România intervine în conflictul dintre Rusia și Georgia. Ce spune MAE

România intervine în conflictul dintre Rusia și Georgia. Ce spune MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) își exprimă îngrijorarea cu privire la atacurile cibernetice împotriva Georgiei care au avut loc la 28 octombrie 2019.

România, alături de aliații și partenerii săi transatlantici și europeni, își exprimă solidaritatea cu Georgia în fața acestor provocări de securitate.

De asemenea, România reiterează sprijinul său pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei.

MAE și autoritățile române competente reafirmă angajamentul României de a continua să coopereze pe plan internațional pentru a preveni și combate astfel de acțiuni destabilizatoare, prin promovarea unui cadru internațional de comportament responsabil al statelor în spațiul cibernetic, bazat pe dreptul internațional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amintim că, Georgia a atribuit Rusiei, joi, un atac cibernetic masiv care a afectat mii de website-uri în octombrie 2019, ipoteza fiind susţinută de Statele Unite şi de Marea Britanie.

Vizate de atacuri cibernetice au fost mii de site-uri ale instituţiilor, presei şi entităţilor private, printre care și site-ul Preşedinţiei Georgiei şi ale unor primării. Prin vocea adjunctului ministrului rus de Externe, Rusia a respins acuzațiile. „Rusia nu a plănuit şi nu plănuieşte să se implice în niciun fel în afacerile interne ale Georgiei”, a declarat Andrei Rudenko.