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României. Așadar, prin agenții săi, Kremlinul supraveghea regimul politic de la București, a povestit colonelul. De asemenea, Burdulea a oferit și informații legate de cartea sa „Vânătoarea de spioni (Amintirile unui ofițer de informatii din celebra UM110 - Unitatea anti-KGB)”.

Câți spioni ruși au fost în România

„În 1989, înainte de 22 decembrie, în România au intrat 15.000 de ruși. Şi ați văzut care au fost urmările și ce schimbări au avut loc în România. Timp de doi ani, din 1989 până în 1991, România a ajuns 100% sub influența fostei Uniuni Sovietice”, a spus Ioan Burdulea. De asemenea, fostul ofițer de informații a fost chestionat și dacă ceea ce s-a întâmplat după revoluție a fost o mișcare a KGB-ului. Colonelul a răspuns afirmativ, dar a adăugat că acest serviciu de spionaj avea drept preocupare principală activitatea civilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât atât, Burdulea a mărturisit că a întâlnit și el mai mulți spioni ruși. „Era dificil să te poți pronunța că ai prins și ai arestat un spion. Mai mult ne ocupam de trădători, pentru că un spion nu poate să-și îndeplinească misiunile dacă nu găsește trădători. Trădătorii de care m-am ocupat direct, de calibru mare, au fost în cei 16 ani, cât am lucrat.”.

Ioan Burdulea a condus un compartiment de contraspionaj

Colonelul a mai dezvăluit că a fost la cârma unui compartiment de contraspionaj în județul Dâmbovița. În plus, el chiar a putut să cunoască activitatea la nivel național. Acest lucru s-a întâmplat pentru că generalul Niculicioiu Victor, care a condus ultimii șapte ani ai unității respective de la București, organiza la cel puțin la trei luni câte o consfătuire cu toți șefii de compartimente. În timpul întâlnirilor, erau discutate problemele esențiale.

De asemenea, Burdulea a susținut că a avut o acțiune informativă în acest compartiment. „Fostul contraamiral Nicolae Mihai, care a condus un timp Marina Militară din România. El fusese recrutat în '58, a făcut un curs de pregătire la Leningrad. Interesant, că în afară de pregătirea în domeniul armatei, ca marinar în Marină, a făcut și șase luni de contrainformaţii. Ce o fi având contrainformaţiile cu activitatea Marinei, e altă problemă.” , a dezvăluit Ioan Burdulea, în exclusivitate la Antena 3 CNN.