Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA INTERBELICĂ. 1933 - CELEBRA GREVĂ DE LA ATELIERELE GRIVIȚA, CAUZATĂ DE FOAME, NU DE COMUNIȘTI!

18-04/grivitac-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 1178 Vizualizari

16 februarie 1933, ora 12. Venit pe Calea Griviţei, la şase ore de la ceea ce autorităţile numesc „restabilirea liniştii”, reporterul ziarului Curentul notează:

„Strada are un aspect fantastic. Petele de sînge pe pavaj la locul ostilităţilor, pietre, lemne şi rămăşiţe din vehiculele devastate, completează cadrul cu magazinele devastate. Clădirile sînt pline de urme, întocmai ca după bombardament de avioane. Unde au fost cîndva împrejmuiri au rămas doar urme. Două băcănii au fost complet devastate de agitatori, la alte zece prăvălii, vitrinele sparte, o clădire în construcţie surpată etc. Strada, pe o distanţă de un kilometru, este plină de cărămizi, bricege, bucăţi de lemne, de fier şi multe revolvere aruncate de lucrători în timpul busculadelor”.

E un pei

În istoria României noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, poate şi datorită dramatismului ei alimentat de celebra sirenă a lui Vasile Roaită, a reuşit să împingă în plan secund alte momente din ianuarie şi februarie 1933, la fel de importante (…)



Pe 17 ianuarie 1933, Consiliul de Miniştri decide o a treica Curbă de sacrificiu, prin care salariile şi pensiile se diminuau cu 10-12%. O măsură de austeritate prevăzută de planul de la Genova, un fel de acord cu FMI de azi, semnat de România la 28 ianuarie 1933.

Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cît de ineficientă, pe atît de coruptă.

Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea!, chiar de G.G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933 (…)

Într-un interviu acordat lui Nicolae Crevedia în Calendarul din 23 februarie 1933, ing. Victoran Nicolau, Directorul Atelierelor CFR, recunoaşte dificultăţile de la obîrşia agitaţiilor. Reducerea creditelor acordate căilor ferate în context de criză, a dus la reducerea numărului de ore de lucru. Situaţia muncitorului nu era însă deloc roză:

„Lucrătorii erau grevaţi de multe şi grele datorii: ratele pentru lemne, pentru societatea de îmbrăcăminte, Casa Muncii, secţia judiciară, Roiu, care conduce cooperativa de aprovizionare a lucrătorului”.

Cum i-a tras guvernul pe sfoară

Tulburările de la Griviţa apar la finele lui ianuarie 1933, pe măsură ce se apropie ziua de salariu.

Un salariu diminuat cu 10%, potrivit măsurilor decise de Guvern în 17 ianuarie 1933.

Timp de cîteva zile, ei fac grevă de două ore în fiecare după-amiază. Se ţin cuvîntări în care se cer: să nu li se aplice curba de sacrificiu, să nu li se reducă săptămîna de lucru şi să li se dea din nou alocaţia de scumpete şi alocaţia de chirie.

2.000 de lucrători se adună marţi, 31 ianuarie 1933, dimineaţa în faţa Direcţiunii Atelierelor într-o mişcare de protest față de noile măsuri de austeritate. O delegaţie a muncitorilor e primită de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor, care se afla în sediul Direcţiunii.



Miercuri, 1 februarie 1933 la ora 12, în urma intervenţiei lui Eduard Mirto, Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor decide să se restituie cei 10% reţinuţi pe ianuarie.

Se dă un Comunicat în acest sens.

Faţă de problemele cu care se confruntă salariaţii, e prea puţin.

Se vede limpede că e o măsură luată în grabă, vizînd detensionarea situaţiei.

A doua zi, joi, 2 februarie 1933. Din cei 5.000 de lucrători, reiau lucrul doar 200. Ceilalţi, ocupînd Atelierele, stau cu braţele încrucişate, împiedicîndu- i şi pe ceilalţi 200, care se declară mulţumiţi de Comunicatul Ministrului.

La ora 11, după o consfătuire a greviştilor, se alege o delegaţie care merge la Directorul Atelierelor Griviţa, ing. Atanasiu, pentru prezentarea revendicărilor. Se exprimă neîncrederea în Comunicat şi se cer noi condiţii:

Comitetul de fabrică, organ consultativ obligatoriu pentru administraţia CFR în acord cu lucrătorii, acordarea alocaţiei de scumpete, desfiinţarea impozitului global, sporirea salariilor cu 40% şi încetarea concedierilor.

Muncitorii aşteaptă în linişte.

La 11.30, 200 de muncitori merg la halta Griviţa pentru a-i convinge pe lucrătorii care formează garniturile să părăsească lucrul.

Nu reuşesc.

– Se pune în funcţiune sirena. Direcţia ia măsuri „pentru înfiinţarea fluierului”. Un grup de muncitori îl leagă pe mecanic forţîndu-l să pună în funcțiune mecanismul sirenei.

Întîmplarea are loc la sala cazanelor sub presiune.

