România, inclusă în Coridorul Vertical al Gazelor. Statul bulgar investește peste 100 milioane de euro
- Bianca Ion
- 14 septembrie 2025, 14:51
Conducte de gaze. Sursă foto: FreepikStatul bulgar va sprijini proiectul Coridorului Vertical al Gazelor, în care este inclusă și România, prin garantarea unor împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva, adică aproximativ 127,9 milioane euro. „Împrumuturile vor fi garantate de stat și destinate extinderii infrastructurii operate de Bulgartransgaz”, a transmis executivul, citat de BTA și preluat de Agerpres.
Împrumuturile vor acoperi parțial costurile investițiilor
La ședința de miercuri, Consiliul de Miniștri a aprobat proiectele de acorduri de garantare între Bulgaria și Investbank AD, respectiv între Bulgaria și United Bulgarian Bank AD. Acestea vizează finanțarea lucrărilor de extindere a infrastructurii Bulgartransgaz, în cadrul Inițiativei Coridorului Vertical al Gazelor, care reunește operatori de transport din Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Moldova.
Împrumuturile urmează să fie deblocate până la 15 decembrie și vor acoperi parțial costurile investițiilor. Rambursarea este prevăzută pentru cinci ani, începând cu 1 ianuarie 2027, după o perioadă de grație.

Conducte de gaze. Sursă foto: Freepik
Ce prevede proiectul Coridorul Vertical al Gazelor
Proiectul include creșterea capacității la punctul de interconectare Kulata/Sidirokastro, pe direcția Grecia–Bulgaria, precum și la punctul Negru Vodă/Cardam, pe direcția Bulgaria–spre nord. Aceste investiții fac parte din planul pe zece ani al Rețelei Europene a Operatorilor de Sistem de Transport pentru Gaze și din programul Bulgartransgaz pentru dezvoltarea infrastructurii.
Activarea Coridorului Vertical ar permite, în timp, transportul a 20-25 de miliarde de metri cubi de gaze anual dinspre Sud către Nord. Această infrastructură ar crea premisele pentru ca Europa să își diminueze dependența de resursele rusești, cu condiția ca statele europene să își mențină ferm angajamentul față de acest obiectiv.
Proiect strategic pentru securitatea energetică
Conform unei decizii a Adunării Naționale din 14 martie 2024, finanțarea este asigurată prin majorarea de capital a Bulgartransgaz și prin împrumuturi garantate de stat. Executivul de la Sofia a subliniat că proiectul Coridorului Vertical al Gazelor este strategic pentru securitatea aprovizionării cu gaze în Europa de Sud-Est. Acesta sprijină diversificarea surselor, fiabilitatea și consolidarea unei piețe regionale competitive și integrate.