Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în România, în perioada 13-17 ianuarie, au fost raportate încă 92 de cazuri nou confirmate, în 11 judeţe.

Dintre acestea, acestea cele mai multe au fost înregistrate în Suceava, respeciv 21 de cazuri, în Sălaj şi Timiş – câte 15, în Satu Mare – 13 și în Neamţ – nouă.

Alte șapte cazuri au fost confirmate în Caraş-Severin, în Iaşi – cinci, în Arad, Braşov şi Maramureş – câte două cazuri, iar în Dâmboviţa un caz.

Ca urmare, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până în 17 ianuarie este 19.088, din care 64 de decese.

Potrivit specialiştilor, rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.