Mie mi se pare că decizia pe care domnul Iohannis a luat-o de a se retrage din fruntea statului român este una justificată și chiar înțeleaptă, și nu pentru că nu ar fi existat o hotărâre a Curții Constituționale care să îi acorde președintelui argumentele necesare păstrării mandatului până la alegerea unui nou președinte și nici pentru că președintele nu ar fi ținut în decursul celor două mandate ale sale România pe calea normală a apartenenței sale la Uniunea Europeană și la Spațiul Euroatlantic. Ostilitatea celei mai mari părți a opiniei publice în fața acestei prelungiri de mandat era atât de mare încât președintele a fost de fapt obligat să renunțe.
Dar ceea ce se întâmplă este de fapt cu mult mai grav, atâta vreme cât se vorbește tot mai des despre confruntările pentru putere din interiorul Partidului Social Democrat și toți populiștii din țara aceasta din ambele perspective politice implicate (extremiști și progresiști) din motive conjuncturale și fără a lua în considerare necesitatea stabilității României cer demiterea guvernului, moțiune de cenzură și instalarea unui nou guvern. Cu ce fel de majoritate?
Cel mai grav mi se poare că reprezentanții la vârf ai unui partid care în anul 2012 nici nu exista aduc în spațiul public tot felul de legende și bazaconii referitoare la acel an. De pildă astăzi un lider USR și-a permis să îl acuze pe Crin Antonescu ca fiind autorul unei tentative de lovitură de stat și domnul acesta crede despre el că este un autentic apărător al democrației în România. Cât de departe a putut să ajungă politicianismul și demagogia în România?!
Și nu pot decât să mă întreb cui oare folosește haosul instalat. Nu pot avea decât un singur răspuns – cred că la Kremlin sau destupat sticlele de vodcă. Și oare unde sunt trădătorii, oare ei nu sunt cei care provoacă în mod aberant și nejustificat destabilizarea unei țări europene ca România? Cred astăzi că pentru o Românie normală este nevoie de un președinte coerent, articulat, cultivat și conștient de importanța poziției sale. Să nu mă acuzați de subiectivism, dar singurul personaj de acest tip pe care îl văd eu astăzi este candidatul coaliției guvernamentale.
Recomandările noastre