– Se ţine o întrunire continuă. Mai întîi în sala de vagonete, apoi din balconul clădirii administraţiei, unde vorbitorii s-au căţărat cu ajutorul unei prăjini.

– Secretarul Uniunii Sindicatelor Ceferiste vrea să ia cuvîntul, dar nu-i lăsat: - Greviştii stau nemîncaţi pînă seara, cînd vin la poartă neveste şi copii cu de-ale gurii. Dupăamiaza: greviştii dau un Comunicat în care se arată:

„Noi demonstrăm paşnic”.

La 16.30, schimbul doi intră pentru a se alătura grevei. De la Podul Grand pînă în dreptul Atelierelor sînt masate trupe.

La ora 18 – Eduard Mirto primeşte delegaţia de muncitori condusă de Traian Bogăţoiu.

Tratativele iau sfîrşit la ora 21.

Se anunţă că revendicările salariaţilor au fost acceptate.

Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti, cît e acum numărul lor.

La ora 23, greva încetează.

Din partea guvernului e un simplu truc pentru a cîştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, introducerea stării de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. A doua zi, graţie zbaterii aceluiaşi Armand Călinescu, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea pînă la dezbaterea în Parlament.

În istoria României va rămîne ca unul dintre faptele cele mai ciudate rapiditatea cu care a fost adoptată această Lege.

Curentul din 5 februarie 1933 face istoria acestei Legi, echivalentă cu o lovitură de Stat.

Proiectul de Lege e aprobat de Guvern în noaptea de 2 spre 3 februarie 1933. A doua zi după- amiază, Al Vaida-Voevod şi G.G. Mironescu sînt primiţi de Carol al II-lea în audienţă specială. Regele semnează Proiectul. Proiectul e trimis Consiliului Legislativ care-l aprobă imediat.



Curentul” ţine să precizeze:

„Proiectul de lege pentru proclamarea stării de asediu a fost redactat în cel mai strict secret. Unii dintre miniştrii şi subsecretari de stat n-au ştiut de existenţa proiectului decît atunci cînd, după ce-a fost semnat de Rege, ministrul de Interne l-a dus la Cameră”.

– Şedinţa Camerei, programată pentru ora 15, se deschide abia la 16.30. Atmosfera:

„Miniştrii erau toţi în Camera miniştrilor. Deputaţii majoritari şi opoziţioniştii se înghesuiau pe culoare şi la bufet. Se petrecea ceva, dar ce anume, nimeni nu ştia precis”.

– Mai înainte, Vaida îi convoacă pe liderii partidelor.

– 16.30. La deschiderea şedinţei, ministrul de interne citeşte Proiectul de lege.

Atmosferă:

„Stupoare generală. Aplauze rare la majoritate. Dezaprobări pe unele din băncile Opoziţiei”.

– Şedinţa se suspendă pentru ca Proiectul să poată fi discutat de Comisia administrativă a Camerei.

– 20.30. Se redeschide şedinţa. Votul se încheie după 12 noaptea.

– La 12 şi ceva, Proiectul e dus la Senat. Votul e dat la 2 noaptea.

– Monitorul Oficial apare în ediţie specială în data de 4 februarie , dimineaţa.

Decretul fiind deja pregătit, se proclamă imediat starea de asediu. Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sînt rechemate sub arme două contingente. În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rîndurile participanţilor la grevă.

Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern cerînd eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări. Peste 1.600 de oameni sînt luaţi din somn. Atelierele explodează de mînie.

Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii. Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpînire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grand. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori.

În jurul atelierelor sînt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţîţătoare. O trage un agent al Siguranţei: Vasile Roaită. La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală.

Sînt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare.

Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricînd.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era la ateliere: „Să nu mai mişte unul. Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflînd că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10 000 de oameni. Rude din cartier ale celor asupra cărora erau îndreptate mitralierele. Femei, copii, bătrîni. La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6,30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rîndurile greviştilor. Cei 2000 de muncitori aflaţi în grevă „sînt luaţi prizonieri”. Cu mîinile sus, între baionete, sînt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.

În cartierul Griviţa, dar şi în întreg Bucureştiul, prind a înflori zvonurile alimentate şi de secretomania autorităţilor.

Descins la faţa locului pentru a realiza şi publica anchetareportaj „Pe urmele rebeliunii ceferiştilor”, Nicolae Crevedia, unul dintre marii gazetari ai vremii, scrie în Preambulul din Calendarul, 20 februarie 1933.

„E greu într-adevăr să ajungă la o concluzie cînd investigaţiile noastre cad într-o atmosferă încă fierbinte, cînd legenda celor petrecute a început să prindă aripi, aripi argumentate de gura cartierului, înclinată întotdeauna spre exagerare”.

Urmează impunerea tezei complotului comunist. Dar despre aceasta în numărul viitor.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)

Veste URIASA pentru Ianis Hagi si Florinel Coman inainte de meciul cu Franta! Internationalii U21 au dat LOVITURA carierei!




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Evenimentul istoric

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI